Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Am citit într-o carte postumă a unui scriitor basarabean câteva sute de aforisme şi cugetări, majoritatea bine articulate şi pline de miez. Gândindu-mă că un astfel de talent rar, la un autor mai degrabă de rând, trebuie să însemne ceva ce-mi scăpa, mi-am amintit de nenumăraţii anonimi care-mi trimiteau panseuri, aforisme şi paradoxuri la revista Rebus.
Oameni cu idei frumoase şi minţi cultivate, dar care, în ciuda calităţilor lor, aveau să sfârşească totuşi aşa cum au debutat, doar cu o identitate de grup: scriitori de duminică şi de timp liber. Faptul care semnifica mai mult decât îmi puteam închipui atunci nu era că scriau bine, ci că erau mulţi.
Fiind atât de mulţi cei care ajung la un palier de spiritualitate adesea înalt, era greu să fie înregistraţi şi ca invidualităţi.
Dar e şi mai bine într-una de proşti. Multe dintre activităţile intelectuale care cu un veac în urmă erau performante astăzi nu mai impresionează. În ce priveşte creaţia de aforisme, lucrurile stau cam la fel ca în producţia de romane. S-au înmulţit producătorii.
După ce citeşti câteva sute de romane, pricepi, dacă nu eşti un împiedicat la minte, ce e doar meserie şi ce e artă în scrisul unui roman. Şi ce şanse reale ai ca să termini şi tu unul onorabil. Iar dacă orice inepţie găseşte 1.000 de simpatizanţi, un roman scris doar la meserie, nu la artă, un roman dus "onorabil" până la capăt n-are cum să nu adune mai multe mii. Autorii de aforisme sunt şi ei nişte cititori dedicaţi de aforisme.
O virtute a aforismelor e că orice om se descoperă citindu-le la fel de inteligent ca autorul lor. De unde şi sentimentul că aşa le-ai fi compus şi tu, numai că cineva ţi-a luat-o înainte. Orice culegere de aforisme te face să te simţi coautor, te îmbogăţeşte cu o convingere productivă: şi tu ai putea să scrii aforisme. Lectura pasionată a antologiilor cu ziceri memorabile stimulează un tip de creativitate pe care aş numi-o parazitar-pozitivă.
Citeşti o frază sclipitoare şi, brusc, vii cu o variantă a ta, care la o adică, dacă te decizi să o publici, poate să treacă drept creaţie originală. E la fel ca atunci când descoperi profunzimile unui proverb: simţi nevoia să naşti şi tu unul la fel de conţinător, ţi se pare simplu s-o faci şi te miri că n-ai ştiut cât de deştept erai. Înmulţirea autorilor de cugetări şi, în mod fatal, a culegerilor de ziceri spirituale n-a dus şi la înmulţirea teazaurului de aforisme circulat de toată omenirea.
Din Antichitate, ne-au rămas nenumărate gândiri frumoase conform cu care trăim şi învăţăm să gândim. Mai mult nu înseamnă neapărat şi mai bine. Uneori poate să însemne o treaptă mai sus de mediocritate. Ca să nu mai vorbim despre multiplicarea situaţiilor în care noii autori fură unii de la alţii şi se simt şi mai autori. Sau despre cazurile clinice, cum e acela al unui om politic care semnează ca autor pe copertă cărţi groase de aforisme, iar între coperţi găseşti o întreagă bibliotecă de semnături celebre. Selecţia devine creaţie la fel cum şi consumul devine producţie.
