Băi, ce ţeapă!

Nu e vorba despre vreuna din alea plantate de Traian Băsescu în Piaţa Victoriei. Deşi omul, de când a început să se prefigureze USL şi victoria zdrobitoare a acestei alianţe politice, a livrat celulelor de penitenciare destule nume sonore din rândurile din faţă ale PSD şi PNL. Nu spun că cei în cauză sunt fără vină, dar aş fi foarte curios să aflu dacă există o listă de ordine, ca pe vremea lui Ceauşescu la coadă la carne ori la Dacia. Urmăresc şi eu, ca multe alte milioane de români, şi probabil, sute de jurnalişti străini şi funcţionari europeni, spectacolul ăsta al descinderilor, percheziţiilor, încarcerărilor, dar trebuie să mărturisesc faptul că el a scăzut mult în spectaculozitate. Am o răbdare exersată îndelung în vizionarea producţiilor cinematografice, sunt un cinefil împătimit, şi pot aştepta surpriza mult timp, dar pe de altă parte pot detecta destul de devreme o producţie de slabă calitate. Aşa că la ora actuală bat darabana, vrând să-i văd intrând în rol principal pe Videanu, Berceanu, Elena Udrea (un fel de doamnă de fier a politicii noastre, cu o intrigă ţesută printre poveşti de amor, şi culise ale politcii, sume de bani exorbitante, lux, mărire şi decădere, într-o regie de lumini şi umbre, imagini înceţoşate şi film alb negru şi color, în care să se suprapună imagini cu femeile încarcerate la Târgşor, plimându-se prin curte, şi baluri extravagante). Să mă reîntâlnesc, după atâta amar de ani, cu Monica Iacob Ridzi interpretând inocenţa întrupată, vărsând o lacrimă în faţa unei Justiţii clemente care o absolvă de calvarul privării de libertate. Să vină iarăşi Cristian Boureanu şi să mă facă să-mi fie dor de Alain Delon, ori Gheorghe Falcă de Chazz Palminteri în “Şeful şefilor”, Ioan Oltean şi Gheorghe Flutur, personaje de forţă, care “trec prin ecran”, precum Javier Bardem şi regretatul Philip Seymour Hofman, unde sunt? Vreau să-i văd apărând în prim-planul camerelor de luat vederi. Ştiu că nu e momentul acum, dar filmul ăsta a început să mă plictisească.

În schimb e palpitant, ca un film de acţiune american cu Crin Antonescu în rolul lui Jason Statham, dar nu de alea regizate de Guy Ritchie, de alea cu buget redus, sau, nu, mai bine ca serialele alea, Fast and Furios, în care Crin Antonescu să fie Vin Diesel, musculosul bate tot. Ce se întâmplă în USL e de domeniul imaginaţiei deviante, perverse. Ce face Crin Antonescu în PNL ţine de reflexele celui care simte că se îneacă. Pe măsură ce PSD devine tot mai coordonat, şi tot mai impunător, vezi USD, Crin Antonescu îşi încordează muşchii, repet, ca Vin Diesel, într-un scenariu de pe cât de prost, pe atât de previzibil. Se vede clar că nu mai ştie ce să facă. Întâi salută, ironic, apariţia USD, după aia îi cere, isteric, să se defiinţeze, imediat! Îl exclude pe senatorul Ilieşu pentru că este “nătărău” şi a cerut ca el, Vin Diesel, să lase volanul PNL. Apropo, Crin Antonescu nici nu are carnet de conducere.
Crin Antonescu ar fi putut deveni preşedintele României dacă:

1. Nu ar fi fost obsedat de ambiţia asta.
2. Nu ar fi fost terorizat de maşinăria pesedistă şi de aparatul de propagandă super-performant al acestei formaţiuni politice.
3. Nu ar fi încercat să copieze modelul de disciplină şi coordonare din PSD.

Acum, cu morcovul la fund, pentru că dacă nu va mai face parte din USL, va fi aruncat în cuşca fiarelor sălbatice reprezentate de partidele care nu ascultă decât de “il presidente”, Crin Antonescu a intrat în panică, nu mai ştie ce să facă? Dacă ar încerca o apropiere de PDL, ar primi refuzul suveran al lui Vasile Blaga, care abia aşteaptă oportunitatea unei individualizări.
Crin Antonescu a distrus un scenariu excelent pentru a interpreta un rol de duzină, fiindcă s-a simţit rănit în aspiraţiile sale de primadonă. Băi, ce ţeapă ne-am luat, noi, useliştii, care speram într-un ideal naţional slujit şi din Dreapta şi din Stânga politicii, şi voi, băsiştii, care visaţi la o Justiţie independentă. Filme slabe, slabe, slabe... mai bine mă întorc la filmoteca mea!