x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Al patrulea tren

Al patrulea tren

de Adrian Vasilescu    |    22 Ian 2012   •   21:00

Datele preliminare ne indreptatesc sa speram ca anul trecut cresterea economica s-a apropiat de plus 2,5 la suta. Peste asteptari. Vom avea confirmarea de la Statistica la 15 februarie. Totodata, potrivit prognozelor, PIB-ul va continua sa urce in acest an. Iar inflatia nu s-a intors, cum s-a prezis deseori; dimpotriva, datele consemneaza cea mai mica inflatie din 21 de ani. Si iata ca, dintr-o data, dezbaterea economica a dat navala in strada. Au izbucnit proteste populare in Bucuresti si in multe alte orase.

De ce abia acum, cand economia incepe sa se miste ceva mai bine? Si de ce nu in cei doi ani de recesiune sau cand au fost introduse masurile de austeritate? Intreb si atat. Nu sunt ca­­lificat sa dau raspunsuri. O vor face, de­sigur, sociologii, psihologii, polito­lo­­gii. Cert e ca n-avem cum sa stim, a­cum, cat timp vor dura protestele si ce dimensiuni vor avea. Un lucru nu tre­buie sa se intample insa in nici un caz: sa fie gripate motoarele eco­no­miei.

Acum, la inceputul lui 2012, Romania are inca multe probleme de rezolvat. Exista insa o urgenta a urgentelor: optimizarea ofertei de bunuri si de servicii. Daca vrem sa ramana in circulatie trei trenuri, stabilizarea preturilor, stabilizarea financiara si consolidarea cresterii economice, va fi nevoie sa plece la drum si al patrulea tren. Optimizarea ofertei interne.

E posibil? Da. In doua etape insa. Caci masurile esentiale, care sa asigure plusuri de competitivitate si de eficienta, nu vor putea fi luate imediat. Si-atunci? In prima etapa ar putea fi ambalate trei motoare: disciplina financiara, disciplina salariala si disciplina consumului. Urmand ca oferta interna de bunuri si servicii sa creasca substantial in etapa a doua.

Cererea de consum, desi in cres­tere usoara, continua sa fie redusa. Nu ne va avantaja un echilibru la nivelul de jos. Este important sa fie reactivata pompa de oxigen pentru oferta. Usor de spus, greu de facut. De aici intrebarea: cine s-o faca? Statul, intai si intai. Impingand de la spate propriile companii, ca sa produca mai mult si mai bine. Castigul ar fi imens. Ar deveni evidenta contributia lor la sanatatea PIB-ului.

Tot statul este cel care poate sa stimuleze productia performanta in companiile private. Sigur, afirmatia ar putea sa socheze. Nu suntem in economie de piata? Suntem, bineinteles. Si atunci, cum ar putea statul sa obtina o astfel de performanta: produse competitive in cat mai multe companii romanesti private, care sa fie cautate pe piata interna si la export? Fara indoiala ca un astfel de rezultat e posibil. Statul, care din 2000 si pana acum a scapat de gestionarea multor intreprinderi, se poate ocupa acum de treburile lui. Sa asigure deci, in piata interna, un climat de rationalitate contractuala, pe baze concurentiale.

Desigur, o astfel de apasare pe pedala de acceleratie nu poate fi facuta la intamplare. E nevoie de un reper care sa arate drumul cel bun. Ca sa fie evitata o eventuala ratacire. Iar un reper mai bun decat stimularea competitiei economice nu exista.

×
Subiecte în articol: editorial