Prin tot acest articol nu vreau sa spun ca e cu neputinta pentru un autor roman sa reuseasca in lume, ci doar ca e cu mult mai greu decat (...) pentru un maghiar
As vrea sa insir aici cateva dintre motivele obiective pentru care un scriitor roman va reusi doar cu mare greutate sa devina cunoscut in lume. Nu vreau sa spun in acest articol ca un autor roman trebuie neaparat sa lupte ca sa ajunga cunoscut. Fiecare poate face ce-i place: poate prefera sa fie citit doar de romani, de exemplu. Dar daca se-ntampla ca vreunul sa fie mai ambitios, ar trebui sa stie cateva lucruri concrete. Multe dintre ele le cunosc din experienta. Mi s-au tradus pana-n prezent multe carti, unele la edituri importante, si totusi nu ma pot lauda ca am devenit cunoscut cu adevarat in lume. Dar macar am ajuns sa stiu si (cam) de ce sansele mele sunt cu mult mai mici decat ale altor autori, lasand la o parte valoarea sau lipsa de valoare a scrisului meu. Stiu acum ca, la aceeasi valoare in absolut - daca exista asa ceva - , un scriitor roman va porni din start cu o serie de handicapuri fata de unul britanic, sa zicem, si nu va ajunge niciodata, decat printr-o extrem de norocoasa imprejurare, la fel de departe ca el. Este mai intai limba. Dincolo de faptul ca e o limba de circulatie redusa si ca e nevoie de intermedierea unui traducator, limba romana este extrem de acaparanta. Mai toti prozatorii nostri sunt de fapt poeti, exploratori ai splendorilor limbii noastre si, mai mult, ai unor teme si subiecte foarte ingust romanesti. Traduse, chiar si foarte bine, paginile lor se vestejesc. Sunt de altfel sanse mici sa gasesti un bun traducator: avem doar doi-trei chiar si pentru marile limbi de circulatie. Sunt apoi institutiile romanesti care-ar trebui, prin lege sau prin obligatii de breasla, sa "pompeze" cultura romana in lume. De 100 de ani, ele n-au facut insa fie nimic, fie au facut rau, promovandu-si propriii sefi, prea ocupati de obicei ca sa mai scrie si bine. A treia piedica este izolarea, faptul ca autorii romani nu circula, nu corespondeaza, nu exista, simbolic macar, in lumea culturala internationala. Ca peste tot, contactele interpersonale sunt foarte utile. Farmecul personal, prezenta fizica in lumea poate frivola, dar care scrie despre carti, le publica si le premiaza in Occident ajuta mult in unele cazuri. De asemenea - lucru de o importanta pe care n-o pot sublinia destul - , vorbitul cursiv al unor limbi de circulatie. Autorul roman e de multe ori genialoid, boem, inchis in provincia lui, unde are si toate sansele sa ramana pentru totdeauna. Apoi: gasirea unei edituri in strainatate e foarte problematica. Nu stiu daca sunt doi-trei scriitori romani care au un agent literar. Cum sunt sanse foarte mici ca o carte de un autor roman sa se vanda si cum mai trebuie platit si un traducator pe langa celelalte (lucru ce se face prin laborioase demersuri pe langa fundatii care eventual dau bani pentru asa ceva), editurile straine nu prea se-nghesuie sa publice scriitori romani. De obicei doar edituri mici, cu ceva conexiuni romanesti, se-ncumeta pe acest drum spinos. Or, sa publici la o asemenea editura nu-ti foloseste decat ca sa te poti lauda ca esti tradus in nemteste sau frantuzeste, dar altfel e ca si cand ti-ai arunca volumul intr-o balta. Nepromovat, nevandut, necomentat, volumul tau nu va fi citit de nimeni. Accesul la marile edituri depinde de cele mai multe ori nu direct de valoarea cartii tale, ci de un lobby romanesc dispus sa te ajute. Din pacate, fata de retelele culturale poloneze sau maghiare, a noastra - daca exista - e subtire ca firele de paianjen.Citește pe Antena3.ro