Discuţiile legate de autostrăzi sunt la fel de aprinse precum cele de la uşa puşcăriei Târgşor. Se dau verdicte, se anunţă moţiuni de cenzură, muncitorii ies spontan organizat la proteste. Multe opinii desenează un conflict de prioritate între două autostrăzi care par să despartă ţara în două, în loc să o unească. „Piteşti-Sibiu sau Comarnic-Braşov?” a devenit o întrebare hamletiană - „a fi sau a nu fi” pentru Guvern, opoziţie, mediul de afaceri şi cei care îşi dau cu presupusul. Aceştia din urmă conduc discuţia şi presează cel mai puternic în cumpăna deciziei pe care ar trebui să o ia Executivul. Dacă mergem la documentul director, master planul de transport, singurul care poate să ne scoată din derapajul presupunerilor, discuţiile s-ar simplifica şi ar putea intra în zona argumentelor. Curios, toate părţile neglijează acest document, alegând să pedaleze pe o bicicletă fără lanţ, care dă senzaţia mişcării, consumă efort, chiar stând pe loc. Piteşti-Sibiu este inclusă în master plan şi are o valoare estimată de 1,673 miliarde euro, cu un cost mediu de 14,36 milioane euro/km, pe o distanţă de 116 km. Temerile sindicaliste de la Mioveni nu au astfel suport, autostrada este prevăzută, aşteaptă girul de la Bruxelles. Comarnic-Braşov presupune o investiţie de 997 milioane euro, cu un cost mediu de 17,2 milioane/km. Întrebarea este de ce se amână semnarea contractului, licitaţia fiind câştigată de nr.1 mondial în domeniu, compania franceză Vinci. Premierul aruncă întârzierea în curtea CNADNR, care ar avea emoţii să-şi asume răspunderea. Explicaţia este prea subţire ca să fie credibilă. Cele două autostrăzi sunt la fel de necesare, nu sunt în conflict. În plus, Comarnic-Braşov are finanţare asigurată în parteneriat public-privat. Anularea contactului poate fi, prin consecinţe, mai gravă pentru Guvern decât o moţiune de cenzură.