Anul Străzii

2012 a fost, în mai întreaga lume, Anul Străzii. Anul în care popoarele şi-au regăsit forţa. Anul în care cei ce s-au pus de-a curmezişul voinţei şi aspiraţiilor populare au fost măturaţi de la putere. În nordul Africii puteri totalitare au căzut una după alta. În Italia, în Spania, manifestaţiile au debarcat fără menajamente partide şi premieri. În Grecia, ajunsă în faliment după zeci de ani de minciună şi de corupţie, elenii şi-au adus aminte că ei au inventat, acum două milenii şi jumătate, democraţia şi n-au permis ca redresarea să fie făcută printr-o austeritate sălbatică impusă celor mulţi, ci au acceptat doar ajustări care le menţin venituri personale (pensii şi salarii) de trei, patru ori mai mari ca în România.

A început şi redeşteptarea românilor, a acelor oameni prea răbdători, pe seama cărora guvern după guvern şi clientelă politică după clientelă politică şi-au făcut mendrele în ultimii 23 de ani. Dintr-un ianuarie geros şi cu viscol, românii nu au mai suportat cinismul, aroganţa şi nesimţirea unui regim abuziv şi incompetent, lacom şi corupt. Nu opoziţia politică, nu adversarii politici au dat jos Guvernul Boc şi pe cel ce i-a succedat, al lui MRU. De fapt, guvernele Băsescu. Boc a fost silit să demisioneze de protestele stradale - care, chiar dacă nu adunau sute de mii de oameni, prin insistenţă nu erau deloc mai slabe: "Jos Boc, Jos Băsescu!". Ca să-şi scape propria piele, Băsescu l-a împins pe Boc la demisie, debarasându-se, potrivit obiceiului său, de maurul care-i fusese servant necuvântător. MRU a căzut şi el, după 78 de zile, moţiunea de cenzură nefiind un demers general politic, ci trecând datorită schimbării de macaz din partea multor parlamentari ai zonei portocalii, care ajunseseră să nu mai poată ieşi din case fără a fi huiduiţi de cetăţeni.

Alegerile locale şi apoi cele parlamentare n-au făcut decât să confirme atât puterea USL, dar mai ales pe aceea a Străzii, a poporului. Care şi-a probat-o şi cu prilejul referendumului de demitere a lui Băsescu, deturnat prin manevre ordinare în care a fost implicat şi Bruxelles-ul. Pentru guvernanţii discreţionari, rupţi de popor, pentru cârmacii cu tendinţe totalitare, cum au fost şi vârfurile regimului băsist, 2012 a fost un an nefast. Nu interesează pe nimeni dacă pedeliştii au învăţat sau nu care sunt consecinţele dispreţuirii şi hingheririi propriului popor. Dar interesează în cel mai înalt grad dacă liderii USL şi în primul rând premierul Ponta au înţeles că poporul român a început să nu mai suporte să fie dus cu preşul. Că angajamentele electorale trebuie şi aduse la împlinire. Cu atât mai mult, cu cât au fost exprimate după vreo şapte luni de guvernare Ponta 1, deci au putut fi fundamentate pe cunoaşterea de facto a realităţii macroeconomice a ţării.

O primă probă o va da Cabinetul la "lucrarea scrisă" - Bugetul pe 2013 -  urmată de colocviul cu FMI.. Se va fi înţeles că românii nu mai au cum suporta constrângerile bezmetice? Că nu mai sunt dispuşi să înghită găluşca "Aşa a cerut FMI"? Că sunt deja cu ochii pe modul în care Guvernul va gospodări resursele ţării? Că pune sub semnul întrebării, chiar al refuzului, orice demers economic şi social venit dinspre Cotroceniul unde lui Băsescu, compromis până în măduva oaselor, nu-i rămâne decât să fie tolerat, dacă-şi vede de treabă, încă doi ani?