Băsescu, ocolit de WikyLeaks

Curiozitate şi teamă – acestea sunt sentimentele declanşate de difuzarea corespondenţei diplomatice a Statelor Unite. Până acum, cei aflaţi în aria de interes a Ambasadei SUA şi a celor care acţionează sub umbrela ei, au „scăpat” de primele valuri ale devoalării secretelor. Ştim doar ceea ce s-a cerut de la Washington: sub largul înţeles al datelor biometrice, diplomaţii americani au sarcina să culeagă informaţii despre tot ceea ce priveşte viaţa şi opera liderilor români. Până să aflăm ce au „colec­ţionat” slujbaşii statului american, Jurnalul Naţional s-a pus în slujba acestei nobile cooperative „ochiul şi timpanul”, oferindu-se să-i pună la dispoziţie informaţiile pe care le deţine redacţia despre „subiecţi”. Credem că noi stăm la coadă, ne-am dumirit mai târziu cum se traduce în fapt sintagma „bune oficii” sau care este esenţa „parteneriatului strategic” cu marele licurici. Multele servicii de informaţii ale statului român au protocoale de colaborare cu instituţiile similare ale Statelor Unite aşa încât, nu trebuie să ne îngrijorăm că la Washington nu s-ar şti câtă apă plată bea la micul dejun Traian Băsescu sau în ce bazin înoată seara premierul Boc.

Problema „subiecţilor” noştri nu este că ştiu americanii ce fac ei toată ziua de lungă, cine se învârte prin biroul şi casa lor, ce amantlâcuri se mai rostogolesc în lumea afacerilor politice, de unde sunt banii milionarilor, ce vânzări anterioare s-au produs şi ce servicii îi controlează. Teama lor groaznică este să nu le afle secretele prostimea condusă, să nu se deştepte mulţimile cu un ceas mai devreme şi să iasă iar în stradă. Lecţia Împuşcatului este singura de care se mai tem, cât de cât, pungaşii noştri de vârf.

Pe de altă parte, întârzierea dezvăluirilor despre România poate să aibă o explicaţie şi mai simplă: WikyLeaks să nu aibă material de la Bucureşti. Ce diplomat american în funcţie are interes să scrie ceva „de rău” despre prietenul de nădejde care a construit axa cu un singur pol, în jurul căreia se învârte singur, nebăgat prea mult în seamă? Cum să-l supărăm pe părintele bordurilor care a ajuns capitalist de marmură pe banii Fondului American de Investiţii? Cum să le spunem şefilor din Wa­shington că poliţiştii români şcoliţi în America au învăţat să fure ca la carte, negociindu-şi şpăgile la sânge?

Peste asemenea informaţii trebuie pus un strat gros de tăcere, aşa încât am mari îndoieli că vom citi ceva interesant în grămada de gunoi răsturnată de WikyLeaks pe masa Planetei.

Iată de ce, preşedintele nostru cu grupa sangvină B III nu are apăsări pentru moment dinspre Ambasada SUA. Nu dă atenţie subiectului şi, ca orice temă care ar putea să-l deranjeze, o evită.

Am urmărit ieşirea lui Traian B. pe sticlă de miercuri seară la B2TV – noua denumire a postului public după infuzia de cadre şi deontologie de la B1TV. A fost un dans pe lângă marile subiecte, o veritabilă falsă stare a naţiunii. Dacă zbaterile din PDL şi viitorul politic al Monicăi Macovei sunt teme importante pentru ţară, atunci să ne luăm la revedere de la un canal de televiziune la care cotizăm prin lege, obligatoriu. Cele două ziariste care îl intervievau pe şeful statului voiau să ocolească graţios bugetul pe 2011, spinoasa problemă Schengen, ceaţa din Moldova. Înţeleg că  Rodica Culcer stătea cu băţul în regia spectacolului, dar trecerea discuţiei pe şabloanele lui Lăzăroiu, desenate cu o seară înainte pe postul mamă B1TV, devenise ridicolă. Nici vulgara precizare a lui Băsescu T. că România a devenit „o ţară de mămici şi bebeluşi” nu le-a deranjat pe amabilele gazde anesteziate. În consecinţă, ziaristele nu au sesizat nici periculosul anunţ al preşedintelui că Europa a îngropat modelul social, uitând să-l întrebe ce facem cu primul capitol din Constituţia României. O fi sesizat vreun diplomat american că Băsescu tocmai a mai tras un şut primei legi a ţări, informaţie care în SUA ar da fiori celor care cred în constituţia lor ca în Biblie? O fi un motiv de suspendare asumat în direct de Băsescu Traian care, iată, joacă iar ruleta rusească.