x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Anul toporiştilor de inox

0
Autor: Tudor Octavian 02 Ian 2011 - 17:27

Prin anii ’80 primeam de la un medic din Hunedoara toporişti de bătut şniţele. Medicul le căpăta la rândul său de la pacienţii din Combinat. În Bucureşti, doctorii erau omeniţi cu pachete de cafea şi cartuşe de Kent, dar în provincie existau şi soluţii locale. În fabricile din Galaţi, bunăoară, muncitorii confecţionau clandestin cuţite mari. Pentru acasă, dar şi de dat.

Şi ideile fac masă critică, nu numai miezul bombei atomice. Un muncitor din Piteşti a fasonat la strung din plastic colorat un soi de baston pentru schimbătorul de viteze de la “Dacia”, iar colegii lui l-au admirat şi şi-au îmbrăcat şi ei schimbătoarele de viteză de la “Dacii” în cămăşi colorate de plexiglas. Curând, ideea a luat caracterul unei epidemii. Când ideea a obosit şi tot oraşul a fost plin de beţe de plexiglas, un alt muncitor a inventat clopoţelul-minune pentru apartamentele cu mulţi copii şi un singur veceu. Altul, instalaţia de răsucit sarmale de post. Altul, ferăstrăul de mână cu două viteze.

La Hunedoara tocmai se inventase toporişca de inox şi plexiglas pentru bătut şniţele. Era o combinaţie foarte ingenioasă între cuţitul gălăţean de curăţat carnea de pe oasele fără pic de carne, instalaţia suceveană de formatat sarmale şi schimbătorul piteştean de viteze. Noutatea consta în faptul că la Hunedoara epidemia era favorizată chiar de medici, care, primind de la muncitorii bolnavi toporiştile, îi convingeau indirect pe aceştia că în judeţ chiar se simţea nevoia de toporişti.

Ca o compensaţie, probabil, la faptul că nu se găsea carne pentru şniţele.

Mi-am dat seama că e vorba despre un fenomen ale cărui resurse nu vor fi niciodată la îndemâna psihologiei mulţimilor, atunci când medicul hunedorean, dornic să-şi vadă cât mai des numele în ziare, a venit în redacţie cu un geamantan plin cu toporişti, şi nu cu obişnuita sa geantă “Diplomat”, în care încăpeau numai şapte. “Luaţi câte vă trebuie – mi-a zis el cu glasul unui mântuitor care se sacrifică pe sine, numai să aibă poporul toporişti –, luaţi să daţi şi la prieteni.” Toporiştile de inox nu-s numai o funcţie, ci şi un spectacol. Când sunt multe la un loc te apucă un soi de nebunie să le pipăi, să le desfăşori în evantai şi să le ai. E o combinaţie amintind de galele “Sunet şi lumină”. Din păcate, nimeni n-a reţinut data când a fost inventată toporişca de dar şi nici data când fenomenul şi-a tot înjumătăţit puterile, până ce în toate fabricile şi uzinele patriei a început să fie produsă în cea mai cruntă ilegalitate yala care se deschidea cu două chei.

Am şi azi o toporişcă din inox pentru bătut şniţele, dar cui i le-am dăruit pe celelalte – ca în lanţul mistic al bileţelelor pentru Sfântul Anton – nu-mi amintesc. Ţin minte doar că am schimbat una din ele cu o veioză din titan, primită de un coleg de la un inginer dintr-o fabrică de avioane. O veioză cu aripi, roţi şi elice, foarte ingenioasă.


Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de