Amicalul cu Ungaria n-a rupt gura târgului

Naţionala a bifat prima acţiune a acestui sezon. Amicalul cu Ungaria nu a însemnat în nici un caz vreun test fotbalistic de speriat, vreo piatră de încercare pentru reprezentativii noştri.

Resuscitarea unor pricini istorice şi aritmetica primară a statisticilor nu m-au dat niciodată jos din pat. Apreciez momentul doar pentru faptul că Răzvan Lucescu a avut posibilitatea să se mai salute cu fotbaliştii cărora este dispus să le acorde credit, a mai îndulcit cu o victorie trecutele suferinţe şi a avut astfel prilejul să practice, aşa cum ştie el mai bine, terapia de grup.

Selecţionerul pune mare preţ pe atmosfera de la echipă şi, cel puţin din acest punct de vedere, acţiunea Ungaria are o importanţă bine determinată. Calitatea relaţiilor dintre componenţii lotului naţional poate aduce singurul plus în evoluţia echipei câtă vreme fotbaliştii valoroşi nu pot fi inventaţi peste noapte. Abia acum, când observăm că opţiunile lui Răzvan Lucescu nu sunt, cu mici excepţii, departe de cele ale lui Victor Piţurcă, putem reconsidera, dacă avem bun simţ, calificativele cu care era gratulat în trecut fostul antrenor al Naţionalei pentru opţiunile sale în privinţa selecţiei.

Oferta campionatului intern pentru echipa naţională nu este deloc generoasă. Invazia în liga lui Mitică a colonialiştilor ieftini şi de valoare îndoielnică a fost un bun prilej de gheşeft doar pentru samsarii fotbalului. Iar conducătorii fraieri au căzut în plasa negustorilor de iluzii, au cumpărat la grămadă, crezând ei că vor ieşi în câştig dacă vor redirecţiona banii necesari centrelor de copii şi juniori către importurile de doi lei.

Abia în timpul din urmă şi-au mai dat seama guguştiucii că s-au fript şi au început să schimbe macazul. Dar efectele celor câţiva ani ai derutei prosteşti vor mai persecuta o perioadă de timp performanţele echipelor reprezentative.

Au mai fost situaţii când campionatul intern oferea un sprijin abia sesizabil echipei naţionale. Însă atunci bătătura natală fusese pustiită valoric de exporturi masive. Iar românii plecaţi de-acasă şi instruiţi pe la şcoli de prestigiu ale fotbalului european se întorceau la naţională cu lecţii şi mai bine învăţate. Lista numelor de fală care onorau naţionala în acea vreme generoasă era generoasă. Acum zicem Chivu, mai zicem din când în când şi Mutu şi apoi continuăm cu numele unor truditori oneşti care nu rup însă gura târgului.

Materialul calic din care este croită Naţionala nu condamnă definitiv şi irevocabil şansele românilor în competiţiile viitoare. Doar rătăcirea în afara unei evaluări lucide a realităţii ne-ar lăsa în durerea noastră fără nici un fel de speranţă. Optimismul bine temperat este medicamentul de care avem nevoie.