Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În meseria de ziarist, începută în anii studenției în urmă cu aproape cinci decenii, redacțiile care mi-au acceptat truda de zi și de noapte și-au mutat sediile obligate mereu de decizii administrative. Redactorii nu privesc cu bucurie schimbările, scrisul având mereu nevoie de un culcuș pe care îl părăsesc cu regret. Prima plecare trăită a fost mutarea revistei studenților din Politehnică, ING, în 1970, când cineva din rectorat a dorit camerele amenajate în Polizu de primul ei redactor-șef, prietenul și dincolo de moarte, Ion Lazăr. Al doilea șoc administrativ l-am suferit după Revoluție, când un rechin imobiliar, Raul Doicescu, protejatul primarilor din București, a pus ochii pe sediul ziarului Libertatea din Brezoianu. L-a obținut și ne-am mutat în regim de urgență, cu potere de evacuare în cârcă, în 1997. Primul ziar liber al Revoluției era alungat din Palatul Universul, o ultimă relicvă a presei antebelice rămas fără redacții.
Jurnalul Național, primul produs media fondat de Dan Voiculescu, a avut perioada de glorie a tirajelor de 200 de mii în Casa Scânteii, numită Casa Presei. La anul eclipsei din 2000, Casa chiar era a presei, duduia încă de redacțiile care se concurau fără să bănuiască măcar că se află în ultimul lor deceniu în acel loc. Cei zece ani răi ai domniei lui Băsescu au lovit crunt. Răzbunarea diabolică a regimului ne-a ajuns chiar în turnul de refugiu pe care-l credeam sigur prin drept de proprietate, confiscat din condei de o unealtă incompatibilă cu Justiția.
Plec iar alungat de potere spre o nouă adresă. Am dus în ceas de noapte într-o mână uneltele scrisului și în suflet convingerile. Tinerii mei colegi se află la prima mutare, descoperă locul cel nou din Romexpo care va găzdui de astăzi redacția. Se vor lega de pereții goi de beton, dar încet se vor agăța de loc, dacă nu au suflet de mercenar. Se va face și aici presă dovedind că meseria de jurnalist are pe lângă multe rele un gram de masochism care udă sâmburele de plantă obligată să crească pe piatră seacă.
Experiența mi-a dovedit că toți uneltitorii care au alungat redacțiile au rămas cu un blestem în cârcă, pe locul ocupat bântuind tristețea și falimentul. Așa să vă ajute Dumnezeu!
