Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Spionarea unei comisii de anchetă în cel mai important organism de stat e ceva foarte grav. Aşa pot fi orientate mărturii, prefabricate sau distruse probe.
Înregistrarea discuţiilor dintre membrii "Comisiei Udrea" a fost făcută publică după un ritual aproape clasic. Mai întâi au apărut zvonuri pe bloguri şi aiurea: există o înregistrare. E devastatoare.
Trebuie să apară curând pe undeva...
Şi a apărut, bineînţeles. Nu singură, ci împreună cu "analiza critică", menită să ne facă să înţelegem cum trebuie ceea ce auzim cu urechile noastre neantrenate.
Eu nu voi intra în probleme de conţinut. Înregistrarea mi se pare banală din punctul ăsta de vedere. Membrii oricărui organism de acest fel discută, îşi fac o planificare, analizează oportunităţi. Decide fiecare dacă toate astea au sau nu o semnificaţie mai specială. Dar există în cazul acesta ceva care are cu siguranţă o semnificaţie. Înregistrarea însăşi.
O dată cu sunetele respective, ni se strecoară nevinovat şi o idee despre sursa lor. Ni se spune că ar fi rezultatul iniţiativei unui membru neştiut al comisiei însăşi. Eu n-aş prea crede lucrul ăsta. Materialul e de foarte bună calitate şi vorbitorii se aud bine, indiferent de locul unde stau. Cu o sursă de imprimare dosită pe undeva, prin buzunare sau genţi, nu obţii aşa ceva. E mai curând vorba despre o "înregistrare ambientală", aşa cum fac structuri specializate, cu aparatura de soi plantată din timp unde trebuie.
Aici apare, nu pentru prima oară, problema. Cine a înregistrat clandestin, dar profesionist, dezbaterile interne dintr-o comisie de anchetă a Parlamentului? Dat fiind conţinutul banal, înclin să cred că înregistrarea e de fapt mult mai lungă.
S-a vânat ceva compromiţător şi, în final, s-a scos acest fragment din lipsă de altceva.
Spionarea unei comisii de anchetă în cel mai important organism de stat e ceva foarte grav. Aşa pot fi orientate mărturii, prefabricate sau distruse probe. Aproape că am ajuns să ne obişnuim cu fenomene de acest gen. Din dosarele procuraturii apar în media materiale similare. Din arhivele CNSAS, la fel. Câteodată, după astfel de situaţii "se iniţiază o anchetă". Niciodată nu există vreun vinovat. Semn sigur că asemenea practici vor continua.
În felul ăsta se obţin două lucruri. În primul rând, nu mai contează realitatea, obiectul unei anchete sau concluziile ei. Contează ce vede publicul la un moment dat, o imagine atent aleasă şi şlefuită. Cum am mai spus de atâtea ori, vinovăţia sau nevinovăţia nu mai sunt judiciare. Sunt mediatice. Pentru că nu contează justiţia, ci electoratul.
În al doilea rând, din ce în ce mai mulţi oameni care pot avea iniţiative incomode trebuie să afle că sunt ascultaţi. Că nu-şi pot permite orice. Că au multe motive să se ocupe de alte lucruri mai cuminţi decât anchetele.
Va iniţia conducerea Camerei Deputaţilor o investigaţie serioasă pe măsura acestui eveniment foarte grav? Nu sunt prea sigur. Ar avea vreun succes investigaţia? Sunt sigur că nu. Pentru că va fi, probabil, condusă astfel încât să nu se afle nimic.
Trăim într-o lume în care a ajuns să fie aproape imposibil să ascunzi ceva. Pisicile din magazine şi spitale apar imediat la televizor (mai ales în anii electorali, atunci când controalele pot produce efecte). Poliţiştii care benchetuiesc cu interlopii, la fel.
Ăsta poate fi un lucru bun atât timp cât sunt mai greu de ascuns matrapazlâcurile. Dar, dacă cei care fac o anchetă sunt supravegheaţi precum infractorii, nu mai avem de-a face cu transparenţa, ci cu începutul unei dictaturi informaţionale. Iar dacă nimeni nu va lua nici acum măsuri, chiar şi cei care azi, poate, se cred câştigători de pe urma acestei poveşti, vor avea mari motive să se teamă de viitor.
Citește pe Antena3.ro
