x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Alfabetul copiilor

0
Autor: Ana-Maria Păunescu 14 Apr 2012 - 22:16
Alfabetul copiilor


Copiii inventeaza cuvinte. Si sunt fericiti cand noi, cei putin mai mari si cu mai multa experienta, le auzim si le acceptam in alfabetul nostru, ca pe niste normalitati fara de care nu am putea merge inainte. Nu stiu daca tine de expresivitate, de talent, de peisajul in care cresc, dar am cunoscut cativa micuti care mi-au imbogatit vizibil viziunea despre viata si despre combinarea literelor.

Finul meu Alex, unul dintre cei mai inventivi copii cu care am stat de vorba, a creat cateva denumiri memorabile, pentru a inlocui banalele variante oficiale. Aproape ca traia cu propriile cuvinte, aproape ca isi crease lumea lui. Cand voia ciocolata, cerea 'cot'. Si toti cei din jur intelegau despre ce e vorba si cum il pot face sa zambeasca. I-au placut mult si crenvurstii, asa ca a fost nevoit sa le dea un nume mai usor de tinut minte: cosi (pronuntat cu accent pe o). In parc, mergea cu 'pita'. Adica cu bicicleta. Schimba posturile la televizor, in cautare de reclame, cu 'obanda', nu cu banala telecomanda a oamenilor mari. Cu greu a reusit mama lui sa il desparta de 'bibemo', inconfundabilul biberon, placerea de neinlocuit a celor mici. Mai tarziu, cand a inceput sa manance la masa cu noi, se chinuia sa manuiasca furculita, careia ii spunea 'susuca'. Au mai fost cuvinte pe care le-am auzit prima si ultima oara de la el, copilul cu ochi mari, care nici macar numele nu si l-a pronuntat banal, botezandu-se singur, intr-o frumoasa combinatie a prenumelui si numelui de familie, Asi Mitu.

Si eu am trecut prin asta, prin perioada in care cuvintele celor mari mi se pareau prea greu de pronuntat. Mi-era mult mai simplu sa spun 'bliblioteca', in loc de biblioteca. A saptea zi a saptamanii pentru mine nu se numea duminica, ci 'dunimica'. Imi placeau stelele, dar cel mai tare ma fascina 'cenufarul', adica tandrul nostru Luceafar. Cu siguranta, daca as sta sa caut printre amintiri, as mai gasi astfel de inventii, ale mele sau ale copiilor dragi din viata mea. O sa mai scriu despre asta. Macar atata sa facem si noi, oameni mari plictisiti de banal, sa invatam alfabetul copiilor!

P.S: Ilustrez materialul cu fotografia finutei mele de la Barca, ca sa compensez ca nu am apucat sa culeg si din alfabetul ei cateva exemple si cateva ganduri.

Citeşte mai multe despre:   editorial

Serviciul de email marketing furnizat de