Bolnavi de metale noi

VOIAJELE cu adevărat reuşite - la Paris, la New York, la Roma - sunt acelea in care călătorii le dăruiesc marilor oraşe mai mult spirit decăt primesc de la acestea. Parisul s-a făcut vestit şi prin mulţimea artiştilor veniţi din toată lumea ca să-l imbogăţească.


DE ŞASE ORE, domnul exersează la pian finalul "Imperialului" lui Beethoven, iar in camera alăturată fata in casă i se confesează instalatorului: Ce-i pasă conaşului, căntă, se distrează, iar noi muncim şi indurăm. Ei, da, răspunde meseriaşul, care-i tot o năduşeală, dar aşa, zdranga-zdranga cine nu căntă?! Aşa căt şi eu! Fata il priveşte cu admiraţie, in vreme ce instalatorul, care a reuşit să demonteze robinetul, ii fredonează la ureche: Frunzuliţă de mohor/ Văleu, măndro, mor de dor... Cănd, după fix nouă luni se naşte copilul fetei in casă, făcut cu instalatorul, adevărata pricină nu e frunzuliţa de mohor, ci finalul "Imperialului". Aceasta e teoria efectelor colaterale.


"IN LUME NU-S MAI MULTE ROMĂNII" afirma poetul patriot in primul vers al unei compuneri foarte citate inainte de 1989. Ceea ce pe atunci era un motiv de măndrie a devenit azi concluzia unui noroc: pentru Planeta Pămănt e foarte bine că in lume nu-s mai multe Romănii. Una şi e de ajuns!


BOGAT NU-I cel care işi poate cumpăra tot ce pofteşte, ci omul care işi cumpără tot ce-i trebuie, cănd ii trebuie. Cănd n-ai nici o casă, nu tănjeşti să ai trei, ci doar una. Mi-au trebuit căţiva ani ca să am dimensiunea miei de euro. Mulţi oameni nu o au nici pe aceea a sutei. Pur şi simplu nu-mi imaginez ce-i miliardul de euro, iar milionul il inţeleg numai din perspectiva puţinelor nevoi pe care le mai am. M-aş simţi foarte bogat cu mult mai puţin de un milion.


AM NUMĂRAT la recentul tărg de carte, Bookfest, mai bine de patruzeci de titluri referindu-se la moarte, cele mai multe cu o dominantă patetică şi promoţională. Titluri avănd ceva din bravura ridicolă a unor autori care cred c-au inventat moartea. Se poartă, carevasăzică, moartea, e cool să-l zgăndăreşti pe cel Atotputernic: "Bătrăne, gata, nu ne mai sperii, ştim ce e!".


VEACURILE DIN URMĂ, cu industriile ştiute de toată lumea, dar şi cu acelea secrete, au venit şi cu boli ciudate. Un domn nu tocmai bătrăn merge abia tărăndu-şi paşii şi se opreşte să stea jos pe unde apucă, din zece in zece metri. Crezănd că are probleme cu inima, intru in vorbă din solidaritate. Domnul n-are probleme cu inima, ci cu genunchii. I s-au depus la incheieturi metale noi. "De la serviciu" spune el. Aur, platină? intreb. Ar trebui să fie o glumă, fiindcă nu inţeleg cum ar putea să intre şi să se depună in corpul nostru metalele. Domnul răde amar şi-mi spune că acolo, unde a lucrat el, era posibil orice: "Chiar dacă v-aş explica, tot n-o să pricepeţi nimic. E vorba de metale noi. O să auziţi de ele, căndva".