Băsescu joacă prost şi când joacă bine

Libia a devenit, în sfârşit, un subiect şi în politica românească. El a fost im­pus în dezbaterea publică în primul rând de televiziunile de ştiri. Ar fi fost nor­mal să aflăm  nu de la analiştii din mass-media ce poziţie ar trebui să adopte România faţă de acest conflict cu rezonanţe într-o zonă extinsă a lumii. Poziţia oficială a întârziat ex­trem de mult. Ministerul Afacerilor Externe dădea o "informaţie consu­la­ră – Libia" abia în 20 martie, la zile bune după ce războiul civil dăduse în clocot şi "coaliţia" lansase de 24 de ore operaţiunile militare. Despre soar­ta celor 100 de cetăţeni români aflaţi încă în Libia întrebasem Externele, la Antena 3, cu o zi înainte de "in­formaţia consulară", dar instituţia, fiind în relâche – era sâmbătă –, nu s-a deranjat să dea un răspuns. Pre­şe­dinţia nu s-a înghesuit să aibă nici ea o poziţie şi, tot public, am apreciat în­târ­zierea de această dată. Am considerat, în contradicţie cu mulţi colegi de breaslă, că România nu trebuie să se arunce într-o confruntare mili­ta­ră fără o acoperire juridică solidă din partea ONU şi NATO. Evenimentele, cel puţin până acum, au ară­tat că reţinerea în angajarea militară a fost justificată. Preşedintele ţării, ca şef al CSAT, a ieşit în fine să explice de ce, cum, câţi ş.a.m.d. Se întâmpla du­­minică seară pe TVR, dar, ghi­nion, te­leviziunea publică a dat un "chix" teh­­nic şi a întrerupt mesajul. Ne aflăm în anul 2011, în Europa, într-o ţară a UE, într-o capitală şi nu fuseseră nici cu­tremur, nici inundaţii, nici nor ra­di­­o­ac­tiv. Să fie vorba doar despre sictir într-o instituţie publică faţă de un im­portant anunţ al  şefului statului sau despre o întrerupere voită a unui me­saj de la Cotroceni? Există un semn de bănuială că transmisia, relu­a­tă după câteva zeci de minute, ar fi fost "periată" de vreo scăpare a pre­şe­dintelui. Marţi, CSAT intră şi el în circuitul deciziilor şi declaraţia lă­mu­ritoare asupra angajării României în Libia este făcută de Traian Băsescu. Man­datul neclar la care s-a angajat NATO după şi o mai confuză re­zo­lu­ţie a Consiliului de Securitate era "ex­plicat" de şeful statului. Până aici, totul este OK!

Bazată şi pe un son­­daj care arăta că, majoritar, popu­la­ţia nu susţine o angajare militară în conflictul intern din Libia, decizia CSAT subliniază că fregata are mandat doar pentru su­pra­vegherea res­pec­tă­rii embargoului de arme. În loc să adâncească această decizie, să o pună în contextul poziţiei şi altor ţări alia­te în NATO care n-au sărit cu entuziasm să-l susţină pe Sarkozy, ajuns li­de­­rul "cruciadei", Traian Băsescu de­ra­­pează în atacuri pe "frontul" in­tern. Îl ia la rost pe Tăriceanu, care do­­rise o retragere a trupelor din Irak în 2007, atunci când chiar americanii nu ştiau cum să iasă din afacere. Pre­şe­dintele s-a mai apucat la trântă şi cu un personaj nedenumit – "analistul" care făcea parte din categoria duş­ma­ni­lor din presă. Îi pune la punct pe "foarte mulţi analişti, politicieni şi (sur­priză) destui alţii (!!) care apar la te­levizor" cărora le cere să aibă "abor­dă­ri inteligente".

Dacă s-ar  uita puţin în oglindă să-şi analizeze declaraţia de presă, preşedintele T.B. ar urma să-şi facă reproşuri, să elimine dintr-o cu­vântare rostită la Cotroceni, sub apă­sarea însemnelor statului român, con­flictele lui personale cu inamicii po­li­tici. Adică, vorba lui, s-ar impune în asemenea situaţii "abordări in­te­li­gente". Când vorbeşte despre angaja­rea într-un conflict cu implicaţii mai mari decât ai vrea să recunoşti, şeful sta­­tului nu se poate dezbăra de obice­iu­rile lui de vaporean. Aşa se face că şi atunci când joacă bine, Băsescu joa­că tot prost.