Au roboţii emoţii?

Printre plăcerile nevinovate se numără, inevitabil, primele întâlniri cu literatura SF, cu roboţii de tot felul, nu în ultimul rând cei imaginaţi de Asimov

Printre plăcerile nevinovate se numără, inevitabil, primele întâlniri cu literatura SF, cu roboţii de tot felul, nu în ultimul rând cei imaginaţi de Asimov. Literatura devansează cu mult realităţile tehnologice, până una-alta ne putem lăuda cu roboţi capabili să urce şi să coboare scările, să facă paşi de dans, să ne amuze, nişte jucării ceva mai sofisticate.

Nici vorbă despre detectivi, consilieri sau măcar menajere robotice, slabă speranţă de a vedea roboţi perfect asemănători cu modelul uman, iar în materie de sentimente sau emoţii rămânem în domeniul ficţiunii.

Poate că nu pentru foarte multă vreme. Un grup de cercetători de la Universitatea olandeză Utrecht a ajuns la concluzia că introducerea unor variabile emoţionale în procesele cibernetice ar putea duce la o relaţie mai naturală între om şi computer, chiar şi sub aspectul de robot. Aşa s-a născut pisica iCAT, o platformă robotică destinată rolului de însoţitor. Ea poate adopta diferite expresii faciale folosindu-şi sprâncenele, pleoapele, botul şi poziţia capului.

Nimeni nu crede că un computer sau un robot va trăi emoţii reale. Ce contează este că emoţiile au un rol anume în procesele raţionale ale oamenilor. Încercarea de a le reproduce la nivel de robot ar putea, cine ştie, să-i facă pe roboţi să imite mai cu spor modul de gândire uman. Aşa susţin specialiştii în inteligenţa artificială, în frunte cu Mehdi Dastani, de la universitatea pomenită.

Până una-alta se încearcă reproducerea şi simularea a 22 de emoţii, printre care furia, speranţa, satisfacţia, frica şi bucuria. Specialiştii speră că folosirea acestora va îmbunătăţi performanţele robotului în domenii diferite, de la navigaţia printre obstacole la capacitatea de exprimare clară a emoţiei şi la recunoaşterea expresiilor faciale. Dacă ţinem seama că există roboţi care se ocupă direct de pacienţii cu mari probleme fizice, importanţa cercetărilor devine evidentă.

Clasicii SF-ului au făcut aluzii la robotul partener de viaţă. Un specia­list apare cu o previziune care ne-ar putea stârni o oarecare nelinişte: în viitor ne vom îndrăgosti de roboţi. Ei (sau ele) nu vor mai fi maşinile reci şi previzibile pe care le cunoaştem, ci un soi de personaje inteligente, perfect asemănătoare oamenilor.

Legiuitorii vor discuta în mod serios despre posibilitatea căsătoriilor între oameni şi roboţi. Oricât de bizară pare previziunea, vom avea contacte sexuale cu roboţii, greu de deosebit de cele cunoscute. Această nouă fază a evoluţiei relaţiei om/robot este descrisă de foarte entuziastul David Levy în “Dragoste şi sex cu roboţii”, volum care urmează celui numit “Roboţi fără limite”.

Autorul este convins că sexul cu roboţi va deveni la fel de normal ca şi cel cu parteneri umani. Mai mult, roboţii vor permite contacte şi poziţii cu totul şi cu totul originale, depăşind cu uşurinţă clasicele manuale de orientare sexuală de la Kama Sutra încoace. Un fel de prostituate robotice, “sexbots”, îi vor ajuta pe oameni să-şi perfecţioneze tehnica erotică înainte de a începe o relaţie serioasă cu o fiinţă umană. Riscurile sociale şi medicale vor fi eliminate din start, practic fără mare efort. 

A venit oare momentul să strigăm “Destul!” şi să ne apucăm cu mâinile de cap, cuprinşi de disperare? E o ne­bu­nie. Roboţii nu pot deveni obiecte se­xuale plauzibile. Cât despre dragoste romantică, autentică, posibilităţile par şi mai îndepărtate, cel puţin până când roboţii vor arăta cât de cât acceptabil.

Aşa să fie oare?

Să nu ne grăbim să tragem concluzii. Trăim într-o perioadă de mari suc­cese ale roboticii. Unul (una?), cu numele Grace, a reuşit să se înscrie la un simpozion academic. Pielea artificială arăta din ce în ce mai con­vi­n­gător. Exista un robot capabil de 77  de comportamente identice cu cele umane. Probabil că nu este de ajuns. Încă nu ştim destule lucruri despre dragoste, ataşament, sentimente pentru a începe să visăm la jucării sexuale atât de sofisticate precum roboţii.

Domeniul, vechi de când lumea, a mai trecut prin momente de criză, cum ar fi cel al vibratorului cu aburi, inventat în 1859 în Statele Unite şi abandonat din cauza consumului excesiv de combustibil. Oricât de sofisticat ar fi robotul amorez, el nu e prea departe de o păpuşă gonflabilă. Dacă vor mai fi şi capricioşi (capricioase?), nu vor lipsi momentele penibile.

Ce situaţie precară, să-ţi auzi un prieten vorbind despre iubirea sa robotică şi să auzi fraza: “Când am văzut cum îi vibrează antenele...”.

Mă trec fiorii, şi nu de plăcere.