Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Ideea unui Congres extraordinar apare întâia oară într-o declaraţie făcută presei, la 22 ianuarie 2009, de Crin Antonescu. Liderul PNL exclude din start dezbaterea privind amânarea Congresului ordinar, susţinând pe neaşteptate că problema pentru PNL e dacă să se ţină sau nu Congres extraordinar.
Mai mult, domnia sa condiţionează candidatura la şefia PNL de ţinerea Congresului extraordinar. Prudent, Crin Antonescu nu pune accentul pe disputa pentru şefie, ci pe stabilirea strategiei PNL în opoziţie şi pe desemnarea candidatului la Preşedinţie. La 30 ianuarie, Crin Antonescu devine mult mai clar. Îşi va depune candidatura la şefia PNL, dar şi la prezidenţiale, numai dacă se ţine un Congres extraordinar în martie 2009. Delegaţia Permanentă, anunţată pentru 4 februarie 2009, va discuta dacă să se ţină sau nu un Congres extraordinar.
Cum se explică această surprinzătoare schimbare la faţă a lui Crin Antonescu?
Prin ziare au apărut informaţii - e drept, neconfirmate - că în partea a doua a lui ianuarie proprietarul PNL, Dinu Patriciu, a avut mai multe discuţii cu Călin Popescu Tăriceanu în care i-ar fi cerut să renunţe de bunăvoie la şefia partidului. Dacă facem legătura cu prezenţa de Jupân a lui Dinu Patriciu la Congresul extraordinar, se poate presupune că veleităţile de independenţă ale lui Călin Popescu Tăriceanu l-au deranjat pe Dinu Patriciu la fel de tare cum l-au deranjat, în prima parte a lui 2005, pe Traian Băsescu. În acel moment, Dinu Patriciu se va fi gândit la soluţia Crin Antonescu. Iar Crin Antonescu a lansat de îndată teza Congresului extraordinar.
Călin Popescu Tăriceanu mai are bruma de luciditate în stare să-l conştientizeze că un Congres extraordinar înseamnă debarcarea sa. Din acest moment, bătălia pentru şefie în PNL ia forma bătăliei pro sau contra ţinerii Congresului extraordinar. Miercuri, 28 ianuarie 2009, secretarul general al PNL, omul lui Călin Popescu Tăriceanu, anunţa însă că la Delegaţia Permanentă se va discuta programul pentru stabilirea candidatului la prezidenţiale, acesta urmând să fie desemnat oficial la un Consiliu Naţional la 21 martie 2009. Luni, 2 februarie 2009, lovitură de teatru. După şedinţa BPN, Călin Popescu Tăriceanu anunţă că marţi, 3 februarie 2009, va convoca liderii de filiale pentru a le propune convocarea unui Congres extraordinar care să aibă pe ordinea de zi: alegerea noii conduceri a PNL, desemnarea candidatului la Preşedinţia României şi stabilirea strategiei de opoziţie a liberalilor. În aceeaşi zi, Ludovic Orban declară că miercuri, Delegaţia Permanentă va decide convocarea unui Congres extraordinar. Marţi, 3 februarie 2009, noaptea târziu, după întâlnirea cu preşedinţii filialelor, Călin Popescu Tăriceanu anunţă că majoritatea liderilor s-au pronunţat pentru Congres extraordinar la 20-21 martie 2009.
Miercuri, 4 februarie 2009, Delegaţia Permanentă decide Convocarea Congresului pentru 20-21 martie 2009.
La şedinţa Delegaţiei, Crin Antonescu şi Ludovic Orban îşi anunţă candidatura la şefia PNL. Ludovic Orban îşi anunţase candidatura din supărare faţă de Crin Antonescu. Cel puţin aşa lăsa să se înţeleagă şi Crin Antonescu în declaraţia sa de la 19 februarie 2009, când refuza tandemul cu Ludovic Orban.
În realitate, era o comedie jucată cu brio de cei doi pentru a-i lăsa lui Călin Popescu Tăriceanu impresia că nu sunt împreună în complot.
Şedinţa BPC de la 2 martie 2009 respinge propunerea de înfiinţare a funcţiei de prim-vicepreşedinte. La aceeaşi şedinţă, Ludovic Orban îşi anunţă retragerea din cursa pentru şefia PNL, declarând că se consacră susţinerii lui Crin Antonescu.
Anterior însă, la 23 februarie 2009, Crin Antonescu se declarase favorabil funcţiei de prim-vicepreşedinte. La 16 martie 2009, lovitură de teatru. Delegaţia Permanentă decide înfiinţarea funcţiei de prim-vicepreşedinte. Imediat, Ludovic Orban îşi anunţă candidatura.
Din desfăşurarea evenimentelor se pot trage câteva concluzii:
1) Crin Antonescu şi Ludovic Orban au câştigat deja şefia PNL prin convocarea Congresului extraordinar;
2) Călin Popescu Tăriceanu şi-a semnat răsturnarea prin acceptarea Congresului extraordinar. De ce a făcut-o?
A fost convins, probabil, că va fi reales.
Congresul era văzut de el ca o tranşare a disputei în partid.
Cazul Călin Popescu Tăriceanu aminteşte de cel al lui Nicolae Ceauşescu de la 21 decembrie 1989. Convins că poporul îl iubeşte, Nicolae Ceauşescu a admis propunerea de ţinere a mitingului. Convins că va fi reales, Călin Popescu Tăriceanu a acceptat ţinerea Congresului extraordinar.
