x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Arestarea preventivă ca formă de dialog social

Arestarea preventivă ca formă de dialog social

de Adrian Năstase    |    15 Sep 2010   •   00:00
Arestarea preventivă ca formă de dialog social

Conştient că economia se prăbuşeşte, primăriile şi spitalele se închid, iar vieţile oamenilor devin din zi în zi mai imposibile, Traian Băsescu a trecut la acţiune. După vechea zicală conform căreia "toamna se numără boBocii", prima săptămână de septembrie a adus cu dânsa şi primele arestări. Preventive. Ştim ce înseamnă preventiv din punctul de vedere al procedurii penale. Dar în procedura băsesciană acest termen are alt înţeles. Preventiv trebuie înţeles cam în sensul loviturilor cu rachete balistice: "dau eu primul, să nu se dezmeticească ei".

Arestarea preventivă este principala formă de comunicare pe care o are pre_edintele cu societatea românească, de când îl ştim. Cum rezolvaţi problemele ţării? "Cu ţepe în Piaţa Victoriei, îi bag pe toţi la zdup!" Cum rezolvaţi crizele permanente de guvern? "Trimit toată Opoziţia să defileze pe la DNA!" Cum o să o scoată la capăt funcţionarul public cu o sută de euro pe lună? "Se uită la televizor şi vede cătuşe că bani de cablu i-au mai rămas".

Becali a fost arestat cu fast şi a ieşit din arest deputat european. Nici până acum nu e vreo soluţie în dosarul lui. Diaconescu a fost arestat cu hărmălaie şi a ieşit din arest lider de partid. Vântu a fost arestat cu gălăgie şi vom vedea ce o să mai iasă şi din asta. Spectacolul care se derulează la infinit e identic: reţineri, arestări, recursuri, interceptări prelinse spre presă, eliberări şi atât. Scopul a fost atins. O problemă adevărată a fost acoperită cu zgomot de fond câteva zile sau câteva săptămâni. Aşa a fost cazul şi cu Remeş, şi cu Solomon, şi cu Popoviciu, şi cu Patriciu şi cu atâţia alţii.

Ceea ce spun nu pune în discuţie vinovăţia sau nevinovăţia respectivilor ci o problemă de decenţă şi normalitate procedurală. În câte din aceste cazuri arestatul preventiv punea în pericol societatea sau ancheta? Mai devreme sau mai târziu, instanţele au decis corect, dar spectacolul necesar deja avusese loc.

Chiar în aceste zile e cercetată în arest asistenta de la Giuleşti doar pentru că publicul a fost indignat, pe bună dreptate, de ceea ce se petrecuse acolo şi trebuiau oferite rapid soluţii dure. Procurorii au început urmărirea şi împotriva maternităţii însăşi care însă e mai greu de transportat după gratii. Urmează primăria de sector sau cea a Capitalei? Politicile criminale aplicate în materie de sănătate circulă însă în continuare libere.

Traian Băsescu ar trebui să caute cât mai mulţi economişti cu idei ca să conducă România către undeva. El recurge din instinct, şi acum, la procurori, câţi mai sunt. El crede în continuare doar în frică atunci când vine vorba de transmis un sentiment, o stare "de emulaţie" către societate. Când e faţă în faţă cu cetăţeanul, se răsteşte la el. Din când în când, spun unii oameni răi, îi mai trage - românului (adolescent sau matur) - şi câte o scatoalcă. Părinteşte. România evolueaza rapid în aceste zile, însă fără preşedintele ei. Omul izolat printre dosarele de la Cotroceni nu înţelege că atunci când subzistenţa îţi este pusă în pericol nu te mai uiţi la televizor ca să obţii idei, te uiţi în buzunar şi e de ajuns. Ca să începi să gândeşti singur.

×
Subiecte în articol: editorial