Bunica zboara prima oara cu avionul

Ce ingust e culoarul asta, se mira cu glas tare bunica. Iar pasagerii din jur observa ce-i de observat: culoarul nu-i ingust, bunica e lata.

Au si vecee - intreaba ea - ca-n tren exista? Au, bunico - spune nepotul - , dar vorbeste mai incet. Aha - zice batrana - e ca la tren, n-ai voie in statii. De fapt, bunica a mai zburat odata, insa putin, numai cativa metri, dintr-un dud. Cu trenul, a mai calatorit. Logic e ca toate analogiile ei sa fie cu trenul. In tren nu te leaga, ca-n avion, in tren poti sa deschizi fereastra, in tren umbla unul cu reviste de moda, in tren, daca te plictisesti, iesi pe coridor si te plimbi.

In trenul navetistilor, cu care te duceai matale la sor-mea - spune nepotul - stateati ca sardelele. Orisicat - raspunde bunica. Si, ca sa schimbe vorba, se intereseaza la cate curse cade un avion. Mai incet, bunico - o implora nepotul - e un subiect care nu se discuta in avion. Logica e, si de data aceasta, de partea bunicii: in tren comentezi ultimele ciocniri cu morti si raniti, in automobil nu trebuie sa te opresti, cand vezi carambolaje, dar te intrebi cati or fi murit. De ce ar fi altfel in avion?

Draguta - o intreaba bunica pe stewardesa, care verifica daca si-a pus centura de siguranta - cand cad mai des avioanele, la urcare sau la coborare? Fata zambeste cu intelegere si o ajuta sa-si lege centura sub sani. Tot aia-i - spune bunica - mataluta ai tate, la mine-i numai piele. Stewardesa, intr-adevar, are sani mari si imperativi. Nepotul, care si el ar avea un punct de vedere asupra sanilor fetei, e deranjat de acest exces de intimitati. Pentru nepot, mai rau ca un accident de avion, ar fi s-o vada pe bunica-sa goala. Ce ora e acum la Londra? - o intreaba nepotul pe stewardesa, pe un ton profesional, de afacerist pentru care fusul orar e totul. Aiurea - spune bunica - privind cum misca nepotul limbile ceasului - n-au ei puterea asta, sa dea timpul inapoi. Desi nu se stie cine sunt ei, adica oamenii care cred ca pot da timpul peste cap, in vocea batranei se simte o adiere de tristete. La Londra, va fi cu doua ore mai tanara. Sau poate mai batrana? Ce mai conteaza doua ore, cand ai optzeci de ani? Bunica se uita pe hublou la intinderea albastrie de deasupra norilor. Avionul zboara la 11.000 de metri, afara sunt minus 56 de grade, sub avion covorul de nori e compact si luminos, iar soarele face ca spectacolul sa para acompaniat de o muzica de trompeti pe care n-o aud toti. Bunica insa, desi e pe jumatate surda, o aude. Ce primavara e afara - spune ea cu un oftat. Bunica a consumat intr-o singura propozitiune cele doua ore in plus de viata pe care i le-a dat ca bonus cursa de Londra si a revenit la ale ei, la analogiile cu trenul. Ce fel de avion e asta - intreaba ea ca s-o auda toti - parca sta pe loc. Bazaie dar nu inainteaza deloc. Cu trenul, macar vezi ca mergi. Unde spuneai, baiete, ca-s veceele? Sa am ce povesti acasa.