Avocatul

"Hulit si detestat de cele mai multe ori de societatea la a carei sanatate vegheaza chiar riscandu-si viata, avocatul sfarseste singur in fata propriei constiinte. Si-n singuratatea asta apasatoare, "trebuie sa smulgi fasii din inima ta, din suflet, aproape fasii din carnea ta, pentru a crea miracolul vindecarii si al sugestiei oratorice"

Doi dintre avocatii inculpatului Saddam Hussein au murit la datorie, ucisi in Irakul cotropitorilor americani. "Victime colaterale" neinsemnate ale democratizarii bushiste, cum ar spune tuterii acestuia! Cu toate astea, procesul fostului dictator de la Bagdad continua, la fel de echitabil si impartial. Cu judecatori instruiti peste Ocean, ca nu cumva tatal lui Uday si Qusay sa scape neciuruit, cu masini capcana zburand in vesnicie, cu sinucigasi din glorie postuma si cu calcule reci ale profiturilor mirosind a petrodolar.

In urma cu saisprezece ani, in "sala de judecata" a garnizoanei Targoviste, "aparatorii" diabeticului Ceausescu au facut exact ce-i invatase "Carmaciul": sa mearga pe aceeasi mana cu acuzarea. Din sinistrul parteneriat judiciar, Justitia romana s-a trezit intr-atat de violata incat umbla si acum, saracuta, cu ochii acoperiti, batjocorita si speriata. Pledoariile avocatilor bastinasi de atunci, mai dihai ca pseudorechizitoriul revolutionar incropit la bordul elicopterului voicanian, i-au trimis pe clientii nr. 1 si 2 ai natiei direct in, deja planificata, groapa comuna din Ghencea. Si tocmai de aceea, ca avocat, ma simt ca un bastard nedorit, nascut dintr-un viol sordid, imposibil de uitat. Port inca rusinea acelei clipe de derapaj istoric, in care deontologia profesionala a fost complice la o crima institutionalizata, oficiala; la o odioasa crima de stat canibal. Atenti la insemnarile predecesorului Petre Pandrea, avocatii cu pricina s-au comportat aievea, de parca i-ar fi dojenit in prealabil parintele lui Darie, cel "Descult": "Zaharia Stancu m-a dadacit afectuos doua ore: Iti compromiti familia! Iti compromiti prietenii! Nu mai putem iesi cu tine pe strada si la Capsa! Nu intelegi revolutia! Vrei sa te nenorocesti? Sa intri la parnaie (...)?" Si, din pacate, nefericitii "aparatori" ai Stejarului din Scornicesti au inteles rapid si fara jena Revolutia, aceasta "cacofonie etica" a curgerii istorice.

Sfarsitul tragic al primilor si lasitatea dezgustatoare a ultimilor sunt fatetele aceleiasi profesii, deloc onorabila (gura lumii), dar indispensabila (gura activistilor in drepturile omului). "Medicul, avocatul si preotul au misiuni specifice intr-o societate.

Preotul vindeca sufletele incarcate de pacate.

Medicul vindeca trupuri bolnave.

Avocatul apara onoarea si libertatea pereclitate.

Daca preotul divulga taina incredintata sub patrafir este un monstru.

Daca medicul strecoara bolnavului sau otrava in loc de doctorie este un monstru.

Daca avocatul face pledoarie in acuzare si devine auxiliar - politienesc sau anexa procuraturii este un monstru", remarca inevitabilul Petre Pandrea. Iar penalistul "nu poate fugi in toiul operatiei, cand pacientul e pe masa cu burta desfacuta", dintr-o sala in care, de regula, acuzatul - indiferent de pacatul sau penal - e cam singur. Si nici nu are nevoie de un acuzator suplimentar, pe langa atatia altii - politisti, procurori si, uneori, judecatori si opinia publica.

De multe ori iti trebuie curaj sa ramai la capul "bolnavului", desfiintat de glasul multimii manipulate perfid de autoritatile lipsite de scrupule. Atunci, in dispretul prezumtiei de nevinovatie, gazii din structurile statului si din mass-media dau verdicte irevocabile de la inaltimea functiei sau a prestigiului, influentandu-l decisiv pe magistrat, care va intelege lesne mesajul transmis de cei ce-i hotarasc stabilitatea ori inamovibilitatea.

Hulit si detestat de cele mai multe ori de societatea la a carei sanatate vegheaza chiar riscandu-si viata, avocatul sfarseste singur in fata propriei constiinte. Si-n singuratatea asta apasatoare, "trebuie sa smulgi fasii din inima ta, din suflet, aproape fasii din carnea ta, pentru a crea miracolul vindecarii si al sugestiei oratorice".

N-am auzit ca uciderea celor doi aparatori ai inculpatului Saddam sa sensibilizeze vreo organizatie internationala sau sa starneasca miscari de strada si mitinguri de protest, semn ca avocatul e ingaduit doar de nevoie si din teama. De nevoia contradictorialitatii si asistentei specializate, in confruntarea onesta (macar mimata) cu adversarul - aparatul de stat discretionar sau cealalta parte. Din teama ca maine-poimaine, incoltit de acuzatorii neinduplecati si, deseori, abuzivi, insul sa fie linsat intre copertele dosarului. Si-n ambele situatii, speranta unei judecati drepte si echitabile este chiar... AVOCATUL. Dorit si venerat in momentele de bezna sociala ori in clipele de dementa ale destinului individual, avocatul mai si moare la datorie, insa disparitia sa nu induioseaza pe nimeni si nici nu ingrijoreaza.