Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Economia romaneasca este dominata de capitalul strain. Nu in proportia pe care poate ne-o imaginam, dar suficient pentru a fi forta dominanta. Din top 100 companii dupa cifra de afaceri, 65 sunt companii cu capital strain, 21 sunt companii romanesti de stat si 14 sunt companii cu capital privat romanesc. Top 100 companii este foarte relevant intrucat aceste companii realizeaza impreuna uriasa majoritate a profitului din economie.
Dar cine se gaseste in conducerea acestor companii? – iata o intrebare la care nimeni nu a incercat sa raspunda dupa trecerea la economia de piata. Derulez de un an si jumatate o cercetare impreuna cu Universitatea St. Gallen (Elvetia) pentru a caracteriza elita economica a Romaniei (membrii executivi si neexecutivi din board-ul companiilor de top) si a evalua modul in care caracteristicile socio-economice ale acesteia au influentat performanta firmelor pe care le conduc.
Pana la analiza rezultatelor (colectarea datelor este un proces anevoios), cateva lucruri invatate pe parcurs vorbesc convingator despre starea economiei romanesti. Companiile sunt foarte reticente in a oferi informatii care in orice tara civilizata sunt publice. Sub jumatate dintre firme ofera voluntar informatii despre conducerea companiei (astfel de informatii sunt chiar obligatorii in tari precum Suedia sau Elvetia). In cele din urma am cumparat datele de la Registrul Comertului. Dar acesta este un indicator al dificultatii si costului ridicat pentru accesul la informatii elementare de natura guvernantei corporative. Acum cu greu gasim disponibilitate in randul acestor companii pentru a primi CV-urile membrilor boardului sau pentru ca acestia sa completeze un chestionar simplu, cu educatia si experienta in munca. Un exemplu sugestiv este Renault, unde raspunsul scris a fost un lapidar "Nu".
O explicatie ar putea fi aceea ca firmele se rusineaza cu cei care le conduc. Pur si simplu CV-urile multora dintre ei poate nu justifica pozitiile pe care le ocupa. Nu este o ipoteza de neglijat. Universitatea St. Gallen, care detine o baza de date internationala cu membrii boardurilor marilor companii, nu a gasit in acea baza de date decat un procent infim dintre expatriatii de top din Romania. Asa cum datele indica, majoritatea strainilor care ocupa pozitii in boardul companiilor importante de la noi sunt fie la prima experienta de gen in afara tarii de origine, fie sunt in pragul pensionarii dupa o perioada lunga de middle-management in alte tari. 72% dintre membrii boardurilor firmelor straine sunt straini, in marea lor majoritate de aceeasi nationalitate cu a firmei-mama. Deducem de aici doua lucruri. In primul rand, faptul ca firmele-mama continua sa trateze Romania ca pe o colonie, in care au mai mare incredere in incompetentii lor decat in potentialii competenti ai nostri. Exceptiile sunt notabile si de multe ori publice, tocmai pentru ca sunt exceptii. In al doilea rand, firmele straine care activeaza la noi sunt in general cu un grad redus de internationalizare. Firmele grecesti au in componenta boardului aproape numai greci; Azomures are numai turci in Board, OTP are numai maghiari in Board. Romania este o economie periferica, abordata de investitii regionale, rareori globale.
O alta explicatie, poate prima, este aceea ca firmele straine nu dau doi bani pe guvernanta corporativa din Romania, si au toate motivele sa procedeze astfel. Pur si simplu Romania nu are o lege a guvernantei corporative. Companii care in strainatate fac public si ce au mancat la pranz sefii lor, in Romania nu vor sa spuna nici macar cum ii cheama. Chiar si transparenta ceruta la Bursa este o gluma proasta. Incercati sa intrati pe pagina de guvernanta corporativa a site-ului Bursei – nu veti putea, pentru ca este in lucru de un an si jumatate. Nu mai vorbesc despre faptul ca din 100 de companii de top, doar 12 sunt listate la Bursa, ci despre faptul ca, dintre acestea 12, doar 3 au unele informatii disponibile voluntar, si acelea incomplete si nelegate de listarea la Bursa. Mult mai repede decat reorganizarea administrativa sau schimbarea Constitutiei, Romania are nevoie de o lege a guvernantei corporative. Daca nu ne pricepem, ar fi suficient sa traducem principiile OECD de guvernanta corporativa si sa le introducem in legislatie.
Ce-i drept, si cand exista legi, acestea nu sunt aplicate. In baza Legii liberului acces la informatii publice am cerut tuturor companiilor de stat din top 100, precum si celor 4 ministere care le coordoneaza (Ministerul Economiei, Ministerul Transporturilor, Ministerul Comunicatiilor si Ministerul Finantelor Publice) sa ne informeze cu privire la numele, educatia si experienta celor numiti in Consiliile de Administratie respective. Am primit un raspuns pozitiv, cateva raspunsuri negative motivand natura personala a informatiilor (fals, n-am intrebat numele amantei sau amantului, ci denumirea facultatii absolvite), iar cea mai mare parte si-au ignorat obligatia legala de a raspunde in 30 de zile.
Am strans pana acum circa 130 de CV-uri complete si 250 de informatii partiale. Pana la aproape 580, numarul membrilor boardurilor din top 100 companii, mai este cale lunga. Dar am invatat deja destule despre economia noastra si despre limitele ei intrinseci de productivitate. Firmele nu pot fi, in principiu, mai performante decat cei care le conduc. Cu exceptia cazului in care opereaza pe o piata neconcurentiala, unde pozitia de monopol sau oligopol este mai importanta decat calitatea liderilor.
Citește pe Antena3.ro
