x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
×
Acest site utilizează fișiere de tip cookie pentru a vă oferi o experiență cât mai plăcută și personalizată. Îți aducem la cunoștință faptul că ne-am actualizat politicile pentru a ne conforma cu modificările propuse aduse de Directiva (UE) 2002/58/EC ("Directiva E-Privacy") si de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protectia persoanelor fizice in ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directivei 95/46/CE ("Regulamentul GDPR").

Înainte de a continua navigarea pe www.jurnalul.ro, te rugăm să citești și să înțelegi conținutul Politicii de Cookie și Politica de Confidențialitate.

Prin continuarea navigării pe www.jurnalul.ro confirmi acceptarea utilizării fișierelor de tip cookie. Poți modifica în orice moment setările acestor fișiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.

DA, ACCEPT

Blind. Pe de trei

0
Autor: Adrian Năstase 09 Sep 2009 - 00:00
Blind. Pe de trei Cristian Marcu/


Deşi în Europa se vorbeşte tot mai mult despre transparenţă, în România inclusiv procesul de legiferare a ajuns să intre în zona ocultă. Până acum ne întrebam cine se ascunde în spatele cui, cine finanţează ce şi de ce, al cui om e unul sau altul din actorii scenei publice. Iată că am ajuns, încetul cu încetul, să ne întrebăm ce va scrie în legile pe care Guvernul le promovează, cu mare tam-tam, în Parlament. A-ţi asuma răspunderea, ca unica formă de a adopta legi importante, a transforma în regulă o excepţie delicată pune în discuţie nu numai democraţia, dar şi ceea ce aş numi "starea psihologică" a guvernării. Pentru că un asemenea exerciţiu de autoritarism poate ascunde, inabil, o lipsă reală de autoritate.

Să recapitulăm. La insistenţele domnilor Băsescu şi Boc au fost sau vor fi adoptate, fără dezbateri, Codul Civil, Codul de Procedură Civilă, Codul Penal, Codul de Procedură Penală, Legea învăţământului, legislaţia privind salarizarea bugetarilor, legislaţia referitoare la restructurarea agenţiilor statului. Se pregătesc şi altele. E enorm. Iar în faţa acestui tren de legi, statutul Parlamentului nu mai e cel de gară, nici măcar de haltă. Legislativul pare mai degrabă câmpul gol, străbătut de şine ruginite. Pe bună dreptate, prin noua grilă a salarizării, un consilier al ministrului Justiţiei va avea un salariu mai mare decât cel al unui vicepreşedinte al Parlamentului. În sfârşit, s-a făcut dreptate.

Nu poţi să nu-ţi pui însă o întrebare. De ce a mai tunat şi fulgerat Traian Băsescu în favoarea votului uninominal, în aşa fel încât parlamentarii să aibă o reprezentativitate mai mare faţă de alegători? Dacă Parlamentul nu discută nimic important, dacă miniştrii sunt liberi să-l sfideze, iar nu-se-ştie-cine poate să îi înregistreze pe parlamentari oricând, ce mai contează reprezentativitatea? Cum să-i reprezinte deputaţii şi senatorii pe alegătorii lor direcţi dacă marile legi zboară pe deasupra capetelor lor?

În plus, aceste mari legi par făcute pe baza principiului băsescian "e bun doar ceea ce e propus de mine şi de ai mei". Noi nu am discutat, în mod public, serios, despre ce conţine legea care îşi propune să reformeze învăţământul. Am vorbit despre variantele "Miclea" şi "Andronescu". Dar câţi dintre profesori, elevi, studenţi sau familii cu copii la şcoală ştiu ce li se pregăteşte? Au avut posibilitatea să-şi spună părerea? Dezbaterea părea ceva de domeniul trântei săteşti. Cine va învinge? Miclea? Andronescu?

Tot acest haos e acoperit acum de cuvântul magic "reformă". Dacă nu accepţi acest mod de a legifera, pe ascuns şi în pripă, înseamnă că nu vrei ca lu­cru­ri­le să se schimbe. Vrei tărăgănare. Asta a ajuns dezbaterea pentru actualul şef al statului. Au trecut 20 de ani de când, în­dă­rătul cuvântului reformă, instituţiile au fost aruncate dintr-o parte în alta, după modele nemţeşti, japoneze, fran­ţu­zeşti sau finlandeze.

Reformele nu mai sunt, de mult, ale statului, ci ale vreunui ministru, hotărât, cu orice preţ, să-şi pună în practică re­velaţiile din orele de nesomn. Iar ce s-a petrecut cu în­vă­ţământul, în toţi aceşti ani, mi se pare ilustrativ, din punctul
ăsta de vedere.

În ceea ce priveşte Legea salarizării, autorii ei, preocupaţi doar de obiective contabile, nu au înţeles că miza reală, pentru mulţi dintre cei vizaţi, este statutul social al breslei sau profesiei căreia îi aparţin şi că multe dintre reacţiile de până acum şi unele ce vor urma îşi au explicaţia mai curând în frustrarea decurgând din comparaţii decât din poziţia în grilă, bricolată în aceste zile la Guvern.

Noi nu mai gândim mersul societăţii. Jucăm cu el un fel de poker. Şi indiferent de cărţile pe care cred unii sau alţii că le au în mână, pentru cetăţeanul obişnuit toate astea sunt, de fapt, o mare cacealma.
Citeşte mai multe despre:   editorial

Ştiri din .ro


PUBLICITATE
 



Serviciul de email marketing furnizat de