Cafeaua din Zambaccian

Ma cunosc cu Adrian Nastase, la nivel personal, din 1995. N-a fost niciodata o relatie spectaculoasa intre noi; ba chiar dimpotriva. Da-mi amintesc "un moment Kodak".
Londra, castel cochet, ceremonia publica discreta, dar splalata. Se privatizeaza Sidex. Lumea il asteapta curioasa pe Lakshmi Mittal, noua vedeta a Topului Forbes.Cu o noapte inainte, mancam pizza indiana, cot la cot, in cur pe biroul lui. Si marele miliardar ne deschidea, cu foraibarul, geamul cladirii in care institutional nu se fuma. Altfel stabilea ultimele detalii-n Hyde Park. Familia Nastase, venita cu delegatia oficiala din SUA, ajunge ceva mai devreme. Distantul isi ia sotia de mana si se afunda-n multime. Toti se chinuie sa le intre-n gratii. Aproape toti, ca sa fiu exact...E arogant, dar respectuos. Se simt clasa si educatia. Ajunge-n fata mea. Stau de vorba cu doua colege. Una dintre ele e prietena buna a Danei Nastase. A doua e viitoarea partenera de viata (si moarte) a lui Ovidiu Musetescu. Se opreste brusc. Isi trage sotia mai aproape. Imi intinde mana, ma prezint. Asa mi se pare firesc. Nu-i nimeni obligat, mai ales unul in pozitia lui, sa-si aminteasca fizionomia tuturor celor pe care i-a intalnit. Se uita mirat si riposteaza. "Nu-i nevoie, Victor, chiar nu-i nevoie. Inca nu m-am sclerozat. Dana, hai sa ti-l prezint pe Victor Ciutacu". Schimbam doua-trei amabilitati, de ochii lumii. Amandoi am prefera sa fim altundeva, e evident. E primul loc din toata sala aia de ceremonii unde chiar poposeste. Ministrii atotputernicului sau guvern se uita mirati. Sepepistii se trag mai aproape. Lumea buna se strange-n cerc. Parca suntem la sumo. Doar ca nu ne impingem, ci stam cu mainile stranse. Isi da seama de ridicolul situatiei si cauta o iesire. "Felicitari pentru numire si pentru ce-ai facut la Galati". Multumesc politicos, dar nu ma unge la suflet cu nimic. Mai bine-mi dadea statul o prima. In definitiv, ce mare lucru facusem? Oprisem in ultima clipa, strigand ca un apucat la liderii sindicali, sub privirile interzise ale unei treimi de cabinet, declansarea grevei generale care ar fi blocat privatizarea combinatului.
Vede ca-s departe de a fi orgasmic la revederea dupa niste ani. In definitiv, aveam si ceva motive. Face o ultima incercare. "Cum iti merge?" pare a fi o formula decenta de inchegare a unui sfert de dialog. "Multumesc, bine. Dar tie?" Asistenta e siderata. Un pusti de 31 de ani vorbeste la per tu cu intangibilul. Spre stupoarea auditoriului, incepe sa rada. "Eati incorigibil, nu te mai faci bine. Cand bem o cafea la birou?", pluseaza el, deja complice la legitimarea mea publica. "Cand o sa ma inviti". Peste trei ani, isi sfarsea, dramatic, mandatul de premier. Noi tot n-am apucat sa bem cafeaua aia. Am facut-o peste trei ani, dupa "Noaptea cutitelor lungi de la Confort-Otopeni", cand devenise paria, pe holul Antenei 2. Si am recidivat in Zambaccian. Unde avea o colectie impresionanta de arme...