Boc e mama lui Băsescu

Anul 1999 a fost anul sincerităţilor totale şi, din fericire, pe termen lung. Emil Constantinescu: "Lupta împotriva corupţiei a demarat în trombă...". Varujan Vosganian (preşedinte UFD): "Aş vrea să-i văd pe cei de la Finanţe măsurând cu palmele câte şezuturi încap pe canapele". Radu Vasile: "Nu mai avem nici bani, nici timp, nici creditori. Nu mai putem trăi pe datorie. Nici de furat nu mai e mare lucru". Traian Băsescu: "Eu nu sunt nici intelectual, nici altceva".

În 2009, s-au împlinit zece ani de la apariţia volumului de poezie al lui Radu Mischiu, alias Radu Vasile, primul premier poet. Despre versurile lui Radu Mischiu, George Pruteanu - Dumnezeu să-l odihnească! - spunea că faţă de ordonanţele de urgenţă sunt un progres. A fost un an plin de aventuri şi de aforisme politice. Premierul nu se lăsa în ruptul capului dus din funcţie, spre disperarea preşedintelui Constantinescu, astfel că poetul Mischiu a inventat biroul de premier itinerant. O parte din cabinet se întrunea la Cotroceni, restul (al lui Vasile), prin debarale, la cantină, în lift.

Faţă de scrâşneala de astăzi, timpurile acelea aveau ceva romantic. Ţării îi mergea prost, însă vremurile aveau farmec. Ca şi astăzi, când vinovate de o sumedenie de rele sunt ziarele mogulilor, capră ispăşitoare era tot presa. Pe atunci, ţărănistul Mircea Ciumara întreba patetic: "Vă ştergeţi la fund cu Ion Diaconescu, domnilor?", iar fostul primar Viorel Lis demonstra că între Carpaţi niciodată nu e totul pierdut: "Cât vreţi? Mai lăsaţi şi voi, mai plusez şi eu şi se rezolvă". Bermudele noastre erau zona tranzacţiilor, a optimismului, a blatului, oricât ar fi fost de rău, lucrurile se aranjau şi tot ieşea prost.

  Au trecut zece ani de când Traian Băsescu a avut celebra presimţire: "Pentru funcţia de prim-ministru m-am decis s-o susţin pe mama". Aşadar, ceea ce auziţi azi nu e ceea ce vedeţi. Prim-ministrul Boc nu e Boc. E mama lui Băsescu. I-a trebuit un deceniu preşedintelui ca să-şi vadă visul cu ochii şi să mărturisească, asemenea lui Bacovia: "Mi-am realizat toate profeţiile politice. Sunt fericit...".

Răsfoiţi ziarele din 1999, o să aveţi mari satisfacţii. Şi revelaţii. Ideea promovării femeii nu-i aparţine lui Băsescu. Ea a fost formulată de liberalul Mircea Ionescu Quintus: "Mi-ar fi plăcut să promovez mai multe femei, pentru că eu am încredere în ele. La vârsta mea, în femei nu mai poţi avea decât încredere". Ceea ce a urmat a fost un abuz de încredere. Băsescu a recuperat timpul pierdut şi a promovat tot ce a ratat dl Quintus la vremea potenţei: Udrea, Ridzi, Roberta...

Cu puţin înainte de schimbarea secolului, vestitul senator Gheorghe Dumitraşcu cerea imperios: "Să se amâne eclipsa, să fie şi guvernul pregătit", iar nea Nicu Văcăroiu, părintele inflaţiilor grele, regreta public: "Vă spun cu sinceritate că, dacă puteam să fac o datorie externă de 25 de miliarde de dolari, era o performanţă". Performanţă obţinută de tandemul Băsescu-Boc în veacul următor. Cu o singură consecinţă pentru ţară, constata deunăzi dl Roman: în şapte luni guvernul a tocat 12 miliarde de euro. Sunt exact lunile asupra cărora Boc filozofa ca tinichigii: "Am stat aici (la guvern) şase-şapte luni de zile şi simt că nu se întâmplă nimic". Apropo de Petre Roman, iată două declaraţii făcute atunci, cu efect devastator astăzi. Prima: "Dacă nu rezolvăm problema gunoiului în doi ani, înseamnă că suntem impotenţi". Şi n-am rezolvat-o. A doua: "Pentru că se înregistrează o serie întreagă de crize, situaţia e critică". Aşa a rămas.

Anul 1999 a fost anul sincerităţilor totale şi din fericire pe termen lung.

Emil Constantinescu: "Lupta împotriva corupţiei a demarat în trombă...".  

Mircea Coşea: "Barajul ridicat de buget în calea economiei de piaţă e mai tare decât barajul de la Costeşti".

Varujan Vosganian (preşedinte UFD): "Aş vrea să-i văd pe cei de la Finanţe măsurând cu palmele câte şezuturi încap pe canapele".

Radu Vasile: "Nu mai avem nici bani, nici timp, nici creditori. Nu mai putem trăi pe datorie. Nici de furat nu mai e mare lucru".

Mircea Ciumara: "Pierdut bugetul de stat pe 1999. Este declarat nul".

Încă de pe atunci obsedat de spiritul tinichigiilor, Traian Băsescu se confesa nemilos: "Eu nu sunt nici intelectual, nici altceva".

Ultimele aforisme sunt senzaţionale. Guvernul Boc demonstrează că visurile politicienilor au nevoie de o gestaţie de măcar zece ani ca să se împlinească. Lupta împotriva corupţiei a rămas în starea de trombă. Nu mai avem bani şi trăim pe datorie. Bugetul a rămas nul. Se poate calcula riguros numărul de funduri pe scaun de bugetar, în acţiunea numită de Boc "antigolăneala".

Atunci (ca şi azi) te trec fiorii la glasul lui Mugur Isărescu: "Simt cu claritate că problema e groasă... FMI-ul o doreşte la nebunie, dar nu crede că o putem face cum trebuie". Nu mai contează ce.