Ajunge cît am învăţat!

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Există multe slujbe în care trebuie să înveţi tot timpul, iar după cinci ani de serviciu, dacă ai fost omul potrivit la locul potrivit, poţi să spui c-ai făcut sau că ai mai făcut o facultate. Una din aceste slujbe, care te-ar putea face om dintr-un nimeni, în numai cîţiva ani, e în comerţul cu antichităţi. Aici, învăţatul e o plăcere şi se lasă cu un cîştig garantat.

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Există multe slujbe în care trebuie să înveţi tot timpul, iar după cinci ani de serviciu, dacă ai fost omul potrivit la locul potrivit, poţi să spui c-ai făcut sau că ai mai făcut o facultate. Una din aceste slujbe, care te-ar putea face om dintr-un nimeni, în numai cîţiva ani, e în comerţul cu antichităţi. Aici, învăţatul e o plăcere şi se lasă cu un cîştig garantat.

Fiecare obiect care-ţi trece prin mîini are o poveste. Tot secretul succesului stă în dotarea ta mentală pentru ideea superioară. Omul care nu ştie cum să înveţe – fiindcă învăţatul, în sine, presupune nu doar strădanie, ci metodă, tehnologie, filozofie şi motivaţie continuă – se uită la un pahar de Bohemia, spune "îmi place" sau "nu-mi place" şi atît. Într-un magazin de antichităţi, lucrurile care te înconjoară te obligă însă să le cunoşti, să devii o persoană edificată, ca să poţi conduce în cîştig atît achiziţiile, cît şi vînzările. E vorba de un gen de negustorie, care produce o pricepere vecină adesea cu ştiinţa. Negustorii de antichităţi vîrstnici sunt tobă de carte, fiindcă acumulează informaţii şi idei în permanenţă, şi-şi ameliorează, cu fiecare lucru care le trece prin magazin, perspectiva culturală.

Toate sunt bune şi frumoase pînă aici. De ce atunci cei mai mulţi din angajaţii din comerţul cu anticuri rămîn nişte simpli slujbaşi, de care patronii trebuie să se dispenseze după un timp, întrucît, dacă nu devin mai pricepuţi de la o zi la alta, devin un lest? De ce, avînd în faţă un cîştig, care depinde doar de o anumită constanţă în învăţat, într-un învăţat pe cît de plăcut şi de uşor, pe atît de sigur, simplii slujbaşi nu vor să progreseze? Socotind ciclul de cinci ani, cît durează o şcolire înaltă, un negustor de antichităţi de rang mare ar putea să spună că a terminat, într-o carieră de cincizeci de ani, zece facultăţi şi n-ar exagera. Răspunsul trebuie căutat în calitatea, în mărimea şi în durata talentului la învăţat. Aici se vede, mai bine ca în universităţi, că, aşa cum unii sunt afoni, există şi persoane care nu-s născute pentru învăţat. Aşadar există şi indivizi a căror minte nu vrea să meargă mai departe şi spun "Ajunge cît am învăţat".

În ciuda a ceea ce au susţinut jumătate de secol bolşevicii, învăţatul nu e un dar egal de la mama natură. Toţi trebuie să aibă dreptul de a încerca, dar nu toţi sunt făcuţi să înainteze în cunoaştere. Am auzit atîta lumea zicînd: "Îmi ajunge cît ştiu" încît a trebuit să cred lumea şi să nu-i mai cred pe apostolii şcolirii cu orice preţ. La o etapă de şcolire, dacă insul nu mai primeşte în creierul lui învăţătură şi simte că-l ia durerea de cap, urmează una de dezvăţ. Cînd socotesc media anilor de şcolarizare pe vîrste şi profesiuni, statisticienii nu spun şi ce s-a pierdut din prima învăţare prin nefolosinţă. Milioane de  cetăţeni nu se pot chema analfabeţi, fiindcă au trecut prin şcoală, dar mai mult decît să scrie chinuit şi să buchisească la citit nu pot. Într-o viaţă de nelucrare cu scrisul şi cititul, dezvăţul poate fi de zece ori mai mare ca învăţatul.