Barfa, motor al evolutiei sociale?

Definitia cuvantului barfa in dictionar (DEX) este de o concizie lapidara: barfa = calomnie, diametral opus laudei sau elogiului, fara a pomeni sensurile de conversatie superficiala intre amici (sueta), de incercare de a difuza informatii doar partial corecte.

Definitia cuvantului barfa in dictionar (DEX) este de o concizie lapidara: barfa = calomnie, diametral opus laudei sau elogiului, fara a pomeni sensurile de conversatie superficiala intre amici (sueta), de incercare de a difuza informatii doar partial corecte (un soi de dezinformare nu intotdeauna benigna) sau pur si simplu cel descris prin expresia "a sta la taclale" sau "a pune tara la cale". La modul cel mai general, barfa era considerata un fenomen inutil, un fel de zgomot de fond al interactiunilor de grup, indiferent de dimensiunile acestuia.

Surprinzator, studii foarte recente, cum ar fi cel semnat de David Sloan Wilson, profesor de biologie si antropologie la o universitate din New York, autorul unei carti care se ocupa de evolutia comportamentului de grup, "Catedrala lui Darwin", ne rezerva unele noutati. Barfa este, sustine autorul, un element central in studiul interactiunilor de grup. Ea clarifica si intareste regulile grupului, imbunatatin- du-i functionalitatea, pune in circulatie o serie de informatii, care altfel ar fi inaccesibile, ii sprijina pe cei nou-veniti in grup, dar si pe veteranii care se simt uneori marginalizati, defineste apartenenta la grup.

Fenomenul barfei, sub multe dintre aspectele lui, a fost studiat in ultimii ani in locuri precum insulele izolate din Oceanul Pacific, printre elevii de scoala primara, in zone rurale din Newfoundland (Canada) si in Mexico. Primele concluzii: o sursa comunica informatia la cel putin doua alte persoane, prea putina barfa intr-un grup poate fi la fel de daunatoare ca si prea multa barfa, comunicarea prin barfa scade nivelul general de anxietate al grupului si rezolva unele stari depresive minore. Reteaua de barfitori are rolul de a difuza lucruri care nu se invata la scoala, in orele de clasa, si reuseste, in cel mai bun caz, sa-i elimine din grup pe cei care incearca sa manipuleze opinii sau actiuni.

In psihoterapia de grup, ale carei rudimente le-am invatat la Savarsin (in scurta perioada de existenta a locului in forma de sanatoriu de nevroze, intre palat regal si casa de oaspeti a notabililor regimului comunist), este inclusa o tehnica, devizata de Corsini, tehnica barfelii (behind your back technique) bazata pe eliminarea unui membru din grup dupa primele minute ale sesiunii, urmata de o dezlantuire violenta de barfa a restului participantilor. Cum remarca marele psihiatru Dan Artur, de mult intrat in vesnicie, poate singurul om genial pe care l-am intalnit, nu exista metoda mai eficienta pentru a scoate la iveala tot ce se ascunde in sufletul omului decat barfa sigur nepedepsita. Sau, cum spunea sora-sefa, sora Mia, dupa sedintele clinice: "Sedinte pe naiba. Barfa psihiatrica, doctore..."

Sociologii mai sofisticati, cei din fictiune, precum profesorul Donahue, unul dintre eroii cartii lui Thomas Perry, "Cainele lui Metzger", isi folosesc cercetarile in domeniul barfei si ale rudei sale apropiate, zvonul, pentru a alimenta planurile de razboi psihologic ale unor agentii guvernamentale puse pe cucerirea lumii (fara a trage nici macar un foc de arma), ceea ce le permite unor mercenari (de altfel foarte simpatici) sa santajeze cu succes serviciile secrete.

Cum ramane insa cu sensul pe care il dadeam acestui cuvant in anii indepartatei mele tinereti, cand vorbeam de barfa de aseara de la Crama Cosna, pe tema arbitrarului semnului lingvistic, inainte si dupa pacatul originar?

Ce facem cu formularile de genul "dupa concert am tras o barfa masiva despre acompaniamentul maestrului, basca foalfele din allegretto ale celebrei soliste"?

Ce erau oare conversatiile pe teme profesionale sustinute in soapta in autobuzul 131 sau cu voce tare la bufet, barfe sau sesiuni de critica perfect constructiva?

Iar daca ar fi sa ne multumim cu definitia de dictionar, cum ne descurcam cu nemuritoarea "Arie a calomniei" din "Barbierul din Sevilla", una dintre nenumaratele capodopere ale lui Rossini, o declaram doar un exemplu al operei clasice italiene ca eterna oscilatie intre penibil si sublim?