Brambureala numită Guvern (II)

Puternica impresie de brambureală îşi are însă cauza de fond în prestaţia lui Emil Boc. Indiferent de calitatea ministerelor din subordine, ba chiar şi de apartenenţa politică a acestora, toţi premierii postdecembrişti s-au remarcat drept personalităţi bine conturate, în stare să se constituie într-un simbol al întregului guvern.

Nu întâmplător, după decembrie 1989 nu se vorbeşte de guvernele FSN, PDSR, CDR, PSD şi PNL, ci de guvernele Roman, Văcăroiu, Ciorbea, Năstase, Tăriceanu. Deşi miniştrii acestor guverne au fost ei înşişi personalităţi, personalitatea care a ieşit în prim-plan, asumându-şi toate deciziile, a fost premierul. Guvernul actual se numeşte însă Boc doar din nevoia de a-l rezuma într-o sintagmă.

În realitate, Guvernul actual e al oricui vrem. Al lui Traian Băsescu, al lui Mircea Geoană, al Elenei Udrea, al salciei plângătoare, numai al lui Emil Boc, nu.

Desigur, Emil Boc apare la televizor cu precizarea premierul României. Mai mult, în buna tradiţie a premierilor postdecembrişti, Emil Boc face declaraţii, dă comunicate, ţine conferinţe de presă în chestiuni care privesc Guvernul în ansamblul său. Osteneală zadarnică.

Emil Boc nu e perceput în nici o clipă drept şeful Guvernului. Cauzele acestei imagini catastrofale pentru guvernul PD-L – PSD-PC, beneficiind de cea mai puternică majoritate parlamentară de după decembrie 1989, sunt numeroase. Ne vom mulţumi cu enumerarea a doar câtorva:

1) Imaginea de până acum a lui Emil Boc.

Definit printr-o turuială de mitralieră, dar şi printr-o absenţă dramatică a unei poziţii minime. Emil Boc a fost unul dintre politicienii pe care nimeni nu s-a ostenit să-i ia în serios. Apariţiile sale publice de până la învestirea ca premier n-au produs acea impresie, absolut necesară, a unei personalităţi care să impună. Acum, ca premier, Emil Boc se străduieşte să ne convingă că ar trebui să tresărim la ceea ce spune el. Nu de altceva, dar acum vorbeşte şeful Guvernului. Numai că nimic din ce spune Emil Boc nu produce vreo reacţie.

După respingerea de către Curtea Constituţională a Ordonanţei privind cumulul, Emil Boc a ţinut o conferinţă de presă în care şi-a arătat muşchii.

N-a stârnit nici o reacţie.

Nici măcar de revoltă, deşi a folosit cuvinte tari;

2) Emil Boc s-a remarcat până acum drept un amărât de vizitiu al lui Traian Băsescu. A fost unul dintre liderii PD-L care nu numai că n-au îndrăznit să nu fie de acord cu spusele lui Traian Băsescu, dar, mai mult, şi-au făcut un stindard din a le saluta şi argumenta. Nu ştim dacă, în realitate, Emil Boc a reuşit, ca premier, să fie şi altceva decât muştiucul lui Traian Băsescu. Sigur e că, dinadins sau fără să vrea, Traian Băsescu îl tratează zi de zi mai rău ca pe o servitoare. Preşedintele dă buzna când are chef la şedinţele de guvern, vorbeşte în numele Guvernului, îl convoacă pe Emil Boc la Cotroceni la orice oră din zi şi din noapte, îl mângâie pe cap pe premier. Recent, preşedintele şi premierul au fost împreună la Comisia Europeană.

E suficient să comparăm călătoriile anterioare ale lui Traian Băsescu şi Călin Popescu Tăriceanu la Bruxelles pentru a sesiza diferenţa. Pe vremea guvernului PNL-UDMR, mergeau la Comisia Europeană preşedintele şi premierul. Acum, potrivit imaginii publice, a mers doar preşedintele. Care a catadicsit să-l ia şi pe Emil Boc, pentru a-i arăta Bruxellesul şi sediul Comisiei.

De la propăşirea sa în fruntea Guvernului a trecut o lună. În tot acest timp ne-am uitat cu toţii la Emil Boc, întrebându-ne: Omul acesta n-are şi el un punct de vedere propriu în nici o chestiune dintre cele care agită viaţa noastră publică? Omul acesta n-are şi el nu contrazicere, dar măcar o nuanţă la cele ce-i trec prin cap lui Traian Băsescu? Guvernul zis al lui Boc a luat până acum numeroase decizii. Emil Boc a ieşit în public pentru a le argumenta. N-a convins pe nimeni că sunt ale Guvernului şi, cu atât mai mult, că sunt ale lui Emil Boc. Toată lumea le-a identificat ca fiind ale lui Traian Băsescu.

Guvernul PD-L – PSD-PC lasă impresia prin personalităţile sale, prin partidele care-l sprijină a unui mastodont. Pentru ca acest mastodont să pară condus de cineva era nevoie ca premierul să aibă imaginea unei personalităţi zdrobitoare. Din nenorocire, premierul e Emil Boc!