La finele fiecarui ciclu electoral, invariabil, clasa politica - in ansamblul ei - pare cuprinsa de o frenezie a recalcularii pensiilor. Sub stindardul generos al repararii unor perpetue nedreptati postrevolutionare, activisti de toate culorile nu prididesc in a elabora proiecte de acte normative, a deturna bani din buget pentru a suplimenta fondul de pensii, a-i acuza pe ceilalti ca nu tin cont de soarta cruda a milioane de pensionari.
Explicatia e simpla si sta la indemana oricui. Cabotinismul politicienilor romani - care, ciclic, stau trei ani la guvernare sau in opozitie si nu misca un pai, iar in al patrulea erup pe sticla si se dau de ceasul mortii ca pensiile sunt mizerabile - este generat de numarul imens de voturi care se pot obtine din manipularile lor ieftine. Mai exact, intr-o tara cu 4,8 milioane de salariati care contribuie la fondul de pensii, exista aproximativ 6,2 milioane de pensionari. Implicit, sufragii electorale care se impart, pentru ca pensionarii sunt un esantion de populatie votant, spre deosebire de cei inca in activitate, a caror participare procentuala la scrutinuri este incomparabil mai mica. Pana ce in Romania economia nu se va relansa, prin investitii adevarate care sa genereze locuri de munca, iar raportul salariati/pensionari nu va fi (macar) inversat, sa fie clar, pensiile nu pot fi mai mari si mai acoperitoare. Nevoile de supravietuire (ca de mai mult nici nu poate fi vorba) ale bietilor oameni care au mers la serviciu o viata intreaga si au contribuit legal din propriile salarii nu pot fi satisfacute intr-o proportie mai mare decat e in stare sa ofere paratul de fond de pensii gestionat de Ministerul Muncii. Iar cum e gestionat se vede din deficitul nimicitor pe care-l inregistreaza, care se umfla an de an si care nu va putea fi acoperit la nesfarsit.