Butoane, multe butoane

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Întrebat ce-i electricitatea, un universitar în vîrstă a spus: "Predau de cincizeci de ani ca profesor la catedra de electrotehnică, dar singurul lucru de care sînt definitiv sigur e că atunci cînd apeşi întrerupătorul se aprinde becul. În rest, totul e încă teorie."

SCRIITORUL DE LA PAGINA 3
Întrebat ce-i electricitatea, un universitar în vîrstă a spus: "Predau de cincizeci de ani ca profesor la catedra de electrotehnică, dar singurul lucru de care sînt definitiv sigur e că atunci cînd apeşi întrerupătorul se aprinde becul. În rest, totul e încă teorie."

M-am născut într-o casă fără întrerupătoare. Din care cauză, cu oricît de puţine butoane aş avea de a face, îmi par multe. Relaţia cu butoanele e foarte diferită de la un om la altul. Doi bătrîni de la ţară, chemaţi din Lehliu Sat de fiul lor să aibă un timp grijă de casă tocmai în Long Island, la New York, s-au isterizat după numai cîteva zile şi băiatul, împreună cu soţia şi copiii, au trebuit să se întoarcă din concediu. Deşi bătrînii au dat din cap că pricep, cînd li s-a explicat pe ce întrerupătoare trebuie să apese la baie, în bucătărie, în holuri, cînd deschid televizorul şi umblă la canale, cînd dau drumul la căldură şi în general cînd umblă de colo-colo prin apartament, aceştia au intrat în panică de îndată ce au rămas singuri cu butoanele. Au încurcat butoanele şi toate în jurul lor au început să funcţioneze anapoda. Cu butoanele, carevasăzică, trebuie s-o iei necondiţionat de mic.

Am un nepot de un an şi jumătate, căruia butoanele de orice natură îi produc o frenezie greu de înţeles. E o întreagă aventură să numeri butoanele din preajmă-i, mai ales că tatăl-său, de dimineaţa şi pînă ce se culcă, lucrează cu întrerupătoare de toate naturile. Au nume diferite, dar în esenţă tot butoane sînt. Apoi, jucăriile. Cu puţine excepţii, toate sînt pline de butoane. Se mişcă, sînt cu muzică şi lumini, induc o stare de voioşie vecină cu euforia chiar şi la cei mari. Nepotul meu, cînd vede celulare şi telecomenzi, intră în transă. Sînt zile cînd urcă pe scaun în spatele tatălui şi înnebuneşte tastatura unui computer. Tatăl e cufundat în ecranul şi în infinitul de taste al laptopului, iar lîngă el copilul îşi face fericit de lucru cu toate butoanele de pe birou. De fapt, cu tot ce emană tehnologie prietenoasă, cu tot ce provoacă privirea şi tactilitatea. Crescut din leagăn cu butoane, pentru nepotul meu lumea e tehnologie şi un răsfăţ digital. Copilăria mea nu poate să se compare la cantitatea şi diversitatea emoţiilor cu a lui. Ar mai rămîne comparaţia la intensitate, dar intensitatea trăirilor încă nu poate fi măsurată. Cînd se va inventa un aparat de măsurat puritatea şi cantitatea de emoţii pe centimentru pătrat de creier acesta va fi unul cu numeroase butoane. Prăpastia între generaţii e adîncită de înmulţirea butoanelor. Bătrînii nu vor întreruperi, vor continuităţi, pe cînd tinerii sar de la una la alta umblînd la nişte butoane. Ce bine ar fi să existe şi un buton pentru despărţirea de pe urmă!