Biologia sperantei

In cateva scoli medicale din Statele Unite, studentii in penultimul an de studii pot fi intalniti in marile muzee. E vorba de un curs obligatoriu care sa le dezvolte capacitatea de a privi oamenii ca persoane, nu ca pacienti, nu ca pe niste simple sisteme de organe care sufera de o anume defectiune.

In cateva scoli medicale din Statele Unite, studentii in penultimul an de studii pot fi intalniti in marile muzee. E vorba de un curs obligatoriu care sa le dezvolte capacitatea de a privi oamenii ca persoane, nu ca pacienti, nu ca pe niste simple sisteme de organe care sufera de o anume defectiune. Unii specialisti sustin ca puterea de observatie creste cu ajutorul acestui curs si poate ca se mareste si sansa de a ajunge la un diagnostic folosind mult mai mult observatia clinica si ceva mai putin nenumaratele investigatii auxiliare, laborator, radiologie si altele.

Poate ca, acordand mai multa atentie pacientului, va creste si empatia pentru acesta. Alta speranta, alt curs suplimentar, cel care ii invata pe tinerii medici cum sa comunice vestile proaste pacientului sau, membrilor familiei sale, cum sa reactioneze la refuzul de a primi stirile neplacute, cum sa vorbeasca la telefon (sau cum sa evite comunicarile telefonice), cum sa dea interlocutorului impresia ca le pasa cu adevarat de soarta sa. Stiinta, arta, ramane de vazut.

Daca spitalele sunt, cum spune Richard Condon, "hoteluri ale durerii", inchisorile sunt, tot dupa parerea lui, "hoteluri ale rusinii", cunoscute atat pentru comportarea detinutilor, de regula violenta, dar si pentru bucataria lor, fara exceptie mizerabila. Sa existe vreo legatura? Asa spera Bernard Gesch, de la Universitatea Oxford, care a lansat o noua ipoteza a originii agresivitatii pe care o leaga nemijlocit de nutritie.

Un studiu recent, efectuat pe 231 de voluntari dintr-o inchisoare britanica, arata ca violenta scade cu 35% atunci cand in alimentatie creste cantitatea de vitamine si de acizi grasi de tip omega-3, date confirmate si de un studiu efectuat in Finlanda, care arata ca detinutii condamnati pentru crime violente sufera de o carenta de acizi omega-3, substante care stimuleaza neuronii din cortexul frontal, acea regiune a creierului care controleaza comportamentul impulsiv. Sa speram ca, hraniti cu peste si verdeturi, supusi unei alimentatii rationale (subiect de trista amintire!), criminalii se vor imblanzi? Greu de crezut, mai e nevoie si de educatie. Dar daca tot se gasesc parinti dispusi sa le dea copiilor mai zburdalnici medicamente ca Ritalin, de ce nu am incerca cu acizi grasi omega-3 la adulti? Mai ales ca se spune ca ajuta si celor dependenti de droguri si/sau de alcool.

Si daca tot veni vorba de alcool, se destrama vazand cu ochii sperantele unor nutritionisti care vedeau in consumul moderat de bauturi alcoolice, de la vin rosu la distilate (coniac, votca), o solutie rezonabila de prevenire a unor boli cardio-vasculare, asta bazandu-se pe diverse statistici care pareau sa demonstreze ca in tarile in care se consuma mai multa bautura oamenii sunt ceva mai sanatosi. Nici folosirea, nici prohibitia alcoolului nu au adus nicicand ceva bun, consumul poate avea efecte catastrofale, iar interdictiile, fie in SUA in anii ’20, fie in perestroika anilor ’80, s-au terminat intr-o cumplita mahmureala. Trist.

Marele lexicograf Samuel Johnson spunea despre un prieten, nefericit in casnicie, care s-a recasatorit foarte repede dupa ce ramasese vaduv, ca este dovada triumfului sperantei asupra experientei. Si, totusi, speranta se arata a fi un element esential al multumirii sufletesti. La universitatea din Loma Linda din California, specialistii au observat ca asteptarea unei situatii placute, a veseliei, face sa creasca nivelul in tesuturi al unor substante extrem de importante si de utile.

In primul rand cresc cu 27% beta-endorfinele, misterioase secretii ale sistemului nervos central, care alina durerile fizice si par sa fie asociate si cu starile depresive. Pe langa ele creste spectaculos, cu peste 87%, asa-zisul HGH, adica hormonul uman de crestere, care raspunde, dupa cum ii spune si numele, de dezvoltarea, dar si de intretinerea in stare de functionare a sistemului imunitar. Toate astea fara a se folosi vreun stimul special, ci doar datorita sperantei, asteptarii. Relativ usor de inteles daca ne gandim la momentele care preced un moment pe care il consideram agreabil: alimentatia, activitatea sexuala, intrarea intr-un mediu placut. Mai multe despre veselie, cu alta ocazie.

Asta in lipsa unei fraze ideale de final, care, cum imi spunea un director de institut de cercetare din Bucurestiul anilor ’70, trebuie sa sune bine, sa fie greu de inteles si sa starneasca ascultatorilor o vaga jena de a pune intrebari.