Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Pe unul dintre puţinele bloguri urmărite constant - cel al Simonei Ionescu - am citit mai demult, la 9 octombrie 2009, sub titlul Bani pentru partid din apă chioară? un text care debuta astfel:
"Uite aşa mi-a venit să scriu! Ca pe vremuri, la «Bulina roşie», cu Dan Andronic şi Mirel Curea, când Ion Cristoiu a deschis campania «Bani pentru partid». Obiceiurile traversează vremurile sub aceeaşi lozincă: nimic nu se pierde, totul se transformă şi se pliază". În chiar noaptea când am citit aceste rânduri, mi-am amintit de campania Bani pentru partid, dusă cu înverşunare şi răsunet de Evenimentul zilei din 1996. Partidul denunţat ca strângând bani pentru el, mai precis pentru bătălia electorală de la finele lui 1996, nu era altul decât PDSR, urmaşul FSN şi tata-moşul actualului PSD. Aflat la putere de şase ani, partidul cu pricina se avântase într-o campanie de strângere de bani negri pentru candidatul la prezidenţiale, Ion Iliescu, şi pentru el însuşi, la parlamentarele din acelaşi an. Rod al investigaţiilor desfăşurate de reporterii ziarului, s-au dezvăluit atunci mijloace înfricoşătoare de jefuire a statului nu pentru punga mafioţilor ocrotiţi de săracul şi cinstitul Ion Iliescu, politicianul care a lăsat guşterii tranziţiei să se îmbogăţească în schimbul sprijinirii de către aceştia pentru a rămâne ani întregi în fruntea statului, ci pentru punga PDSR.
Mai zilele trecute, am fost într-o scurtă deplasare în judeţul Gorj sub semnul nevoii de a ieşi din bordelul politico-mediatic bucureştean, pentru a vedea la faţa locului România reală. În Târgu-Jiu, în localităţile judeţului, dar şi pe drumul Târgu-Jiu-Bucureşti, am putut sesiza că România reală a acestor zile e, de fapt, România electorală. Iar cum la noi campania înseamnă ghiftuirea realităţii cu materiale de publicitate electorală, am putut realiza un clasament al candidaţilor după cantitatea de bannere şi afişe de pe stâlpi, dintre stâlpi, de pe pereţi, garduri, trunchiuri de arbori şi de pe panouri plantate în marginea şoselei. Pe primul loc, întrecându-se unul pe celălalt, în funcţie de culoarea politică a primarului: Traian Băsescu şi Mircea Geoană. Pe locurile următoare, ceilalţi candidaţi, în această ordine: Crin Antonescu, Corneliu Vadim Tudor, Sorin Oprescu.
Un clasament care exprimă, înainte de toate, forţa în teritoriu a candidaţilor la Preşedinţie. E normal ca afişajul lui Sorin Oprescu să fie minim. Candidatul independent n-are structură în judeţe. E normal ca reprezentantul PNL, Crin Antonescu, să se claseze pe locul al treilea. Pe acest loc e PNL şi în Parlament. Ce m-a surprins, ba, mai mult, m-a şocat, a fost abundenţa bannerelor şi afişelor aparţinând lui Traian Băsescu şi Mircea Geoană. Bannerele şi afişul lui Traian Băsescu dedicat Referendumului, cel cu frica, se întâlnesc din metru în metru aproape. Bannerele şi afişele lui Mircea Geoană, zicând sec Mircea Geoană - preşedinte, apar şi ele din metru-n metru. Doar pozele diferă. A lui Traian Băsescu e una de tip gata-gata să te împungă. A lui Mircea Geoană de tip gata-gata să devină statuie ecvestră. Mai există o deosebire între cei doi principali candidaţi. Traian Băsescu e de unul singur, potrivit ipostazei asumate pentru întreaga campanie. Mircea Geoană e însoţit de chipurile baronilor locali sub care scrie: Îl votăm pe Mircea Geoană. Mi s-a părut absurd ca alegătorului dintr-un judeţ să i se garanteze de către baronii locali pentru viitorul preşedinte al României. Normal ar fi fost să garanteze Barack Obama sau Nicolas Sarkozy. Un tip mai isteţ ca mine mi-a explicat că alta e motivaţia. Dacă tot au vârât bani în bannerele şi afişele preşedintelui PSD, baronii locali au socotit că merită să-şi facă şi ei niţică publicitate.
Deşi nu mă prea pricep la socoteli din cap, am calculat cât costă numai într-un judeţ publicitatea electorală a lui Traian Băsescu şi a lui Mircea Geoană. Aceasta deoarece, trăind noi în economie de piatră, materialele şi confecţionarea au cerut bani, mulţi bani. Ghiftuiala de n afişe exprimă numărul mare de cetăţeni convocaţi pentru a le lipi şi spânzura. Să zicem că aceşti cetăţeni sunt activişti locali ai PD-L şi PSD. Dar banii pentru materiale şi confecţionare? De banii aceştia cum s-a făcut rost? Şi mi-am amintit, deodată, de campania Bani pentru partid a Evenimentului zilei din 1996, pomenită pe blogul Simonei Ionescu. E limpede că banii ceruţi de publicitatea electorală, inclusiv cea de la ziare şi televiziuni, de închirierea sălilor pentru mitinguri, de cărarea participanţilor cu autocarele nu provin din cotizaţii sau din contribuţiile activiştilor PD-L şi PSD. Sunt bani negri primiţi pe căi ilegale, asemenea celor obţinuţi în 1996 de PDSR. Cu singura deosebire că acum, în 2009, sunt două partide care au făcut rost de bani: PSD şi PD-L. Ceea ce înseamnă că jaful de acum e dublu faţă de cel din 1996.
Presa, societatea civilă se ocupă de trăncănelile candidaţilor în campanie sau de fonfleuri în genul epistolelor lui Hayssam. Apropo de epistolele lui Hayssam. Am şi eu acasă vreo două. Marian Vanghelie s-a ostenit să le şterpelească din Arhiva lui Doi şi un sfert. Dacă m-ar fi contactat, i le dădeam pe gratis!
N-am văzut până acum un ziar, o televiziune care să-şi propună un lucru simplu: Să calculeze cât au costat bannerele şi afişele unuia dintre cei doi principali candidaţi: Traian Băsescu şi Mircea Geoană. După care să-l întrebe, politicos, de contul din care au fost daţi aceşti bani. Şi odată obţinut contul, să-l întrebe cum şi de unde au ajuns banii acolo.
Poate că sumele uriaşe de bani aruncate în campanie de Mircea Geoană şi Traian Băsescu au provenienţe precise: sponsori, de exemplu. Eu însă mă îndoiesc că Traian Băsescu şi Mircea Geoană ar putea spune precis căile legale pe care au ajuns bani în conturile lor de campanie.
P.S. Curios. Nici Crin Antonescu şi nici Sorin Oprescu, săraci în materie de campanie, nu-i întreabă pe cei doi în legătură cu aceşti bani.
