Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Un american de rand a primit marele premiu al unui prestigios concurs anual pentru profesionistii fotografiei cu un set de 79 de imagini de amator, realizate cu un aparat ieftin si neperformant. S-a pozat, an de an, in aceeasi zi din mai impreuna cu fiul sau, amandoi goi pusca, pana ce a plecat dintre vii. Efectul seriei, cu transformarile aduse de trecerea timpului in anatomia celor doi, nu suporta raportare la nimic asemanator si il urmareste pe cel care are ocazia s-o vada de la un cap la celalalt, cu toate reflexele unei obsesii. Publicul vede timpul intr-un sirag de consecinte ce nu comporta nici comentarii, nici interpretari personale. Anii care trec sunt cei dezbracati pana la piele, nu oamenii. Premiul a cinstit nu maiestria, ci un gen de incredere intr-o idee, care echivaleaza cu un convingator demers filozofic.
Vorbim prea des si fara control despre munca si rolul ei in formarea mintii, incat am ajuns sa ignoram conditionarile prin care se defineste munca si se deosebeste de truda sclavului, a ocnasului si a insului analfabet si bicisnic. Tenacitatea si orientarea sunt doua din aceste conditionari, care scot din ecuatie prioritatea traditionala a efortului. Iar daca staruinta e dublata si de un suport intelectual sesizabil, nu mai e nevoie decat de rabdare, adica de timp. Ce expunea americanul era munca. Cunosc si la noi un caz de tenacitate, care, prin recolta de imagini rezultata in douazeci de ani de istetime foarte strict directionata, a dus la o inseriere care te pune pe ganduri. Un cetatean, de rand si el, a reusit sa ajunga in nenumarate ocazii in preajma presedintilor, iar sotia sa, aflata si ea in apropiere, l-a fotografiat in ipostaze ce par sa-l arate drept unul din intimii acestora. A jucat rolul omului care are dialog curent cu presedintii. Din potopul de imagini, de asta data folosind un aparat profesionist, a selectat acele secvente ambigui, dar care una dupa alta pot proba orice. Chiar si o relatie mai mult decat prieteneasca cu mai marii tarii. Adunate intr-un albun, fotografiile conduc la prezumtia ca in toate situatiile in care au fost prezenti presedintii, al doilea om in stat si personaj cu adevarat important a fost bagaciosul.
Bagaciosul nu e un ins, e o practica sociala, care isi naste clasa. Noi n-am avut-o inainte de 1989, mai bine zis, culoarele sociale pe care ar fi putut sa le atace bagaciosii din nastere erau stramte, putine si toate ocupate. Nici astazi nu-s mult mai multe, insa bagaciosul si-l poate construi pe al sau, fara primejdia concurentei.
Citește pe Antena3.ro
