Pentru cei care înţeleg lucrurile în plan economic, speranţă chiar nu poate exista! Aceasta a fost răpită de capitalul străin, care a hărăzit României un model economic reprezentând un cerc vicios din care nu se poate ieşi. Modelul economic de tipul consum fără producţie nu poate duce la dezvoltare şi deci la o viaţă mai bună. Este prin sine nefuncţional. Şi este, de fapt, autodistrugător. Cu cât se consolidează, cu atât lucrurile nu pot merge decât mai rău. Şi orice perspectivă se închide. Puseuri de viaţă, adică de creştere economică, ce nu pot fi decât pasagere, îi adâncesc de fapt dezechilibrele şi dezarticulările care sunt apoi scump plătite cu creşterea îndatorării şi sărăcirii. Toate acestea pentru că, pe articulaţia unui consum fără producţie, creşterea economică depinde de consum, şi nu de producţie, şi deci tocmai ceea ce în general vindecă problemele economiei – respectiv creşterea economică – face în fond rău în România, amplificând dimpotrivă şi adâncind cercul vicios.
Trebuie să fie clar că ieşirea din criză şi cu atât mai mult cea spre dezvoltare şi prosperitate nu este legată de reluarea creşterii economice (aceasta dimpotrivă ne va îngropa şi mai tare), ci de schimbarea modelului economic, care nu poate fi întreprinsă decât prin măsuri pur şi simplu eroice, de care, aproape sigur, nu este în stare actuala clasă politică, responsabilă de situaţie cel puţin prin faptul că a lăsat capitalul străin să impună în România modelul economic existent. România are nevoie de blocări ale creşterii consumului şi în paralel de investiţii masive în producţie pentru a încerca treptat să obţină creştere economică în producţie, şi nu pe consum, spre a echilibra economia şi a-i da şanse în viitor.
Este de înţeles politic că actuala putere insistă pe reluarea creşterii economice, pentru a da un sens măsurilor de austeritate pe care le-a impus şi a arăta că există o perspectivă. Când de fapt aceasta nu există, atât timp cât nu se observă din partea actualei puteri nici cea mai mică intenţie de a schimba modelul economic. Măsurile de austeritate au lăsat intacte marile dezechilibre din economie. Într-o postură şi mai încurcată se află opoziţia. În regula jocului, aceasta aruncă responsabilitatea pentru starea gravă economico-socială şi morală din ţară pe actuala putere. Dar, în mod de neînţeles, nu leagă nici ea perspectiva schimbării de schimbarea modelului, reducând schimbarea la cea a guvernării. Va fi o mare problemă pentru actuala opoziţie cum va onora generoasele obiective propuse în eventualitatea, de altfel probabilă, a ajungerii la guvernare. Şi nu că n-ar avea oameni capabili şi competenţi, ci pentru că totul este blocat pe articulaţia actualului model economic, indiferent cine ar fi la guvernare. Cu adevărat dramatic va fi însă în cazul în care, odată ajunsă la putere, actuala opoziţie, să zicem conştientizând impactul de blocare a dezvoltării exercitat de actualul model, va încerca să-l schimbe. Atunci va realiza că poate cel mult să mute, la insistenţele PSD, ceva resurse de pe dreapta pe stânga sau, la insistenţele PNL, de pe stânga pe dreapta! Dar atât! Nu va reuşi nici să determine (căci n-are cum) băncile străine din România să reia creditarea şi pe investitorii străini să plaseze bani şi în industrie şi în agricultură, şi nu doar în imobiliar şi în retail şi nici să ajute (căci n-are voie) capitalul autohton spre a-l stimula să facă el investiţii în aceste domenii indispensabile şi nici să valorifice oportunităţile oferite de accesul liber la piaţa imensă a Uniunii Europene, pentru că pur şi simplu nu dispune de jucători comerciali proprii cu care să joace această partidă! Necum să schimbe modelul economic hărăzit de alţii şi statutul României de anexă bananieră de la periferie pentru centrul vest-european. Şi nu pentru că n-ar dori sau n-ar îndrăzni să se încumete la o asemenea schimbare, ci pentru că cedările anterioare ale poziţiilor în practic toate punctele nodale şi sectoarele strategice din economie au răpit statului român orice putinţe şi pârghii de acţiune.