x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Atentat la sănătatea preşedintelui!

Atentat la sănătatea preşedintelui!

de Dan Constantin    |    06 Aug 2010   •   00:00

Tratamentul aplicat şefului statului la Spitalul Militar lasă în urmă multe îngrijorări pe care le-aş introduce, dacă cineva responsabil ar fi atent, la capitolul ameninţări la siguranţa naţională. Nu vreau să fiu alarmist, nici să subminez încrederea în instituţiile statului, dar sesizez public o situaţie periculoasă.

În ziua când în Iran, preşedintele Ahmadinejad era ţinta unui atentat, preşedintele României trecea printr-un moment dificil, care putea să aibă consecinţe în starea de sănătate. Episodul este relatat nu de "surse", nici de "tonomate", ci chiar de pacient: "Eu înot în fiecare dimineaţă câteva zeci de minute, cât pot, o jumătate de oră, o oră. După, mă curăţ în urechi cu beţigaşe cu vată. Vorbind la telefon am băgat din greşeală beţigaşul cu partea fără vată şi mi-am produs o rană în ureche. Am fost la spital şi mi-au pus puţin rivanol. Trebuia să anunţ naţiunea pentru asta?"

Evident că bine aţi făcut, domnule preşedinte! Păţania dvs. relatată cu modestie naşte întrebări pe care le pun tot mai mulţi dintre cei grijulii cu starea naţiunii, reflectată prin starea dvs. de sănătate. În primul rând, toată ţara a început să caute beţigaşele cu un singur cap cu vată pentru a le preda spre distrugere instituţiilor abilitate. Din informaţiile noastre nu au fost găsite până acum asemenea beţigaşe în magazine, fiind la vânzare doar cele cu ambele capete înşurubate cu vată.
De aici, logic, derivă şi alte mistere.
1) Cine v-a pus la dispoziţie beţigaşul cu un singur capăt?
2) Au fost comandate special pentru instituţia prezidenţială beţigaşele periculoase? 3) S-au făcut economii şi beţigaşele nepericuloase au fost tăiate pentru a face dintr-unul băţul cu patru capete, procesul fiind oprit la jumătate? Asemenea vulnerabilităţi se impun a fi lămurite, altfel intrăm în zona suspiciunilor de complot. Pentru că, iată, urmează pasul doi al teoriei conspiraţiei.

Cei care au tăiat beţigaşul au premeditat acţiunea. Dvs., ştiut ca un Napoleon, puteţi face două treburi dintr-o dată: să vorbiţi la telefon şi să vă curăţaţi urechea. Astfel puteaţi să cădeţi în greşeala introducerii greşite a băţului în urechea clipocind de apă. Probabil că discuţia telefonică cu ministrul (ministreasa, oare?) v-a enervat îngrozitor (sau v-a produs o plăcere atât de mare) încât aţi putut înfige beţigaşul cu cap liber de vată cu atâta putere. Există şi varianta că beţigaşul ar fi fost de fapt paiul de la fresh-ul de portocale pe care îl consumaţi la prima oră.

Plecat spre spital, cu zgaiba din ureche la tratament, intraţi în faza următoare a manevrelor ticăloase puse la cale de duşmanii din imediata dvs. apropiere. La Spitalul Militar Central nu aţi mai avut norocul să daţi de "armeanul deştept", ci aţi intrat pe mâini nepricepute care v-au pus rivanol în ureche (!!) Doctorii cei buni, ştim cu toţii, sunt plecaţi acolo unde sunt plătiţi la valoarea lor. Cucută dacă turnau şi era mai uşor pentru sănătatea dvs.! Rivanolul atacă timpanul ca acidul sulfuric, aşa încât putem să ne luăm adio de la o capacitatea auditivă integrală a primelor urechi ale ţării! Desigur, la vreme de criză e mai bine să nu-ţi pleci urechea la toate strigătele şi văicărelile prostimii. Dacă suferinţa a fost la pavilionul care recepta glasul ţării, mai bine că se închide calea. Important este să rămână deschisă cea la care vă vorbesc mieros ultimii dintre fideli.
S-auzim numai de bine!

×
Subiecte în articol: editorial