Aşteptăndui pe eparhioţi

Lupta pentru succesiunea bisericească nu se abate de la regulile societăţii nemonahale. Puterea arată la fel şi in amvon şi in piaţa neaghesmuită. Complicităţi nedezlegate, interese neezoterice, intrigi bărboase, sforării diavoleşti, combinaţii popeşti, ameninţări cu schisma, campanii mediatice invazive şi restul blestemăţiilor omeneşti (Spre deosebire de vizigoţi, ostrogoţi, copţi şi alţii aidoma lor, veniţi din zările intunecate ale lumii, hoarde de eparhioţi - plecate dinspre Răsărit, zic unii - uneltesc la scindarea Bisericii băştinaşe, dar invazia e in faşă).

Moartea Patriarhului Teoctist a ridicat orişicăt sutana de pe trupul bătrănicios al Bisericii. Un trup urăţit de vergeturi şi impestriţat de buboaie plesnind de coptură. Privită in goliciunea impărtăşită forţat, prima instituţie depozitară a increderii populaţiei, dacă e să luăm in serios sondajele de opinie, nu pare deloc lucrarea Domnului. Funcţionarii clericali iviţi pe micile ecrane sau in paginile ziarelor seamănă mai degrabă cu politicienii afurisiţi in eparhiile electorale, şi nu cu slujitorii divinităţii. Vorbesc intr-un limbaj ambiguu, lemnos, făţărnicia li se citeşte pe obrajii rumeni, iar taina evlavioasă le este pretextul lipsei de transparenţă. In vocea lor se simte iritarea, ochii le scapără luciri dezsfinţite, semn că Biserica n-a invăţat şi rostul dialogului. Obişnuiţi să cădelniţeze tămăind vremelnic ctitorii politici, preoţii noştri, cu apucături atăt de lumeşti, se dedau monologului sec şi ţăfnos. Şi părelor impotriva celor ce "hulesc" cuvioşenia feţelor duhovniceşti, feţe in vecinătatea cărora am cam descălcit, in sfărşit, ororile Inchiziţiei şi nu numai. Indopaţi programatic cu dogma religioasă, inşii aceştia cu plete ninse, ortodocşi sau catolici, au poruncit căsăpirea şi torturarea a milioane de suflete in adăncul istoriei, şi asta mă impiedică să-i ingădui altfel decăt de la distanţă ghimpoasă. Cu suspiciune şi infinită rezervă.


Mostră de inadecvare "onomastică" a unui insemn sinodal. Deşi Scriptura făgăduieşte "Impărăţia Cerurilor" celor săraci cu duhul, leadership-ul sobornicesc (ce barbarie lexicală!) miluieşte din... palat. Palatul Patriarhiei, aşa scrie pe frontispiciul impozantei clădiri cocoţate pe dealul mitropolitan. Parcă nu se cade o asemenea denumire pentru lăcaşul păstorilor indumnezeiţi, prin fişa postului, ai turmei nevoiaşe, e trufaşă şi opulentă. Şi-un pic blasfemiatoare. Sălaşul Patriarhiei sună pios, ca o boare sfiicioasă, şi e mai aproape de miezul Bisericii Ortodoxe: măntuirea prin credinţă şi sărăcie.


Ce să pricep din "titlurile" clericale ale patriarhului, "Intăi Stătătorul" şi "Intăi Mergătorul", de vreme ce ele se bat cap in cap? Păi, ori stă, ori merge? Ori una, ori alta! Intr-adevăr, intortocheate sunt căile Domnului! Şi pe căile astea aflu, de pildă, că niscaiva purtători de patrafir sunt mai sfinţiţi decăt alţii. Căci sintagma "Prea Sfinţitul" mă duce cu găndul că nu toţi colegii săi de anteriu sunt sfinţiţi indeajuns. Iar "Prea Fericitul" are o conotaţie adipoasă, e o cacofonie a "măsurii" propovăduite de grecii antici. Căt despre "Inalt Prea Sfinţitul" nu mai inţeleg nimic ...


Poziţia fruntaşă a Bisericii in topurile increderii publice de la noi e lesne de explicat. O populaţie neinstruită, pe deasupra şi codaşă la consumul de săpun şi pastă de dinţi, trăieşte cu iluzia vieţii de apoi, iluzie intermediată şi intreţinută şi de Biserica noastră strămoşească. Tranzacţionar din fire, romănul s-a prins de şmecherie şi-şi face din trecerea asta pămănteană prilej de negociere vulgară cu mijlocitorii "prea cucernici" ai celeilalte vieţi. Chit că e şi de apoi. Dacă "subiecţii" ar fi intrebaţi cătă bizuire au in popi, mă tem că Biserica s-ar lua de braţ cu Justiţia şi Parlamentul. Fiindcă, se ştie, Justiţia nu e in stare să le văndă speranţe postume şi nici parlamentul legi pentru impărţirea in felii promiţătoare a posterităţii...


Lupta pentru succesiunea bisericească nu se abate de la regulile societăţii nemonahale. Puterea arată la fel şi in amvon şi in piaţa neaghesmuită. Complicităţi nedezlegate, interese neezoterice, intrigi bărboase, sforării diavoleşti, combinaţii popeşti, ameninţări cu schisma, campanii mediatice invazive şi restul blestemăţiilor omeneşti (Spre deosebire de vizigoţi, ostrogoţi, copţi şi alţii aidoma lor, veniţi din zările intunecate ale lumii, hoarde de eparhioţi - plecate dinspre Răsărit, zic unii - uneltesc la scindarea Bisericii băştinaşe, dar invazia e in faşă. Migratorii de rit nou n-au ajuns incă in vatra vechilor daci şi, se zvoneşte, căţiva ii aşteaptă cu anafură). Mirenii, ca-n orice democraţie levantină, participă şi ei la cabala sinodală, cu-n miluţ, c-o frunză verde, după datina evanghelică. Din paraclisul dosnic se scot dosarele blagoslovite dinescian, iar rudele candidaţilor sunt vărăte, cu hiclenie, in primele pagini ale ziarelor şi-şi dau in vileag fraţii cu fapte scandaloase, necreştine. "Inalţi Prea Sfinţiţii" sunt coborăţi la condiţia de muritori păcătoşi de gloata cuprinsă, doar in sondaje, de fiorul religios. Mă mir că nimeni n-a propus organizarea unui referendum pentru alegerea "Intăi Mergătorului", că tot ne-am deprins papilele gustative cu aromele plebiscitare. Aşa insă, bătălia se va rezuma la o tranzacţie ascunsă a Sinodului, unsă prin vot, dijmuit şi el indărătul pereţilor palatului cu pricina.