Arde-l pe taran!

Arde-l pe taran! Iata o vorba care vine din istoria Romaniei si care da expresie unui adevar trist, dar incontestabil.

Cand a fost sa plateasca cineva pentru ceva in Romania, de-a lungul istoriei, a fost taranul roman. Intrarea in razboaie a fost pusa in carca taranului roman. In ducerea razboaielor, tributul de sange a fost platit de taranul roman. Iesirile din razboaie n-au adus mai nimic taranului roman. Nici, cine stie ce pamant, nici sustinere pentru jertfele facute. Ci poate doar uitare si noi forme de jecmanire.

Nici marile schimbari politice, economice si sociale din istoria tarii, fie intr-un sens fie intr-altul, nu au adus mantuirea taranului roman. Avantajele au fost trase de alte categorii sociale, in timp ce prevderile si problemele au fost lasate in spinarea taranului. Colectivizarea din trecerea la comunism a ras pur si simplu legatura fizica si spirituala a taranului cu pamanul. Iar industrializarea socialista, gresita nu atat conceptual, cat ca realizare, a fost platita de taranul roman. Pentru o clipa, parea ca, in tranzitia inversa de la comunism la capitalism, taranul roman va fi ocolit de la plata.

A reprimit pamant, a fost exceptat de la impozitare, in vreme ce marele pierzator a fost asa-numita clasa muncitoare. Dar, numai aparent a fost asa. Tot noroiul de prin toate ramurile a fost inghesuit in agricultura, in timp ce problemele satului au fost accentuate de incercarea atatora de a gasi refugiu social "la tara". Autoconsumul, relatiile de troc s-au extins. Satul romanesc s-a intors, intr-o mare masura, la un fel de economie naturala de tip Ev Mediu. Relatiile sale cu piata sunt slabe. Iar cele cu economia de piata sunt doar un proiect.

Acest sat urmeaza a fi integrat in Uniunea Europeana. Acest sat in care locuieste 47% din populatia tarii, dar care contribuie cu numai 13% la formarea PIB. O asimetrie pe care Uniunea Europeana n-o va accepta. In Uniunea Europeana situatia este oarecum simetrica: fiecare sector contribie la formarea PIB cam cu atatea procente cate foloseste din forta de munca totala. Chiar daca agricultura nu este strict in acesti parametri, pentru ca productivitatea de aici nu o atinge pe cea din alte sectoare, subventiile echilibreaza situatia.

In Romania dezechilibrul este prea mare. Subventiile pentru echilibrare ar trebui sa fie imense. Si n-au nici de unde veni, caci Romania nu are o industrie capabila sa furnizeze asemena subventii. Uniunea Europeana nici nu se gandeste sa dea ea banii. Caci nici n-ar avea de ce. Si nici sa vrea, ar fi inutil. Intr-un sistem de piata - si Uniunea Europana, in ciuda reglementarilor stricte, este un sistem de piata! - o asimetrie de tipul celei din gricultura romaneasca nu poate rezista. Ruinarea si scoaterea din joc a micului producator, nerentabil si neviabil, va fi legea! Cineva, in mod evident, va trebui sa plateasca articularea structurilor romanesti in structurile europene. Cine va fi este sigur: taranul roman. Nu exista altcineva! Pana si integrarea in Uniunea Europeana - cea mai mare oportunitate istorica a Romaniei - va fi platita tot de taranul roman. De la istorie nu se fac exceptii.