Batranetea

La treizeci de ani, Vasile B. inca mai sarea. Se uita in stanga, se uita in dreapta, se asigura ca nu-l vede nimeni si sarea cu genunchii adusi la piept, avand pentru o fractiune de secunda senzatia ca e suspendat in spatiu.

La treizeci de ani, Vasile B. inca mai sarea. Se uita in stanga, se uita in dreapta, se asigura ca nu-l vede nimeni si sarea cu genunchii adusi la piept, avand pentru o fractiune de secunda senzatia ca e suspendat in spatiu.

Nu mai sarea la fel de sus ca la douazeci de ani, totusi inca ii venea. In zilele in care sarea singur, fara martori, de mai multe ori, noaptea visa ca zboara. Daca oamenii ar spune deschis ce instincte le dau ghes, i-am privi cu alti ochi. Vasile B. a inceput sa se intrebe ce a fost cu saritul asta dupa ce n-a mai visat ca zboara. De fapt, mai zbura, dar nu reusea sa ia inaltime. Ba se lovea de un deal, ba decola si ateriza repede pe burta. "Mai Costele - l-a intrebat Vasile B. pe prietenul sau cel mai bun, Constantin M. - tie iti mai vine sa sari?". "Nici nu mi-a venit vreodata - a raspuns Constantin M. Mie imi venea sa trag cu mitraliera in toti hotii. Atat de mult ce-mi venea, ca, daca mi-ar fi pus cineva o mitraliera in maini, o descarcam la intamplare, in cine se nimerea".

Vasile B. a discutat cu mai multi colegi de serviciu si cativa au admis ca in copilarie simteau nevoia sa sara. Fara nici un motiv. Ii apuca pe neasteptate. "Odata - a zis Bradut C. - a venit mama la scoala, ca era sa raman repetent, si-n loc sa pun nasu’-n pamant, am inceput sa topai". Din vorba-n vorba a reiesit ca toti ar fi avut ceva de povestit despre sarit, urlat, mugit sau dat cu pumnul in burlane. Pavel S. a zis ca pana a se insura mugea interior. Nu-l auzea nimeni, insa el se temea ca galagia dinauntru o sa razbeasca odata si odata. Ii venea sa mugeasca la femeile mai inalte decat el. Il enerva faptul ca, desi pe planeta exista circa un miliard de femei la care ar fi avut succes, ca nu era urat si avea conversatie, mai existau vreo cinci sute de milioane mai inalte.

Interesanta a fost si marturisirea lui Ovidiu T. "Am dat cu pumnul in burlanele de tabla - a zis el - pana in 14 decembrie 1965, ora 18:32. De ciuda. Cand nu-mi iesea un lucru, loveam cu pumnul in burlanele de tabla. Am indoit sute de burlane". "Iar dupa 14 decembrie 1996 te-ai facut filozof", l-a completat in bataie de joc Marinel F. "Nu, nu m-am facut mai destept, i-a raspuns cu gandul parca dus spre acea zi Ovidiu T., dar am nimerit un burlan de fonta. Am dat atat de tare, fiindca nu-mi iesise o afacere, ca mi-a zburat ceasul de la mana si a stat la ora 18:32".

In tacerea care s-a lasat deodata s-a auzit timid glasul lui Adrian C. "Ma, eu nu saream, nu mugeam si nu am visat niciodata ca zbor. In schimb, am cantat la pereti - a adaugat el trist. Si inca mai cant. Am saizeci de ani curand si cant singur. Ce-o mai fi si asta?". "Ia-o binisor, Adriane - l-a sfatuit Vasile B. cand s-a spart gasca - ca toti vorbim singuri. Decat sa vorbesti degeaba cu unii si cu altii, iti zici tie ce ai de zis si mergi mai departe. Nu-ti face griji. Rau era daca ti se intampla sa sari la saizeci. Mie imi vine si acum sa sar, dar, cand o fac, nu ma inalt decat vreo douazeci de centimetri. Mama ei de batranete!"