Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Meciurile de vineri şi sâmbătă au lucrat adânc la clasamentul Capitalei şi au făcut aşternut bun pentru gâfâiala Timişoarei în finişul său de mare ambiţie. Evident, rezultatul care pune serios pe jar fruntaşele clasamentului s-a făcut la Tg. Mureş, acolo unde gălăţenii au capotat în faţa unei echipe fripte de pericolul retrogradării. Întâlnirea celor doi foşti colegi de generaţie, Ioan Ovidiu Sabău şi Dorinel Munteanu, nu avea cum să fie una de târguială parşivă. Fiindcă antrenorii de-acum sunt precum fotbaliştii din trecut. Atât cât pot, atât cât ştiu, nu glumesc cu meseria.
De aceea înfrângerea Oţelului a fost corect interpretată de Dorinel Munteanu, cel care îşi propune să-şi trezească jucătorii la realitatea înghesuită pe care singuri şi-au creat-o. Avansul Oţelului faţă de urmăritoare poate deveni mai şubred cu trei puncte şi, în această situaţie, orice viitor accident poate fi decisiv. Nu discutăm mai mult pe această temă. Aşteptăm rezultatul strigărilor de la Timişoara şi de la Braşov (întâmplări neconsumate la ora la care scriu) pentru a evalua repoziţionarea definitivă a Politehnicii şi a Vasluiului faţă de Oţelul Galaţi.
Competiţia echipelor din Bucureşti lucrează deja cu certitudini. Steaua, Dinamo şi Rapidul fac faţă verdictelor definitive ale etapei. Sportul nu intră în această ciorbă, fiindcă echipa din Regie s-a instalat definitiv pe peronul haltei spre divizia B. Sportul a scăpat de emoţiile care fac discurs spumos la vecinele geografice.
Steaua a fost în etapa trecută fraiera turmei. Întristarea produsă la Dinamo şi în Giuleşti de nişte amărâte rezultate de egalitate a devenit nuntă mare atunci când Steaua a pierdut cu Braşovul. Fiindcă, nu-i aşa?, un punct este totuşi un punct. şi el devine zestre de fudulie atunci când adversarul care-ţi produce râie se alege cu praful de pe tobă, atunci când concurenţa se pricopseşte cu un zero absolut. Nunta n-a ţinut însă mult, ca-n poveste. Fiindcă ultima etapă a întors roata. Steaua a câştigat după terapia intensivă presupusă de schimbarea antrenorilor şi a jucat ceva fotbal la Buzău, cu Victoria Brăneşti. Scorul realizat de bucureşteni acolo unde Ilie Stan a întremat o echipă din mari ambiţii cocoşeşti putea fi şi mai liniştitor dacă la centru n-ar fi oficiat un arbitru comic. Un arbitru care a introdus apărarea pe semicerc şi în fotbal. Acel semicerc al sportului unde jocul cu mâna nu e henţ.
Victoria Stelei la Buzău nu a hrănit cine ştie ce orgolii. Trei puncte şi-atât. Dar cele trei puncte trecute în inventarul duşmanului de lângă casă au adus plus de clocot în atmosfera din Giuleşti. Acolo unde Rapid şi Dinamo, Şumudică şi Andone, Dinu Vamă şi Cristi Borcea, Copos şi Badea ascuţeau deja ambiţii de ambiţii. Fiindcă victoria, obţinută de oricare dintre echipe, ar fi însemnat talpă pe grumazul Stelei. Dorinţa rapidiştilor şi a dinamoviştilor a fost însă atât de mare, încât a eşuat într-o nulitate de multiplă definiţie. Nulitatea a sărăcit spectacolul din terenul de joc de bucuria golului. Dar această nulitate a avut şi meritul că i-a adus în sinceritate pe câţiva dintre trufaşii fotbalului. Primul dintre aceştia ar fi Dinu Gheorghe, cel care a recunoscut deschis că echipa sa a fost subţire în joc, că astfel de evoluţii nu justifică în nici un fel pretenţiile giuleştenilor. Borcea a băgat umor involuntar în declaraţia sa, făcând vizibilă diferenţa mare de clasă dintre el şi omologul Vamă. Borcea a declarat pe proprie răspundere că dinamoviştilor le-a lipsit ghinionul. Dar nu s-a referit la propriul ghinion, acela care devine evident atunci când Borcea vorbeşte. La antrenori, s-a scos Rapidul. Şumudică i-a egalat pe dinamovişti în creaţia de umor involuntar. Ceea ce dă Borcea la foc cu foc, şumudică dă la foc autumat. Când vorbeşte ai impresia că Şumudică este mai despuiat decât atunci când îşi dă treningul jos. şumi, spaima raţiunii, a băgat din nou placa aceea că nu poţi omogeniza numai în şapte luni un lot care a bifat 17 noi intrări. Dar nici n-a gâfâit bine după debitarea respectivului clişeu şi s-a contrazis de bunăvoie întrebându-se de ce oare echipa nu mai realizează jocurile frumoase pe care în tur le câştiga la patru-cinci goluri diferenţă. Păi atunci lotul era omogen şi abia apoi s-a dezomogenizat? Apoi, argumentul lui şumudică este de două ori mincinos.
Fiindcă el n-a câştigat nici un meci important la o aşa diferenţă. Şumudică a promis că pleacă dacă Rapidul nu prinde loc în cupele europene. Dar plecarea unui astfel de antrenor poate deveni pentru Rapid un trofeu mai important decât calificarea în cupe.
