x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Aritmetica lui ăl de Sus*

Aritmetica lui ăl de Sus*

de Ion Cristoiu    |    03 Oct 2007   •   00:00

Camerele reunite ale Parlamentului vor dezbate şi vota azi, 3 octombrie 2007, Moţiunea de cenzură depusă de PSD. Va trece sau nu va trece Moţiunea? Va pica sau nu va pica Guvernul Tăriceanu? In pronosticurile care se dau acum de analişti, politicieni, ba chiar şi de oamenii simpli, se iau in calcul două aritmetici:

Camerele reunite ale Parlamentului vor dezbate şi vota azi, 3 octombrie 2007, Moţiunea de cenzură depusă de PSD. Va trece sau nu va trece Moţiunea? Va pica sau nu va pica Guvernul Tăriceanu? In pronosticurile care se dau acum de analişti, politicieni, ba chiar şi de oamenii simpli, se iau in calcul două aritmetici:


1. Aritmetica parlamentară.
In favoarea Moţiunii s-au pronunţat, cu mare tărăboi, PSD, PD şi PLD. Ba mai mult, formaţiunile respective au anunţat măsuri excepţionale pentru a asigura prezenţa la vot şi, mai ales, disciplina la vot.

Pentru trecerea Moţiunii e nevoie de 232 de voturi.

Cele trei formaţiuni insumează 248 de voturi.

Aritmetica parlamentară spune limpede:

Moţiunea va trece.


2. Aritmetica politică.
Să dăm deoparte spuma declaraţiilor, a angajamentelor, a vorbelor şi să vedem care e interesul tuturor partidelor din Parlament.
Interesul tuturor partidelor din Parlament e ca nu cumva, fie şi din greşeală, să treacă Moţiunea şi, astfel, să cadă Guvernul.

Despre interesul PNL, UDMR, PC şi PRM n-are rost să vorbim.

Aceste partide au declarat făţiş că nu votează Moţiunea sau că se vor abţine de la vot.

Să ne oprim asupra interesului PSD, PD şi PLD, formaţiuni care vorbesc pe toate drumurile despre necesitatea ca Guvernul Tăriceanu să cadă.

Au aceste partide interesul ca Guvernul Tăriceanu să cadă?

Evident, nu.


Căderea Guvernului Tăriceanu poate avea două urmări:

1) Formarea unui nou guvern, bazat pe o nouă majoritate parlamentară.

2) Alegeri anticipate.


Deja PD şi PNL au anunţat că resping formarea unui guvern PD-PLD. PSD, deşi ar fi incăntat de un guvern PSD, ştie că Traian Băsescu se va opune.

In Romănia n-au funcţionat guverne de coaliţie electorală intre CDR şi PD sau intre PNL şi PD. Cum să funcţioneze haloimăsul de partide intruchipat de coaliţia absolut necesară guvernului de uniune naţională?!

Şi apoi, admiţănd că Traian Băsescu a vorbit serios cănd a invocat posibilitatea unui asemenea guvern, cum se va alcătui el?

Pentru a fi alcătuit, e nevoie de o formaţiune care să-şi asume negocierile şi, pentru asta, să facă naveta intre celelalte partide.

Să zicem insă că Traian Băsescu işi asumă misiunea istorică de a patrona aceste negocieri.

Cum să accepte asta PSD, PNL, PC, UDMR şi PRM, formaţiuni care-l suspectează, şi pe drept cuvănt, de partizanat in favoarea PD şi PLD?

Şi cum să reuşească Traian Băsescu să devină din agentul numărul unu al dezbinării, din omul creator de conflicte, factorul de unire a partidelor politice, omul păcii şi frăţietăţii pe scena noastră politică?

Varianta formării unei noi majorităţi parlamentare cade cu brio.

Rămăne atunci, inevitabil, varianta alegerilor anticipate.

Oricăt ar părea de ciudat, nici un partid nu are interesul anticipatelor.

Nici PD şi PLD fireşte.


Şi din următoarele motive:
1) PD şi PLD ţintesc să realizeze prin alegeri o majoritate absolută in Parlament. Şi ele, dar şi Traian Băsescu au realizat că un guvern de coaliţie va avea soarta tuturor guvernelor de coaliţie de pănă acum.

Or, in prezent, PD şi PLD n-au nici măcar in sondajele măsluite impreună majoritatea absolută.

Amăndouă partidele au tot interesul ca Guvernul Tăriceanu să rămănă in funcţie.

Sperănd că, in perioada următoare, voturile de la PNL şi de la PSD vor merge la ele, graţie erodării PNL la guvernare, dar şi unei

campanii de denunţare a alianţei netransparente PNL-PD.

2) Alegerile anticipate pot avea loc numai la capătul unei perioade lungi de aiureală politică reclamată de procedurile constituţionale greoaie: căderi de guvern in Parlament, numiri de premieri-fantomă, negocieri, discuţii.
Responsabilitatea acestei aiureli va pica nu atăt pe umerii PSD, căt mai ales pe umerii PD şi PNL, formaţiuni identificate drept partizane ale anticipatelor.

3) Alegerile anticipate ar fi o premieră pentru electoratul nostru.

In aceste condiţii, vom avea de a face cu un comportament electoral necunoscut.

Unul ce ar putea aduce mari surprize.

Or, partidele se tem de surprize.

Aceasta e aritmetica politică.

Ea spune că Moţiunea nu va trece.


Rămăne insă:
Aritmetica lui Dumnezeu.

Ea ne spune că intămplarea joacă deseori un rol crucial nu numai in viaţa individuală, dar şi in viaţa politică.

Cei care ţin cont de Aritmetica parlamentară afirmă că Moţiunea va trece.

Cei care ţin cont de Aritmetica politică afirmă că Moţiunea nu va trece.

Eu ţin cont de Aritmetica lui Dumnezeu.

Şi, in consecinţă, zic:

Nu ştiu dacă Moţiunea va trece sau nu!

Prin ăl de Sus se inţelege ăl din Ceruri ăl din Dealul Cotrocenilor!

×
Subiecte în articol: editorial psd pnl moţiunea aritmetica