Bunastare prin faliment

Asadar Romania a adoptat cota unica de impozitare, aceea care le-a adus slovacilor salarii medii de 500 de euro si care a convins concernul Hyundai sa fabrice la ei automobilele KIA, si nu la polonezi. Ba mai mult, Romania nu vrea doar cota unica, ci si leu greu, tintirea inflatiei, deschiderea contului de capital si accelerarea convergentei cu economiile Uniunii Europene pe seama aprecierii monedei nationale. Iata suma de factori care poate insemna, simultan, venituri mai mari, o moneda stabila, retehnologizare si globalizare. Romania are in 2005 sansa sa intre intr-o secventa total diferita de ce s-a vazut pana acum. Si atunci ce tot are de obiectat Fondul Monetar International la lucruri care vor schimba radical fata Romaniei?

Pai, dupa experienta a cinci acorduri esuate cu Bucurestiul, dupa finalizarea cu derogari a unui al saselea si "alunecarile" din cea de a saptea intelegere postdecembrista, Fondului ii trebuie aduse dovezi si nu noi declaratii de intentie. FMI se teme ca potentialul castig de productie indus de cota unica sa nu insemne decat un plus de inflatie. Ca taierea zerourilor din coada leului in loc sa aduca stabilitatea monedei, sa nu se materializeze in tezaurizarea valutei. Iar aprecierea monedei nationale, in loc sa stimuleze aportul de tehnologie, sa nu reprezinte doar mai multe bunuri de consum importate, dupa doi ani cu deficite de cont curent de 6% din PIB.

Dar susceptibilitatea FMI n-ar trebui sa fie o problema pentru Guvern. El are capacitatea sa-i replice, iar raspunsurile se gasesc in economia reala. La inceputul lui 2004, imediat dupa aplicarea unei cote unice pentru profituri si venituri, somajul din Slovacia a ajuns, ca urmare a restructurarii, la 19%. Salariile s-au marit, intr-adevar, dar au ramas mult sub productivitatea castigata. S-a vazut ca, dupa restructurarea economiei, un stat isi poate permite si mobilitate fiscala. Noi ce mai asteptam?

Pana una alta, Guvernul a incercat calea cea mai usoara. A propus un deficit bugetar de 2,4% din PIB. FMI i-a spus nu, ramane cum am stabilit: cel mult 1,5%. De ce Slovacia poate avea deficite de aproape 4% din PIB si noi nu? Fiindca, daca alaturi de deficitul nostru bugetar se adauga cel cvasifiscal depasim cu mult nivelul slovacilor. Eliminarea datoriilor (arieratelor) catre bugete ar pemite obtinerea unor venituri de 4% din PIB. Iar logica pentru care FMI ne tine la limita de 1,5% din PIB cu deficitul bugetar este ca, daca dorim relaxare fiscala, care inseamna pierderea unor venituri de 1% din PIB, nu e nevoie de un nivel superior al deficitului, ci de inschis usa in nas companiilor care nu-si ramburseaza darile. Altfel? Altfel plateste in locul lor populatia: relaxarea impozitelor se compenseaza cu majorarea taxelor - TVA si accize.

Oare Executivul stie toate aceste lucruri? Mai mult ca sigur. Inainte sa ajunga la guvernare, Comisia Nationala pentru Strategie a Aliantei D.A. sustinea ca in perioada 2001-2003 cresterea economica s-a bazat 50% pe arierate, 30% pe economia subterana si autoconsum si numai 20% pe economia de piata adevarata care inseamna concurenta, legalitate, eficienta si relatii capitaliste. Deci Guvernul este constient ca firmele bolnave le sufoca monetar-fiscal pe cele sanatoase si atunci incearca sa ia din carca acestora povara fiscala suplimentara. Dar acesta este numai jumatate de tratament. Companiile viabile intra mai departe in contact cu bolnavii economiei care le molipsesc cu datorii neplatite si le determina sa se imprumute la dobanzi inalte ca sa nu ramana fara lichiditati. Cura completa consta in falimentul intreprinderilor la care datoriile au depasit de mult nivelul activelor.

Salariile de 500 de euro au fost platite in Slovacia cu pretul unui somaj de pana la 19%. Din fericire insa, dupa falimente si somaj urmeaza imbunatatirea structurii economice. Mediul insanatosit le aduce slovacilor investitori straini de cursa lunga, ceea ce ii indreptateste sa spere ca pana in 2006 somajul se va reduce la 16%. Romania a preferat pana acum sa-si aseze economia in echilibru doar prin rationalizarea veniturilor tuturor, ceea ce i-a pemis sa arate in plan general, macroeconomic, reducerea pierderilor. Din aceasta cauza traim permanent cu riscul ca, o data scapate de sub control fraiele consumului, inflatia si deficitele sa arate adevarul gol-golut: structura economiei din anii 2000 e prea putin diferita de cea din anii ’90.

Daca Guvernul actual doreste cu adevarat, sa schimbe secventa, n-are cum sa scape cu somaj mic. Daca tine insa cu tot dinadinsul sa pastreze somajul la nivelurile din prezent, inseamna ca vrea sa repare cu taxe mai mari, impozitele mai mici. Si atunci relaxarea fiscala nu va depasi stadiul de iluzie. Populatia va simti cum, in loc de crearea de bogatie, pe spinarea ei se exerseaza in continuare, ca de 15 ani incoace, administrarea saraciei.