Apărând revista „Familia”, apărăm marea familie a culturii române!  

Îmi propusesem să fac o pauză de la ale scrisului, dar o sumbră veste venită de la Oradea mă face să amân această decizie. Aflu,așadar, că distinșii membrii al Consiliului județean Bihor urmează să voteze desființarea, ca instituție, a revistei „Familia’’, care va deveni publicație a Bibliotecii județene. Dincolo de perdeaua vorbelor, există însă o realitate foarte dureroasă. Practic revista urmează să dispară, fiindcă,mai ales în condițiile crizei generalizate în care ne aflăm, este greu de imaginat că Biblioteca județeană Bihor- prestigioasă instituție de cultură –va dispune de resursele financiare pentru a asigura apariția lunară a revistei.

 Nu cred că ar trebui un bagaj enciclopedic de cunoștințe pentru a-ne aminti că în revista „Familia’’, întemeiată în anul 1865 de Iosif Vulcan, mai precis în numărul 6 25 februarie-9 martie 1866, a debutat Mihai Eminescu cu poezia „De-aș avea’’. Debut însoțit de o generoasă prezentare iscălită de către Iosif Vulcan care îl recomanda cititorilor pe „acest june de numai 16 ani care cu primele sale încercări poetice trimise nouă ne-a surprins plăcut’’.De ar fi și numai acest fapt și ar fi de-ajuns pentru ca bunii gospodari ai avuției materiale și spirituale a județului Bihor să cumpănească foarte atent înainte de a-și da votul care, practic, înseamnă închiderea revistei. De aceea, în speranța că nu este totul pierdut, îmi permit să le reamintesc și că revista „Familia’’- pe care fondatorul său a numit-o „foaie enciclopedică și beletristică cu ilustrațiuni’’-, a reprezentat,de-a lungul anilor, o strălucită tribună de afirmare a idealurilor și năzuințelor românilor din Transilvania, de cinstire și de apărare a limbii și culturii noastre, practic a identității noastre naționale, aspirații istorice care și-au aflat încununare prin Marea Unire din 1 decembrie 1918.

 După cum mai cred că este necesar ca onorații membrii ai Consiliului județean Bihor să își amintească și că, de-a lungul vremii și în împrejurări  nu întotdeauna prielnice, cei care cu slova și cu abnegația lor au onorat paginile revistei, au găsit și resursele necesare pentru a  continua apariția sa. Pentru generația mea, care a avut șansa de a păși în viața cetății în acea perioadă de relativă dar reală deschidere politică și culturală începută la jumătatea anilor *60 ai veacului trecut, este și rămâne un fapt semnificativ că ,,Familia’’ s-a numărat, alături, de pildă, de revista „Ramuri’’ de la Craiova, printre primele reviste de cultură cu o valoroasă tradiție care și-a reluat apariția în acele împrejurări faste. În revista de la Oradea și-au publicat substanțiale texte autori de marcă dintre care unii abia ieșeau de sub indexul cenzurii proletkultiste. Nicolae Balotă și Ovidiu Cotruș fiind doar doua personalități emblematice în această ordine de idei. După cum, tot în paginile revistei „Familia’’, au debutat mulți autori care, astăzi, reprezintă nume de referință ale vieții noastre culturale. Criticul Gheorghe Grigurcu fiind primul nume care îmi vine în mite, dar, firește, lista este mult mai bogată. Un merit esențial în dobândirea acestui binemeritat prestigiu revenind celui care, în această nouă serie, a fost redactorul său șef, poetul și iubitorul de cultură Alexandru Andrițoiu, binecuvântată fie-i amintirea! Acest frumos și generos parcurs a fost preluat și pus în valoare și în formula editorială a revistei „Familia’’, datorită inimosului ei colectiv redacțional și, în primul rând, redactorului șef, Traian Ștef. Despre care aflăm că, nedorind să accepte condițiile aberante pe care ar dori să le impună revistei consilierii județeni, și-a înaintat demisia.

 Firește, nu îmi fac prea mari iluzii că aceste modeste însemnări ar putea să îi influențeze pe decidenții destinelor culturii orădene. Nutresc, totuși, speranța că, până va fi adoptată decizia finală, aceasta se va afla și pe masa de lucru a domnului Ilie Bolojan, președintele Consiliului Județean Bihor, pe care o țară întreagă îl  cunoaște și îl apreciază ca un bun și înțelept gospodar, așa cum îl recomandă performanțele sale ca primar al municipiului Oradea.

 Și, fără a vrea să fiu patetic sau să storc lacrimi de circumstanță, nu pot să nu mă gândesc și la împrejurarea că, o posibilă decizie care ar echivala, practic, cu desființarea revistei „Familia’’, urmează să fie luată în aceste zile în care se împlinesc 31 de ani de la mișcările de masă de la Timișoara care au aprins scânteia Revoluției Române din Decembrie 1989, printre ale cărei obiective s-a aflat și libertatea cuvântului și a actului de creație.

 Am scris aceste rânduri cu speranța că ele se vor adăuga altor luări de atitudine care ar putea să îi facă pe distinșii consilieri județeni din Bihor să cumpănească mai atent și mai responsabil înainte de a-și da votul. După cum i-aș ruga să se mai gândească și că un vot care înseamnă dispariția revistei „Familia’’, ar putea crea un precedent periculos, fiindcă nu poți ști dacă și alți mercantili obtuzi nu vor pune gând rău revistelor de cultură din județele lor.

 În definitiv, apărând revista „Familia”, apărăm marea familie a culturii române!