x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Am fost o zi găină la Mizil

0
Autor: Tudor Octavian 16 Dec 2009 - 00:00
Şi la nume trebuie să ai noroc. Geo Bogza e numele pe care şi l-a inventat un gazetar interbelic, talentat, e drept, dar nu într-atât de talentat şi de productiv, încât să fie pomenit cu evlavia cuvenită mari­lor autori. Geo Bogza a publicat un reportaj, în care a povestit cum s-a plictisit el între două trenuri în Mizil. Dacă ar fi scris reportajul la Buhuşi sau la Făurei, era acelaşi lucru. Mizil, ca şi Geo Bogza, e un nume care promite nu ştiu ce.

Oraşe în care nu se întâmplă nimic sunt cu zecile. E o anume varietate şi în nimic. Într-un fel nu se întâmplă nimic la Titu şi în alt fel la Simeria. Tot ce nu se în­tâm­plă niciodată la Mizil pare însă mai in­teresant decât ce nu se întâmplă niciodată în alte locuri. Geo Bogza a speculat această particularitate a banalului de a putea fi înălţat la rangul de unic. Nici din opera sa nu-i mare lucru de reţinut, to­tuşi istoria literaturii îi cinsteşte darul de a scoate totul din aproape nimic.

Am trecut prin gara Mizil de ne­nu­mă­ra­te ori şi de fiecare dată mi-am adus amin­te de reportajul lui Geo Bogza. Nu-s însă atât de rafinat ca să experimentez plictiseli în gări de provincie şi în târguri amorţite. Ultima oară, în marginea Mi­zi­lu­lui, în curtea unei gospodării răzleţite mult de târg, mi-a atras atenţia, din goa­na trenului, o găină care ciugulea foarte preocupată o pungă de plastic. E exagerat spus din goana trenului. În România, tre­nu­rile se târăsc, nu aleargă. Dar şi verbele feroviare au căpătat un gen de magie. Să spunem, respectând misterul tradiţional al verbelor ceferiste, că am zărit într-o fracţiune de secundă pe o vreme mo­ho­râ­tă, care îndemna să fugi cât mai de­par­te de Mizil, nu să experimentezi lingori intelectuale, o găină albă consumând cu foame mare nişte plastic. Într-o vreme, reporterii inventivi publicau reportaje de tipul "Am fost o zi şofer de taxi", "Am fost o zi ministru", "Am fost o zi pacient la spitalul de nebuni". M-am gândit că, în ce priveşte găinile, ce contează sunt numai părerile noastre despre ele. Normal ar fi fost să gândesc că, aşa cum mă uitam eu la găina aia bătută de soartă, şi ea se uita la mine. Lucrul cu adevărat dramatic în viaţa acelei găini era că te îndemna să-ţi imaginezi cum trăiau stăpânii ei din casa de la marginea târgului. O găină, indife­rent că e de fermă sau de curte, tot găină se cheamă că e. Casa din spatele găinii cu greu putea fi numită locuinţă de oameni.

Din goana trenului, vedem mai ales funduri de curţi, clăi de coceni putrezite, gropi de gunoaie, hambare încropite, privăţi, sticle de Pepsi Cola şi buruieni. Rareori faţadele sunt orientate spre linia ferată. Pentru unii însă existenţa e atât de cenuşie că şi un tren care se târăşte între Galaţi şi Bucureşti e un eveniment, şi-şi întorc faţa casei spre tren. Punctul lor de vedere despre trenuri nu e foarte deo­se­bit de al găinii, care nu ştie nici de ce a venit pe lume, nici nu ştie ce-o aşteaptă. Stăpânii casei au mâncat  ce-a fost în pun­gă, iar găina duce treaba până la ca­păt ciugulind plasticul. După ce se în­doa­p­ă cu plastic, orice găină ar avea dreptul să se arunce înaintea trenului. E un drept care ţine de esenţa democraţiei. Cred că am mers prea departe, vorbind de găini şi de democraţie, aşa că mă opresc aici.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de