Armata celor 400 faţă în faţă cu comandantul suprem

Cesuleţele roşii de sub cârma Guvernului au trosnit de îndată ce promisiunile electorale s-au vrut preschimbate în acţiuni febrile, fiindcă rezervorul financiar a fluierat disperat a avarie.

Şi-atunci, comandantul suprem al Forţelor Armate ale României şi-a adus aminte, printre alţii, de rezerviştii din Ministerul Apărării Naţionale care iau şi pensie, şi salariu. A contabilizat preşedintele Traian Băsescu 400 de astfel de cazuri, destul ca publicul în faţa căruia făcuse calculul să se oripileze de cum se mulge bugetul statului.

Însă lucrurile sunt mult mai nuanţate. Pentru exemplificare, este de amintit generalul Constantin Degeratu, actual consilier de stat la Administraţia Prezidenţială. După ce a condus Statul Major General şi după un stagiu la Preşedinţie în mandatul lui Emil Constantinescu, a fost trecut în rezervă de cum a debutat guvernarea PSD. Generalul spune astăzi că trimiterea sa la pensie s-a produs din motive politice. Probabil datorită expertizei sale, Constantin Degeratu a fost rapid preluat de alţii, precum o şcoală NATO şi Tribunalul Penal Internaţional pentru fosta Iugoslavie. Tot probabil datorită prestaţiei excelente a generalului Degeratu, preşedintele Băsescu, de îndată ajuns la Cotroceni, l-a făcut consilier al său. La scurt timp, Constantin Degeratu este reactivat. Când a fost trecut în rezervă, în anul 2000, Constantin Degeratu a primit plăţi compensatorii. După alţi doi ani de la reactivarea din anul 2005, generalul a cerut trecerea în rezervă. În acest moment, Constantin Degeratu este şi pensionar, şi salariat la stat, la Administraţia Prezidenţială.

Pe vremea când Constantin Degeratu comanda Armata a început un amplu program de restructurare a acesteia, de la modelul sovietic la compatibilitatea cu armatele similare din ţările membre NATO spre care tindeam. Ministerul Apărării Naţionale a desfiinţat în acei ani unităţi militare cu totul şi a renunţat la peste 30.000 de cadre militare, care nu se mai regăseau în noua structură. Potrivit celebrei Ordonanţe 7/1998, au primit plăţi compensatorii, pensii militare şi câţiva norocoşi şi-au cumpărat locuinţele de serviciu. Mulţi dintre militari aveau atunci între 35-45 de ani. Concomitent cu "marea demobilizare", în Armată au crescut posturile pentru personalul civil. Unii rezervişti s-au înscris la concurs şi astfel au început să lucreze în minister ca angajaţi civili. Au şi pensie militară, mai mare sau mai mică, în funcţie de câţi ani activaseră în Armată, dar şi salariu.  

Apoi, trebuie să se ţină cont de faptul că un militar ajuns la gradul de colonel se pensionează la 55 de ani, un general cu o stea – la 56, iar un general cu patru stele – la 59. Obligatoriu. Spre comparaţie, în cazul poliţiştilor, dacă starea de sănătate permite, echivalentul colonelului, comisarul-şef, se pensionează la 57 de ani, iar chestorii pot fi menţinuţi până la 62 de ani. La 55 de ani un om este apt de muncă şi unii dintre aceşti militari au o mare experienţă şi expertiză în zone de nişă şi sensibile. A rămâne într-un post civil, pe care îl ocupă prin concurs, este chiar benefic pentru instituţie. Să ne gândim că la pândă pentru angajarea acestor specialişti stau şi firme, care vor să se folosească de cunoştinţele şi influenţa lor. Pentru a obţine contracte, fireşte. De la mari concerne de armament până la firme care livrează hrană pentru militari. Şi mai stau la pândă, să nu ne ferim să o spunem, şi servicii de spionaj.

Există şi cazuri în care înalţi ofiţeri, în prag de pensie, şi-au creat funcţii civile anume pentru ei. Aceasta pentru a profita de toate drepturile posibile, plăţi compensatorii, pensie militară mare obţinută de pe o funcţie de conducere şi, ulterior, salarii în poziţii civile tot de frunte. De asemenea, respectivii vizează să nu lase din mână puterea şi privilegiile. Dar aceştia pot fi număraţi pe degete. Fiecare caz e normal să fie cântărit în parte.