Bani la sentiment

BNR a publicat recent raportul anual privind investiţiile străine directe (ISD), din care reiese că acestea au crescut cu aproape o zecime în 2013, până la 2,7 miliarde de euro. În acelaşi interval de timp însă românii care lucrează în străinătate au trimis acasă - bunicilor care stau cu copiii - 3,2 miliarde. Ce concluzie se poate trage? Că deşi suntem percepuţi ca o democraţie şi ca un stat capitalist, economiei i se poate pune eticheta “de subzistenţă” din moment ce remiterile depăşesc ISD. Asta înseamnă că cei mai mulţi bani care intră în România au legătură cu factori emoţionali, nu cu atractivitatea mediului de afaceri. Resurse ce merg apoi spre consum, adică nu se subtituie investiţiilor decât în măsura în care finanţează deficitul contului curent al balanţei de plăţi externe.

Şi totuşi - reiterez - Românie e considerată ca având o economie de piaţă funcţională, ce problemă există cu acest statut când investiţiile-s mai mici decât remiterile? Că suntem recunoscuţi ca un stat capitalist doar formal şi din acest motiv străinii nu ne dau bani pe mână. Iar mai departe, fiindcă nu avem suficient capital, nu putem produce bunuri cu care să participăm la diviziunea muncii în UE. Vă închipuiţi cât de bine ar fi fost dacă ar fi intrat ISD precum în Cehia sau Polonia în contextul în care firmele investiţie străină directă realizează deja 70,9% din totalul exporturilor?! Pentru că bunăstarea depinde de volumul de capital investit pe unitatea de populaţie. Oamenii de afaceri nu-şi poate remunera angajaţii cu mai mult decât sunt consumatorii dispuşi să plătească pentru munca adăugată de ei. Cu alte cuvinte, salariile sunt legate de productivitatea marginală a muncii. Nivelul lor e determinat de măsura în care munca lucrătorilor sporeşte valoarea produselor. Şi dacă ei lucrează cu unelte mai eficiente, pot realiza mai mult într-o oră lucrată.

Antreprenorii din ţările în dezvoltare ştiu că utilajele mai bune fac întreprinderile mai profitabile. Dar, ceea ce-i împiedică e lipsa capitalului. Diferenţa dintre statele în dezvoltate şi cele dezvoltate e aşadar o funcţie de timp. Occidentalii, ce funcţionează în economii mature, au început să economisească capital înaintea esticilor şi, după ce l-au acumulat, l-au investit. Din acest motiv prosperă.

Însă mai trebuie adăugat ceva la explicaţia de ce suntem consideraţi doar formal un stat capitalist, ceea ce face ca muncitorii exportaţi în Vest să trimită mai mulţi banii decât reprezintă investiţiile importate tot de acolo. Politicienii nu-s capabili să înţeleagă fenomenul economic, ba chiar manifestă dezinteres pentru el. Sigur că fiind integraţi în UE pe considerente politice, şi nu datorită expertizei economice, incapacitatea şi delăsarea nu surprind. Dar problema e că au mai fost primiţi şi alţii la fel ca noi în UE şi acum sunt altfel trataţi. Ei n-au trebuit să trimită după investitorii care lipsesc din ţara lor peste o zecime din populaţie. Care să fie secretul lor? După ce au fost acceptaţi în UE pe criterii politice au manifestat interes să înveţe, nu ca politicienii români ce nu manifestă vreo preocupare în acest sens.