Plecarea de-acasă a fotbalului nostru cel cotonog ne persecută rău de tot. Câtă vreme ne afișăm blegeala-n propria bătătură ne permitem să mai apelăm la minciuna chioară pentru a păcăli realitatea. In competițiile interne fabricăm surogate ale elogiilor comparând chiorii cu orbii. Dar, iată, n-avem încotro și din când în când trebuie să acceptăm și proba cu martori. Probă care dă cu noi de pământ într-un mare fel. Adversarii pe care echipele noastre îi întâlnesc în turneele de pregătire, chiar dacă nu reprezintă cine știe ce elită a fotbalului, nu sunt dispuși la concesii. Și, astfel, amicalele pe care le angajăm devin total inamicale prin concluziile pe care le generează. Rezultatele obținute de echipele românești ne situează pe un negativ convingător. Dar nu atât de convingător încât să-i facă pe neghiobi să tacă. Nu! Destoinicii răului, acei țuțări incapabili să distingă vreodată oarece soluții ale redresării, se dau în stambă cu talent. Și fac ei ce știu mai bine. Bagă nicotină în așternut.
Steaua s-a bucurat mai mereu de un răsfăț mediatic exagerat. Iar rezultatele bune obținute de echipă în ultimul timp au transformat exagerarea în exercițiu paranoic. Diriginții clubului, fuduli nevoie mare, au profitat cu grațioasă inconștiență de serviciile diabetice ale lipitorilor subalterne. Dar defilarea țanțosă a Stelei din anul trecut a rămas doar în amintire. Evoluția echipei în turneele din Spania și Turcia a fost una de grea suferință. O suferință care-i schimonosește cel mai urât pe fudulii puși în fața decontului. Fuduli care ignoră acum interesele echipei, interese pe care le sabotează doar fiindcă sunt persecutații unui orgoliu absolut tembel.
Fotbalul rătăcit etalat de Steaua în meciurile începutului este egal cu realitatea indiscutabilă. Dar aceste meciuri nu reprezintă, în fond, decât niște antrenamente în care rezultatele devin amănunt aproape nesemnificativ. Altele sunt informațiile cu adevărat interesante pe care întâlnirile Stelei le lasă în urmă. Interpretarea corectă a respectivelor informații, urmată de măsuri în consecință, pot împroprietări Steaua cu argumentele unor viitoare succese în competițiile oficiale. Iar pentru ca acest deziderat să devină realitate de fapt este necesară intervenția meseriașă. Aceasta ar fi adevărata menire a meseriașilor angajați de Steaua, adică a lui Laurențiu Reghencampf și a staff-ului său. Despre acest lucru au discutat și alți meseriași care nu au decât statutul de observatori. Mă refer la Emerich Ienei, la Anghel Iordănescu, la Liță Dumitru și la alții asemenea lor. Iar schimbul de opinii, corect interpretat, nu poate fi decât benefic. Beneficiul se transformă însă în pagubă atunci când dialogul degenerează în scandal.
Anghel Iordănescu a formulat observații critice atunci când a fost invitat să comenteze ultimele evoluții ale Stelei. Dar și-a și exprimat și încrederea că Reghencampf va ști să acționeze pentru redresarea corăbiei. Numai că antrenorul Stelei n-a știut să profite de încredere. Și a reacționat ca-n margine de mahala, acuzându-l pe Iordănescu de nesimțire. Îl cunosc pe Reghe și nu identific la el resursele unei astfel de copite. Cred mai degrabă că exercițiul punerii poalelor în cap este unul de împrumut. Cred că el împrumută stricăciunea din vecinătăți imediate. Fie ele matrimoniale sau ale unui stat de plată. Ar fi aceasta o îngrijorătoare dovadă de infantilism. Pentru că un infantil nu poate realiza nici faptul că scandalurile mediatice pot crea la echipă tensiuni apăsătoare. Tensiuni pecare nu le mai repari prin antinevaralgicul antrenamentelor.