Anunţ pentru o fată

"Trebuie să căutăm dragostea acolo unde suntem, chiar dacă asta ne-ar costa ceasuri, zile, săptămâni de de­cep­ţii şi tristeţi. Căci în clipa în care pornim în căutarea iu­bi­rii, şi ea porneşte în întâmpinarea noastră. Şi ne sal­vea­ză", spunea cunoscutul Paulo Coelho. Oare la auzul acestor vorbe au început oamenii să-şi caute disperaţi ju­mă­tatea prin metrou, în staţii de tramvai ori pe internet?

Oamenii au nevoie de dragoste, e cert. Au nevoie de un suflet alături de care să se trezească zi după zi, până la finalul neaşteptat al morţii. Dragostea este cea mai înaltă fericire la care poate ajunge un om. Te umple de fericire, dar te poate aduce şi într-o stare de deznădejde dacă pierzi controlul, trecând de la dragoste la obsesie. Astfel, într-o zi mai mult decât fierbinte, la o oră de vârf, unii oameni aşteaptă inundaţi în transpiraţie tramvaiul care circulă în zona Crângaşi, alţii leşină la propriu pe alocuri. Eu fac parte din prima categorie. În cele 8-10 minute petrecute în staţie, se apropie un tip dubios care insistă să iau unul dintre zecile de pliante ţinute strâns la subţioară. Îi fac pe plac, gândindu-mă că este promoter, iar împărţind toate flyerele va pleca mai repede acasă. Însă, pentru prima dată, primesc fluturaşul cu faţa în jos, dar şi o privire care mă împinge să descopăr ce-am primit. Îl întorc şi parcurg textul: "Bună! Dacă vrei să ne plimbăm prin parc sau să mergem la un film, la un muzeu, la restaurant, la mine acasă sau ce propui tu, caută-mă (la telefon... sau pe Messenger...). Intelectual, 23 de ani, 1,80 înălţime şi 74 kg. Locuiesc singur în zona Titan şi caut prietenă. Nu ai ce pierde dacă ne întâlnim, nu vei regreta nici o clipă, nici o secundă alături de mine. P.S.: Dacă nu vrei, nu rupe biletul, dă-l la o altă fată care vrea". Putea fi ori nebun (având în vedere că-mi stătea aproape şi că privea paradoxal toate fetele cărora le împărţea "off-ul" lui), ori "peşte", ori... a ajuns în pragul disperării, deoarece a venit vara (sezon în care majoritatea merge la plajă şi în cluburi), iar el e necombinat. Curios este faptul că, deşi nu făcea rău, la propriu, nimănui (poate deocamdată), femeile îl priveau cu ochi crăpând de dezgust şi dispreţ.

O altă modalitate prin care burlacii speră să-şi găsească aleasa este prin intermediul internetului. Săptămâna trecută a fost prezentată povestea unui bărbat care, după ce cunoscuse o femeie, decisese să o întâlnească faţă-n faţă. Însă, când a dat cu ochii de el, femeia a decis să rupă orice legătură, pe motiv că nu i se părea atrăgător. Ce a făcut el? I-a trimis mesaje de genul "Vrei să te primească ai tăi în casă fără cap? Te omor!", urmând ca ameninţările să se transforme în întâlniri-surpriză, la care el venea "accesorizat" cu un imens topor, pentru a o forţa să înceapă o relaţie cu el.

Deşi unii spun că disperarea este, în adâncul ei, o altă formă de speranţă, am descoperit un paragraf în povestea "Regina de gheaţă", scrisă de Alice Hoffman, care dezleagă orice dubiu creat de cele două întâmplări enumerate: "Care este diferenţa dintre dragoste şi obsesie? Nu te-au făcut amândouă să stai treaz noaptea, să bântui pe străzi, o victimă a propriei tale imaginaţii, a propriei inimi? Dragostea - acum o vezi, acum nu o mai găseşti, indiferent cât de mult cauţi. Ea se evaporează. Obsesia este mai reală, doare, ca o piatră în pantof. Nu dispare într-o clipă. Obsesia are un gust familiar. Ceva ce ştii de o viaţă. Se instalează şi stă la pândă, rămâne cu tine. O emoţie care ar trebui aruncată la gunoi, înlocuită cu gânduri mai serioase, mai pure".