Avertisment pentru Ucraina

Arestarea unui fost ataşat militar la Bucureşti e o premieră mai puţin dorită după decembrie 1989. Petar Marinov Zikolov, fost ataşat militar al Bulgariei în România în perioada 1998-2000, a pus la punct o reţea de spionaj militar în beneficiul unor ţări non-NATO.

Principalul beneficiar a fost Ucraina, dar probabil şi alte state din Est. Reţeaua ataşaturii militare estice, din care am reuşit acum să descoperim o filieră, este un reziduu al structurilor de informaţii din perioada Războiului Rece. România a fost ţinta unor operaţiuni de spionaj militar în ultimii 50 de ani, asta şi cu ajutorul unor generali români, agenţi sovietici. Imediat după decembrie 1989 au fost reactivaţi, chiar în funcţii înalte. Nicolae Militaru, cel menţionat în dosarele Direcţiei a IV-a de Contrainformaţii militare a DSS ca agent GRU, a devenit ministru al Apărării imediat după căderea cuplului Ceauşescu. Erau şi alte funcţii importante ocupate atunci de presupuşi agenţi GRU. După un deceniu de la aceste numiri, conducerea Armatei a fost purificată, instituţia devenind vârf de lance al integrării în NATO.

Iată însă că povestea interesului serviciilor secrete străine revine în forţă o dată cu declanşarea procesului de integrare a României în NATO. Paraşutistul Zikolov, absolvent al Academiei Militare de la Sofia şi fost ataşat militar la Bucureşti, s-a întors după 2001 în ţara noastră, sub acoperirea de om de afaceri. Informaţiile şi documentele obţinute cu ajutorul unui subofiţer IT&C de la Divizia 1 Infanterie Dacica erau suficient de valoroase pentru a fi vândute serviciilor din Est. Există suspiciuni ale anchetatorilor că Zikolov a vândut şi altor agenţi, în afara ucraineanului, informaţiile sustrase de subofiţerul român de la unitatea de elită a Forţelor Terestre. Condusă acum de un general, fost şef al celulei româneşti de la Cartierul General al Forţelor Aliate (SHAPE) de la Mons, Belgia...

Se investighează serios paleta de relaţii şi contacte a lui Zikolova, dar şi a ataşatului militar ucrainean.

În perioada comunistă, Bulgaria a fost ombilical legată de serviciile secrete sovietice şi legătura a încetat destul de greu, chiar după căderea comunismului. Din punctul meu de vedere, nici acum lucrurile nu sunt perfect lămurite. În contextul în care ţara vecină se zbate să obţină postul de secretar general al NATO pentru fostul ei ministru de Externe. De analizat.

În legătură cu Ucraina, lucrurile sunt mai complicate. Aş spune că în ultimii 20 de ani această ţară a avut cel mai neprietenos comportament faţă de România. Până la revoluţia portocalie din 2004, am avut senzaţia că Ucraina e o platformă folosită pentru tot felul de mizerii puse la cale împotriva ţării noastre. S-au întâmplat multe. De la moartea suspectă a secretarul de stat în MAE Adrian Dohotaru în 1992 pe teritoriul Ucrainei, trecând prin cazurile Rostock şi Bîstroe din Delta Dunării, ajungând la verdictul Curţii Internaţionale de Justiţie de la Haga în disputa privind platoul continental. Reacţiile inamicale ale unei moştenitoare a URSS ar fi trebuit să ne avertizeze mai din timp că nici în materie de spionaj lucrurile nu puteau sta altfel. Acum doi ani am îndrăznit să-i atrag atenţia preşedintelui Băsescu în legătură cu un comportament pe care eu l-am calificat drept umil şi servil în faţa preşedintelui Iuşcenko, aflat în vizită la Bucureşti. Într-un declaraţie de un minut, i se mulţumea de cinci ori. A fost prima oară când şeful statului s-a luat de viaţa mea, calificându-mă drept "aşa-zis analist militar". Mă rog.

N-am contestat niciodată competenţele în materie de securitate ale preşedintelui Băsescu. Atâta doar că eu m-am specializat ca jurnalist în acest domeniu după 1989. Timpul mi-a dat dreptate în legătură cu atitudinea nefiresc de prietenoasă faţă de şeful unui stat care continua să ne fie ostil.  
Destructurând printr-un gest public o reţea de spionaj pusă la cale de un bulgar şi un ucrainean, România vrea să dea un semnal. Să fie avertizaţi cei ce spionează în favoarea unor ţări ne-aliate. Sunt convins că mai există şi alţii. În jurul unor companii din Est prezente în România găsim tot felul de români, civili şi ne-civili, ce-au avut şi au poziţii importante în politica românească. Şi nu numai.   

Ucraina trebuie avertizată ferm să respecte o regulă esenţială. Aceea de a nu mai spiona în spaţiul NATO, dacă vrea să adere la el. Să-şi cureţe în consecinţă structurile civile şi militare de informaţii şi să adopte valorile euro-atlantice. Cum vrea Ucraina să obţină Membership Action Plan pentru integrarea în NATO, cu sprijinul României, dacă întreţine o reţea de spionaj militar pe teritoriul nostru? Probabil sunt încă elemente importante care scapă controlului preşedintelui pro-occidental Iuşcenko. Dar asta nu poate fi o scuză. Poate e nevoie să relansăm în forţă o structură consistentă contrainformativă pentru spaţiul estic, cu sprijin de la Cartierul general al NATO. Aici, în prima linie a frontului informativ.