x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Editoriale Bursa pan-europeană

Bursa pan-europeană

de Razvan Belciuganu    |    11 Iun 2008   •   00:00

Pentru Jerry Filgenstein, gînditorul principal al Citigroup, cel mai mare concern financiar din lume, globul zvîcneşte pe note cu fiecare semeţire a puterilor asiatice. Împins de acţionarii majoritari în mijlocul halei de producţie a brokerilor, Jerry scrie zilnic soluţii pentru perspectiva economiei mondiale, pe nişte foi galbene, în semn de avertisment. Cînd lucrurile sînt supraîncălzite, foloseşte coli roşii. În faţa calculatorului care îi oferă instant graficele marilor burse internaţionale, Filgenstein simte cum se împart cărţile de joc în lumea finanţelor. De fapt, acolo unde economia mondială are mai mult sînge, şi controlul asupra companiilor este mai relevant.



Pentru Jerry Filgenstein, gînditorul principal al Citigroup, cel mai mare concern financiar din lume, globul zvîcneşte pe note cu fiecare semeţire a puterilor asiatice. Împins de acţionarii majoritari în mijlocul halei de producţie a brokerilor, Jerry scrie zilnic soluţii pentru perspectiva economiei mondiale, pe nişte foi galbene, în semn de avertisment. Cînd lucrurile sînt supraîncălzite, foloseşte coli roşii. În faţa calculatorului care îi oferă instant graficele marilor burse internaţionale, Filgenstein simte cum se împart cărţile de joc în lumea finanţelor. De fapt, acolo unde economia mondială are mai mult sînge, şi controlul asupra companiilor este mai relevant.

Jerry Filgenstein a făcut parte din echipa de şoc a marilor bănci de investiţii care în noiembrie 2006 au anunţat că poartă negocieri pentru înfiinţarea primei pieţe financiare pan-europene. Împreună cu colegii săi gînditori de la Credit Suisse First Boston, Deutsche Bank, Goldman Sachs, Merrill Lynch, Morgan Stanley şi UBS şi-au propus să realizeze o mutare strategică şi care să coste mai nimic. Aşadar, au vizat transferul lichidităţilor de la principalele burse europene către o entitate nou-înfiinţată. Gînditorii au botezat-o MTF (Multilateral Trading Facilities) şi este o piaţă financiară asemănătoare burselor de valori, însă regulile sunt mai puţin stricte în ceea ce priveşte raportările financiare, transparenţa etc. Concluziile grupului de cugetători au fost că prin înfiinţarea acestei MTF devine neimportant cine controlează bursele clasice, atît timp cît tranzacţiile şi profiturile aferente se mută pe noua piaţă. Ideea a fost ca noul MTF să atragă clienţii, atît vînzătorii, cît şi cumpărătorii de acţiuni, obligaţiuni, titluri de stat, derivate, prin costuri reduse de tranzacţionare şi posibilitatea de a tranzacţiona toate acţiunile şi valorile mobiliare listate în Uniunea Europeană pe o singură piaţă. Dar Jerry Filgenstein şi prietenii lui au găsit şi avantajul şi necesitatea ca bursele clasice să rămînă în funcţiune, aceasta deoarece emitenţii listaţi şi la aceste burse sunt obligaţi să furnizeze raportări financiare şi să se supună regulilor de menţinere la cota bursei. Practic, un interesat care operează pe MTF urmăreşte datele emitenţilor, fiind trimis printr-un singur click la "bursele mamă".

Proiectul grupului de cugetători financiari s-a lansat, sub numele de Chi-x Europe, la 30 martie 2007. La început s-au tranzacţionat acţiuni din componenţa indicilor bursieri AMX25 (Olanda) şi DAX30 (Germania), iar ulterior s-au adăugat acţiuni din componenţa indicilor FTSE100 (Marea Britanie), CAC 40 (Franţa), SMI 20 (Elveţia) şi OMX Stockhol 30 (Suedia). Obiectivele urmărite de Filgenstein şi ai lui au fost atinse. În numai primele trei luni ale acestui an, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, numărul de tranzacţii înregistrate la Chi-X Europe aproape că s-a triplat, iar volumul tranzacţionat s-a dublat, de la 34,6 miliarde de euro la 74,2 miliarde de euro. Este de notat că la un an de la lansare, Chi-x Europe are costuri de tranzacţionare la jumătate faţă de bursele clasice, iar rapiditatea execuţiei ordinelor de tranzacţionare este de 10 ori mai mare.

Cînd Jerry Filgenstein şi colegii săi au conceput MTF-ul, au ştiut şi cui să-i acorde lovitura de începere. Operatorul lui Chi-x Europe Ltd îşi are sediul la Londra, dar este controlat de Instinet Inc. din SUA. Nu întîmplător, fiindcă Instinet este exact "Institutul" care a lansat prima platformă de tranzacţionare electronică a valorilor mobiliare. În anul 1987, Instinet a fost achiziţionată de gigantul media Reuters, iar anul trecut a fost preluată de Nomura Holdings, o societate financiară globală, de sorginte japonezo-americană. După rezultatele foarte bune înregistrate în plină criză financiară mondială, la comanda Chi-x Europe Ltd. A intrat un consorţiu format tocmai din iniţiatorii proiectului: BNP Paribas, Citadel, Citigroup, Credit Suisse First Boston, Fortis, Getco Europe Ltd, Goldman Sachs, Lehman Brothers, Merrill Lynch, Morgan Stanley, Optiver, Société Générale şi UBS.

Concomitent cu această nouă construcţie, pe piaţa europeană bursieră clasică s-au petrecut o serie de fuziuni. De pildă, Nasdaq achiziţionează integral bursa scandinavă OMX, NYSE (bursa din New York) fuzionează cu bursa olandeză Euronext, iar LSE (Bursa din Londra) a preluat "Borsa Italiana". Totul, petrecut prin atragerea în proiectele bursiere europene ale fondurilor din Dubai şi Qatar. La jumătatea anului 2008, Jerry Filgenstein a primit un binemeritat concediu în Hawai pentru claritatea viziunii. În vacanţă trebuie să definitiveze soluţiile pentru cealaltă jumătate a globului.

×
Subiecte în articol: editorial filgenstein jerry filgenstein