Viata ne demonstreaza ca multi oameni, aparent pasnici, au obiceiul, si chiar bucuria, de a incalca legea zi de zi: soferii care au betia vitezei, cleptomanii care fura de prin magazine, copiii care joaca fotbal in mijlocul drumului, negustorii care inseala la cantar. In ceea ce-l priveste, Traian Basescu incalca Constitutia. E pasiunea dar si privilegiul lui, ca presedinte. Cetatenii obisnuiti trebuie sa fie multumiti cu incalcarea unor norme marunte, nu toata lumea poate arunca in debandada institutiile statului!
Presedintelui ii place sa incalce temeinic legea fundamentala, in asa fel incat sa ne fie clar ca nu avem de-a face cu o scapare, ca el e stapanul acestei tari si nu amarata aia de brosura, mult mai subtire decat un regulament portuar. De aceea, seful statului s-a pus pe treaba in toate directiile.
Mai intai, domnia sa nesocoteste ceea ce s-ar numi doct cutumele nascute in jurul Constitutiei. Adica acele obiceiuri cu un rost anume, menite sa asigure aplicarea normelor constitutionale in spiritul lor. Spune Consiliul Superior al Magistraturii ca un magistrat nu e bun pentru o anumita functie? Traian Basescu il numeste cu pofta in acea functie. Sigur, CSM are aici un rol consultativ, dar avizul sau se refera la aspecte profesionale si morale, cele mai importante cand vine vorba de justitie. Daca respectivul nu e bun din acest punct de vedere, mai ramane un singur criteriu in baza caruia a putut fi numit de presedinte: omul e util din punct de vedere politic. Punct!
Pe urma, Traian Basescu vrea sa modifice legea fundamentala de unul singur. El a inventat pentru asta un sistem unic in lume: schimbarea Constitutiei prin doua referendumuri. Mai intai, poporul aproba prin referendum ideea presedintelui. Pe urma, Parlamentul voteaza cuminte ce a decis poporul. Dar, pentru ca asa scrie la Constitutie, mai urmeaza un al doilea referendum prin care poporul aproba ce a votat Parlamentul si ceea ce el mai aprobase o data. Pana acum in lume existau doua forme de democratie: directa si reprezentativa. Traian Basescu a inventat a treia forma: democratia prin balbaiala.
Poate ca solutia cea mai simpla pentru coabitarea poporului roman cu actualul presedinte ar fi organizarea unui singur mare referendum: acela pentru abrogarea Constitutiei si conducerea tarii prin declaratii de presa.
Dar principala pasiune prezidentiala este incalcarea atributiilor care revin altor institutii. Aici avem de-a face cu un adevarat maestru. Spitalele, chelnerii, hidrocentralele, benzina, ziaristii, privatizarile, nimic nu a scapat de controlul, analiza si imboldul prezidential. Nu mai tarziu de vinerea trecuta, seful statului s-a decis sa prezideze un organism guvernamental din care evident, nu face parte: Comitetul National pentru Situatii de Urgenta. Cum era clar ca nu are ce sa caute acolo, Basescu si-a justificat gestul prin doua argumente. Mai intai a spus ca PSD a cerut declararea starii de urgenta si omul trebuia sa se informeze, sa vada daca e cazul sau nu sa dea curs cererii. Numai ca, in vara abia trecuta, Traian Basescu explica doct tuturor ca inundatiile nu sunt motiv de stare de urgenta, stare de urgenta declari numai atunci cand dau tatarii. Atunci pentru ce sa se mai informeze? Pe urma a formulat o justificare mai ampla si mai filosofica: "Sunt presedintele Romaniei si ma intereseaza tot ce se intampla!".
Cum spuneam, in baza unei asemenea logici, il vom vedea intr-o zi prezidand discutiile Ligii Profesioniste de Fotbal. Rezolvand criza din gimnastica sau din handbal. Probleme sunt peste tot. Un singur lucru nu face Traian Basescu: ce scrie la Constitutie ca trebuie sa faca.
A aparut, iata, un blocaj parlamentar serios (generat de altfel, de "imboldul" dat de seful statului pentru schimbarea presedintilor Parlamentului, inca din ianuarie), o situatie tipica pentru o mediere a presedintelui. Ei bine nu, seful statului cheama partidele la Cotroceni ca sa discute urgent cu totul altceva: cum sa organizam un Parlament unicameral saptamana viitoare.
Sa ne rugam sa nu apara probleme in Sfantul Sinod! Pentru ca altfel, il vom vedea la Televiziunea Publica pe "preaveselul" Traian Basescu cu barba lunga si matanii de lemn.