Albastru, un calm celest

La toate proiectele prezentate de artistii orasului, primarul Marinache venea cu aceeasi vorba: Da’ idei mai ieftine n-aveti, ma, baieti?

Nu c-ar fi fost zgarcit, insa nu intelegea de ce un cal de bronz trebuia sa coste cat o herghelie natur si, mai ales, de ce toti sculptorii ii voiau pe Vasile Carlova, Mihail Sadoveanu si compozitorul local de marsuri Manolache, mort de tanar intr-un tragic accident de motocicleta, calare. Singurul artist care l-a convins ca inspiratia nu depinde de bugetul anual a fost poetul judetului, Anghelache. Acesta i-a propus sa vopseasca tot pietrisul de pe aleea parcului municipal in albastru, iar evenimentul sa se cheme Sarbatoarea culorilor. Stropirea o faceau intr-o singura zi pompierii colonelului Iordache, vopseaua o furniza la pret promotional firma angrosistului Postolache, baloanele de spanzurat in copaci si de dat la copii le primeau gratis de la investitorul grec Itic Antonache, ba chiar si gata umflate, fiindca fabrica de baloane tocmai inaugurata in halele fostului combinat siderurgic obtinea aerul la un pret extrem de convenabil de la una din firmele primarului, iar muzica nu era o problema. Cand primarul, care de asta data nu mai putea sa-l intrebe pe Anghelache: Da’ idei mai ieftine n-aveti, ma, baieti?, s-a simtit obligat sa aiba totusi ultimul cuvant si sa se mire: Da’ de ce albastru?!!!, poetul i-a raspuns foarte sigur pe el: Da’ de ce nu?

Semnand personal invitatiile pentru prefectul Costandache, pentru deputatul Petrache si pentru senatorii Pertache si Bubulache, primarul a simtit ca manifestarii, ca sa fie si mai artistice, ii trebuiau inca doua, trei culori, pe langa acelea ale steagurilor festive. Albastrul era, intr-adevar, linistitor, favorabil unei plimbari pline de spiritualitate si de calm celest - cum foarte lingusitor se exprima in fata doamnei Marinache autorul proiectului - dar niste tarabe cu mici si bere, cu rosul excitant al tocaturii si cu galbenul auriu al halbelor ar fi facut calmul celest al unei alei de trei sute de metri mai suportabil.

Sarbatoarea culorilor a fost un succes de la ora zece dimineata pana la sase si un sfert, cand a inceput sa ploua. Dar ce ploaie! Sa innece orasul, nu alta! In ciuda asigurarilor primite de la angrosistul Postolache, cum ca albastrul cu care pompierii au stropit nu numai aleea, ci si salcamii, cu farmecul lor unic, ialomitean, era o vopsea stabila, jumatate din cetatenii reprezentativi ai urbei, care se inghesuiau in jurul oaspetilor de la Bucuresti, s-au albastrit rapid din cap pana in picioare, in vreme ce jumatatea cealalta, care s-a repezit sa se adaposteasca sub salcami, doar din loc in loc. Si in special doamnele, care purtau rochii deschise, crem si roz.

Multa vreme dupa incident - dupa albastreala aia a noastra, cum o numeau in lipsa primarului consilierii - Marinache s-a asteptat sa fie dat afara din partid, sa i se taie fondurile electorale, sa primeasca note de plata de la spalatorii, sa fie dat la televizor sau sa fie tras in teapa. Dar nu s-a intamplat nimic. S-a enervat o singura data, cand poetul judetului a intrebat de onorariul lui. Imbatandu-se intr-o seara cu contracandidatul opozitiei, Agache, primarul a pomenit de poet intr-un fel duios la care nu s-ar fi asteptat nimeni. A zis: "E o chestie si cu arta asta. Daca, bineinteles, nu costa mult. Doar ca detergentul pe care-l tot lauda la televizor nu scoate 99 de pete. Stii mata costumul ala al meu, care era gri si a devenit albastru? Dupa ce l-a spalat nevasta-mea, dracu’ sa-l ia de detergent, a devenit violet."