x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Asamblat in America

Asamblat in America

01 Oct 2004   •   00:00

Cand iti cumperi un laptop, hard-discul e mai mult ca sigur construit de o alta companie decat cea care face display-ul. Drive-ul optic e asamblat in China cu piese din Japonia si vandut sub numele unei firme americane. Bateria vine de la un al cincilea producator, care il lasa pe constructorul computerului sa-si puna numele pe ea. In final, un calculator e o colectie pestrita de componente peste care troneaza un brand.

LUCIAN MANDRUTA

Porneste-l si situatia e cu totul diferita. Sistemul de operare e construit de aceeasi firma care face browserul, playerul de muzica, extensiile de jocuri si asa mai departe. Toate sunt scrise de programatorii care lucreaza pentru aceasta companie. Nu le poti desface in componente. Nu le poti cumpara la bucata. Daca hardul vine in toate culorile curcubeului, softul e monolitic albastru (sau ce alta culoare uni preferati).

Nu pentru multa vreme. Microsoft, caci despre aceasta companie e vorba, a inceput sa-si desfaca produsele en detail. Totul a inceput in Malaiezia, cu un sistem de operare redus ca facilitati, insa perfect functional, vandut pe o piata saraca cu cateva (putine) zeci de dolari. Zilele acestea a venit randul Rusiei sa beneficieze de Windows XP redus. O piata enorma, unde aproape nimeni nu cumpara soft, o data ce hackerii locali sunt foarte buni...

Dar nu doar asta e amenintarea care i-a facut pe americani sa-si modifice atat de dramatic politica de marketing. Ci sistemele de operare de tip open source, bazate de obicei pe Linux, si el o colectie de module functionale scrise de nenumarati insi in diferite tari. In ultimul an si jumatate s-au inmultit lansarile de calculatoare dotate cu acest sistem, extrem de periculos o data ce au aparut deja pentru el pachete de tip office cu aceleasi functionalitati ca si ale originalului. Bineinteles, la un pret care variaza intre gratis si aproape nimic.

Batalia nu e insa doar financiara. Problema cea mai mare a Linux-ului e ca nu exista un magazin din care sa-l poti cumpara. Unde sa mergi si sa spui "vreau sa fac aceste lucruri cu calculatorul meu, dati-mi softul!", asa cum se intampla acum in universul de aplicatii Microsoft sau Apple.

Ei bine, tocmai asta e pe cale sa se schimbe. Acum doua zile s-a anuntat lansarea unui integrator de Linux - o companie care va lua de pe piata sistemul de operare si aplicatiile, se va asigura ca sunt compatibile si le va vinde la pachet. Firma se numeste SourceLabs si are particularitatea interesanta ca fondatorul ei a fost odata vicepresedinte chiar la Microsoft.

Asteptati-va deci la o batalie pentru sistemele noastre de operare: intre Made in America si Assembled in the USA...
×
Subiecte în articol: editorial